Texas versus SUA. „Armata lui Dumnezeu“ se îndreaptă spre granița cu Mexicul. Putin pune gaz pe foc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Experții spun că retorica naționalistă creștină adaugă o dimensiune periculoasă la impasul dintre Texas și guvernul federal pe tema migranților, scrie vice.com.

mexic sua frontiera

Un convoi de camionagii "patrioți" se îndreaptă spre granița Statelor Unite cu Mexicul, în contextul în care conflictul dintre Texas și guvernul federal se intensifică.

Organizatorii convoiului "Take Our Border Back" s-au autointitulat "armata lui Dumnezeu" și spun că au misiunea de a se opune "globaliștilor" care, potrivit lor, complotează pentru a menține deschise granițele SUA și a distruge țara.

"Acesta este un moment biblic, monumental, care a fost pus la cale de Dumnezeu", a declarat un organizator al convoiului în timpul unei convorbiri recente de planificare. "Suntem asediați din toate părțile de forțele întunecate ale răului", a spus altul. "Fericiți făcătorii de pace, pentru că ei vor fi numiți fiii lui Dumnezeu. Este timpul ca rămășița să se ridice". (Rămășița, din Cartea Apocalipsei, sunt cei care îi rămân credincioși lui Iisus Hristos în vremuri de criză).

Experții spun că accentele naționaliste creștine din această retorică adaugă o dimensiune periculoasă unei situații deja tensionate.

"Atunci când oamenii cred că lucrează în numele lui Dumnezeu, ar putea fi dispuși să recurgă la măsuri relativ extreme", a declarat Ruth Braunstein, profesor asistent de sociologie la Universitatea din Connecticut și autoare a cărții "Profeți și patrioți: Credința în democrație dincolo de clivajul politic".  "Și astfel aveți o situație volatilă din punct de vedere politic care ar putea deveni mult mai volatilă, în parte din cauza acestei retorici".

Planul actual al organizatorilor este ca convoiul să plece luni din Virginia Beach și să se deplaseze prin sud-est, oprindu-se în Jacksonville, Florida, înainte de a se îndrepta spre mai multe opriri de-a lungul graniței. Convoiul se va despărți apoi pentru mitinguri separate pe 3 februarie, unul în apropiere de Eagle Pass, Texas, un al doilea în Yuma, Arizona, și un al treilea în San Ysidro, California.

Un grup de șase persoane influente din lumea patrioților, printre care Kim Yeater, care conduce un grup de auto-ajutorare și un grup împotriva fraudei electorale, a început să organizeze convoiul în urmă cu aproximativ o lună. "Armata lui Dumnezeu se ridică", a spus ea în timpul apelului de planificare. "Noi toți am fost aleși pentru acest moment".

Convoiul a fost inițial menit să trimită un mesaj administrației Biden: "Securizați-ne frontierele". Site-ul său face apel la "toate forțele de ordine și militarii activi și în retragere, veteranii, mame, oficialii aleși, antreprenori, fermierii, camionagii, motocicliștii, mass-media și americanii care respectă legea și iubesc libertatea" să se alăture cauzei.

Dar evenimentele recente au ridicat semnificativ miza convoiului. În urmă cu două săptămâni, Garda Națională din Texas a preluat controlul asupra parcului Shelby Park din Eagle Pass, Texas - un epicentru al trecerilor neautorizate de frontieră - și a ridicat sârmă ghimpată în jurul acestuia, limitând efectiv accesul Patrulei de Frontieră în zonă. A fost un act de agresiune în cadrul unei dispute care mocnește între Texas și guvernul federal cu privire la cine are autoritatea jurisdicțională asupra frontierei.

Câteva zile mai târziu, o femeie migrantă și doi copii s-au înecat în timp ce încercau să traverseze Rio Grande în Eagle Pass. Administrația Biden a susținut că Garda Națională din Texas a împiedicat Patrula de Frontieră să îi salveze, ceea ce Texasul a negat.

Guvernatorii republicani sar în ajutorul colegului din Texas

Guvernatorul Abbot a mobilizat Garda Națională din Texas și a preluat controlul pe mai multe porțiuni de frontieră, în ciuda unui ordin prezidențial și chiar a unui ordin temporar al Curții Supreme care îi cere să le permită în continuare agenților federali să se ocupe de paza frontierei cu Mexicul.

Statele republicane din SUA s-au raliat în jurul guvernatorului texan Greg Abbot, după ce acesta a invocat dreptul constituțional al Texasului de a se autoapăra în fața valurilor de imigranți.  În declarația sa, guvernatorul Texasului face referire la o clauză din articolul 1 al Constituției SUA care stabilește că statele americane pot, fără aprobarea Congresului SUA, să se angajeze în război, în cazul în care ”sunt invadate sau într-un pericol iminent care nu permite întârziere”.

Administrația președintelui democrat Joe Biden se află în prezent într-o dispută cu statul Texas, după ce oficialii republicani care conduc Lone Star State, așa cum este cunoscut statul din partea central-sudică a Americii, au adoptat măsuri agresive pentru a stopa afluxul de imigranți ilegali care traversează frontiera cu Mexicul.

Abbott a declarat stare de urgență în majoritatea districtelor din Texas aflate de-a lungul graniței – o declarație pe care a reînnoit-o cel mai recent în mai 2023 pentru 58 de districte.

