Știri Interne
Ultimele din Știri Interne
Pagina 5172
fără imagine Nemulţumiţi că actualele reglementări legislative dau frâu liber pescuitului modern şi-l distrug pe cel tradiţional, oamenii din satul Dunăvăţul de Jos ameninţă cu ieşirea în stradă.
fără imagine Doi poliţişti au fost ucişi şi un al treilea a fost rănit grav, la fel ca şi o angajată a unei bănci, de explozia unui colet-capcană la Woodburn (statul american Oregon), a anunţat astăzi
fără imagine "Regulamentul privind funcţionarea coliţiei la nivel central şi local", stabilit de PSD şi PDL, prevede, printre altele, ca preşedintele Senatului să preia funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
fără imagine Peste 4.000 de bihoreni vor rămâne, în următoarele luni, fără locuri de muncă. 1.500 dintre aceştia ar urma să provină de la şantierul Bechtel din Bihor, iar restul de la alte 15 firme,
fără imagine Fostul director al SRI, Radu Timofte, este cercetat penal de procurorii DNA, după ce ar fi cumpărat locuinţa de serviciu închiriată de la RA-APPS, deşi nu avea calitate de militar, conform
fără imagine Lucrările de extindere a şoselei de centură continuă în 2009 cu construirea celui de-al doilea pod peste Crişul Repede....
fără imagine Minerii de la Petrila, audiaţi până acum, spun că ascundeau deliberat valoarea concentraţiei de metan din subteran pentru ca mina să nu fie închisă şi ei să rămână fără servicii şi
fără imagine Ultima producţie din seria „Bancuri din Ardeal” poate fi descărcată de pe internet. Actorul băimărean Sorin Tănase a devenit cunoscut după ce a lansat trei CD-uri din seria „Bancuri din Ardeal”.
fără imagine În prezenţa a peste 300 de persoane, ieri, la Brăila, a fost inaugurată o arenă multifuncţională de 1.800 metri pătraţi, unde iarna se poate patina şi juca hochei pe gheaţă, iar vara se
fără imagine Bucureşti BASCHET Rapid Bucureşti-CSU Atlassib Sibiu, Sala Sporturilor Rapid (Giuleşti), Divizia A, masculin, miercuri, ora 12.00 BASCHET Dinamo Bucureşti-Gaz Metan Mediaş, Sala Antilopa,...
fără imagine Frigul pătrunzător şi ploaia care s-a abătut sâmbătă asupra Capitalei nu le-au împiedicat pe cele aproximativ 40 de persoane, adunate în parcarea din faţa Palatului Victoria, să protesteze
fără imagine O familie de nevoiaşi din Sulina şi zeci de vaci şi de câini, luptându-se zilnic pentru singura sursă de hrană care vine odată cu deşeurile colectate de la localnici. Aşa arată rampa de gunoi a oraşului. Un singur tractor agricol, de peste 25 de ani ...
fără imagine Piesa „Pacea perpetuă” a strâns sute de spectatori la Teatrul Maghiar de Stat. Unul din marii regizori ai Spaniei a transpus pe scenă, la Cluj-Napoca, dilemele morale legate de combaterea terorismului, care macină societatea occidentală.
fără imagine Triplarea taxei pe poluare pentru autovehiculele second-hand se aplică începând de astăzi, la fel şi prevederile care exceptează de la obligaţia de plată a taxei pe poluare autoturismele şi utilitarele cu norma de poluare Euro 4.
fără imagine Ea şi generalul Stănculescu au intrat în studio cu piciorul în ghips. Ştirista Magda Vasiliu a câştigat de două ori „admiterea“ în televiziune: o dată la TVR, a doua oară la Prima, postul al cărui jurnal de ştiri îl prezintă în weekend....
fără imagine Greva personalului feroviar din Ungaria anulează, începând de marţi, mai multe trenuri care circulă pe teritoriul României, potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor (MT), anunţă Agerpres.
fără imagine Metaxa Masters of Darts a programat dueluri pasionante şi o finală de vis. Toma Georgescu a devenit cel mai bun jucător din România la steel darts după ce l-a învins în finală pe Tiberiu Moiescu cu 3-2 la seturi.
fără imagine Locuitorii din regiunea de nord-est se folosesc mai puţin de personaje imaginare pentru a-şi cuminţi prichindeii, decât ceilalţi români. Mii de copii din regiunea noastră nu-i ştiu de frică lui Bau-Bau şi nici nu mizează pe vreo răsplată de la person...
fără imagine Autorităţile federale au anunţat închiderea a încă două bănci de mici dimensiuni, Haven Trust Bank (statul Georgia) şi Sanderson State Bank (Texas). Agenţia Federală de Garantare a
fără imagine Moş Crăciun a venit deja la locuitorii câtorva sate izolate din judeţul Buzău. Nu a folosit sania trasă de reni pentru că nu s-a aşternut zăpada, ci maşini de teren. Moşul le-a adus
fără imagine Tot mai mulţi turişti îşi petrec weekendul în staţiunile montane din judeţul Hunedoara. Stratul de zăpadă în staţiunea montană de lângă Petroşani măsoară peste 50 de centimetri, şi sunt condiţii mai bune pentru schiat decât în Poiana Braşov.
fără imagine Mâine, la Bergamo, campioana României la volei masculin va juca împotriva puternicei formaţii italiene Foppapedretti, din localitate. În urmă cu o săptămână, la Bucureşti, elevele lui...
fără imagine Statele slab dezvoltate vor primi anual 300 de milioane de dolari pentru a face faţă efectelor încălzirii globale. Fondurile de care vor beneficia ţările în curs de dezvoltare vor fi asigurate de statele puternic industrializate.
fără imagine De astăzi au apărut pe piaţă şi pomii de Crăciun din pădurile româneşti. Spre deosebire de brazii din import, aceştia se vând şi la negru. Brazii din import au apărut în pieţele
fără imagine Curtea de Apel Bucureşti a modificat astfel programul de supraveghere care o obliga pe fostul preşedinte al SOV Invest(firma care a administrat FNI), Ioana Maria Vlas, să se prezinte la poliţie de fiecare dată când este chemată, potrivit NewsIn.
fără imagine Aproximativ 700 de militari din cadrul Batalionului 21 Vânători de Munte "General Leonard Mociulschi” vor pleca în teatrul de operaţii din Afganistan. Ei îi vor înlocui pe soldaţii din Batalionul 30 Manevră, aflaţi în misiune din luna iulie, informea...
fără imagine Taloanele care nu au ajuns la destinatari zac acum în birourile funcţionarilor de la Casa Asigurări de Sănătate.
fără imagine Iarna s-a instalat astăzi în mai multe zone din ţară. În nordul judeţului Mehedinţi a nins puternic. În Muntenia şi în Capitală, ploaia, frigul şi vântul i-au ţinut pe oameni în case, informează Antena 3.
fără imagine Membrii Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA) au decis în unanimitate anularea ediţiei din 2009 a Salonului Internaţional de Automobile Bucureşti – SIAB, anunţă un comunicat al Asociaţiei