Oraşul New York este complet închis de uraganul Sandy VIDEO Imagini cu ciclonul văzut din spaţiu
0Circulaţia tuturor mijloacelor de transport în comun din New York - metrouri, autobuze, trenuri - a fost oprită duminică seara de către autorităţi, înainte de sosirea uraganului Sandy, prevăzută pentru luni seara, au anunţat surse oficiale, relatează AFP.
UPDATE 12.28 Newyorkezii au format cozi imense la magazinele de produse alimentare şi supermarketuri în New York, locuitorii oraşului cumpărând lucruri care să le permită să facă faţă uraganului Sandy. CITEŞTE MAI MULT AICI: Newyorkezii au format cozi imense la magazine pentru a-şi face provinzii înainte să îi lovească uraganul Sandy
UPDATE 10.27 Pieţele de capital şi de opţiuni din New York vor fi închise luni şi, posibil, marţi, ţinând cont de faptul că oraşul va fi lovit de uraganului Sandy. CITEŞTE MAI MULT AICI: Uraganul Sandy închide Bursa din New York
UPDATE 8.22 Uraganul a făcut ravagii în Caraibe, soldându-se cu 59 de morţi în Caraibe, în special în Haiti şi Cuba.
Uniunea Europeană a prezentat condoleanţe duminică familiilor victimelor uraganului şi a anunţat că este pregătită să susţină eforturi de reconstrucţie în regiunile afectate.
"Dorim să prezentăm condoleanţe sincere populaţiilor din Haiti, Cuba, Jamaica, Republica Dominicană şi Bahamas, în special celor care au pierdut rude şi care au fost afectate de efectele dezastruoase ale uraganului (Sandy)", au scris într-un comunicat comun Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externe Catherine Ashton şi comisarul european pentru Gestionarea Crizelor Kristalina Gheorghieva.
"UE este pregătită să susţină eforturile de reconstrucţie. Vom continua, de asemenea, să susţinem proiecte de prevenire a catastrofelor şi de reducere a riscurilor în ţările vulnerabile din Caraibe şi din alte regiuni expuse unor catastrofe", continuă ele.
Autorităţile au ordonat suspendarea circulaţiei din cauza riscului de inundaţii şi pagube provocate de Sandy, care urmează să afecteze Coasta de Nord-Est a Statelor Unite.
Suspendarea ar urma să dureze până luni sau marţi, iar până miercuri sunt aşteptate perturbări importante de trafic.
Primele efecte ale uraganului Sandy s-au făcut simţite duminică, de-a lungul Coastei de Est, provocând anularea a mii de curse aeriene şi evacuarea a sute de mii de persoane la New York şi din anumite zone de coastă.
Preşedintele Barack Obama i-a îndemnat pe americani să ia pericolul "foarte în serios".
CLICK PE POZE PENTRU FOTOGALERIE!

Luni, la ora 0.00 GMT (2.00, ora României), uraganul se afla la sud de New York, potrivit Centrului american pentru supravegherea uraganelor (NHC), cu sediul la Miami.
Rafalele de vânt atingeau 120 de kilometri pe oră, dar urmau să se intensifice pe măsură ce uraganul înaintează spre ape mai reci. Aceste rafale de vânt ajung până la o distanţă de 800 de kilometri de centrul ciclonului, potrivit NHC.