În cadrul Operațiunii Lone Star, Abbott a încercat să blocheze sau să descurajeze intrarea în statul său prin instalarea a aproximativ 48 km de bariere din sârmă ghimpată în Shelby Park din apropiere de orașul Eagle Pass. Membri ai Gărzii Naționale din Texas au fost observați în timp ce amplasau sârma ghimpată, ei interzicând totodată accesul în zonă pentru agenții de frontieră din US Border  Patrol, o agenție federală.

În acest context, mai trebuie menționat că, în octombrie trecut, procurorul general din Texas, Ken Paxton, a dat în judecată Administrația Biden după ce agenții federali au tăiat sârma ghimpată pentru a salva imigranții aflați în pericol. Plângerea susținea că agenții au recurs la distrugerea proprietății statului pentru “a asista” imigranții în eforturilor lor de a penetra frontiera.

Guvernul de la Washington a contestat însă în justiție deciziile oficialilor din Texas și, după mai multe decizii luate de curțile de apel, problema a ajuns în fața Curții Supreme de la Washington. Luni, forul suprem a decis în favoarea Administrației președintelui Biden în conflictul cu Texas.

Judecătorii au hotărât, cu o majoritate de 5-4, că US Border Patrol poate tăia sau chiar îndepărta gardul de sârmă ghimpată ridicat de Garda Națională din Texas.

A doua zi după hotărârea Curții Supreme, Departamentul pentru Securitate Internă a cerut Texasului să îi acorde “acces deplin” la graniță până pe 26 ianuarie, potrivit unei scrisori obținute de CNN.

Republicanii susțin că Texasul are autoritatea de a ignora Curtea Supremă și Constituția SUA, care a stabilit că instanțele federale au prioritate față de instanțele de stat, din cauza unei prevederi separate a Constituției care limitează puterea statelor, cu excepția cazului în care se angajează în război sau sunt invadate. Raționamentul republicanilor este acela că traversările ilegale ale imigranților constituie o invazie a Americii.

Democrații îi cer lui Biden să fie mai dur

Democrații l-au îndemnat pe președintele Biden să adopte o poziție mai dură împotriva Texasului.

În acest context, trebuie precizat că Garda Națională este parte a armatei SUA, aflată sub comanda președintelui SUA în calitate de comandant șef, dar cu excepția situațiilor specifice în care președintele preia în mod explicit controlul federal, garda națională din fiecare stat primește ordine de la guvernatorul statului său. Preluarea controlului Gărzii Naționale din Texas de către Administrația Biden ar reprezenta o mișcare controversată, care ar inflama și mai mult tensiunile dintre oficialii federali și statali, precum și dintre stânga și dreapta americane.

Unii experți afirmă de altfel că, în ciuda solicitărilor democraților, Biden nu are justificarea legală pentru o astfel de decizie.

Federalizarea trupelor Gărzii Naționale nu ar fi însă fără precedent. În 1957, în perioada segregării, președintele Dwight Eisenhower a preluat controlul Gărzii Naționale din Arkansas pentru a se asigura că un grup de studenți de culoare, cunoscut sub numele de “Little Rock Nine,” a putut urma cursurile liceului Little Rock Central, după ce oficialii din Arkansas au refuzat să facă acest lucru.

 Dacă Texasul rezistă în fața administrației Biden și chiar a Curții Supreme, este puțin probabil să se ajungă la gesturi limită din partea guvernului federal, precum preluarea controlului asupra Gărzii Naționale. Cel mai probabil, se va ajunge la un război în justiție, timp în care Texasul își va întări frontiera, iar imigrația ilegală va fi deviată spre New Mexico, Arizona și California (celelalte trei state de la granița cu Mexicul, care sunt conduse de guvernatori democrați). Acesta va fi aspectul legal al crizei imigrației din SUA. Mai important va fi aspectul politic, imigrația urmând să fie tema principala a dezbaterilor din campania prezidențială.

Trump se opune oricărui acord asupra imigraţiei apărat de Biden

Donald Trump a subliniat sâmbătă opoziţia sa faţă de un acord negociat între cele două partide în Congresul american privind imigraţia, pe care Joe Biden îl apără promiţând că acesta îi va acorda autoritatea de a închide frontiera cu Mexicul, notează AFP. „Un acord prost privind frontiera este mult mai rău decât niciun acord!", a scris cu majuscule favoritul republicanilor pentru prezidenţialele din 2024 pe reţeaua sa Truth Social. El vrea să facă din imigrație tema centrală a campaniei sale.

Putin pune gaz pe foc

Naționaliștii ruși răspândesc știri false că guvernatorul Texasului, Greg Abbott, ar fi declarat independența Texasului și a declarat război guvernului SUA, informează Institutul American pentru Studiul Războiului (ISW).

Analiștii ISW cred că aceste falsuri fac parte dintr-o campanie de informare rusă deliberată. ISW consideră că vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a consolidat semnificativ această narațiune.

„Formarea Republicii Populare Texas devine din ce în ce mai reală”, a scris el în Telegram și a afirmat că „administrația americană dă dovadă de o incapacitate totală de a face față crizei migrației”.

Un număr neobișnuit de mare de bloggeri ruși, care au publicat un număr anormal de mare de postări, au profitat de declarația lui Medvedev.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite