Curtea Supremă din SUA menţine deocamdată accesul la pilula pentru avort

0
Publicat:

Curtea Supremă a Statelor Unite a decis vineri să menţină deocamdată accesul la pilula abortivă folosită pentru mai mult de jumătate din avorturile din ţară, suspendând restricţiile decise de tribunalele inferioare.

FOTO EPA EFE
FOTO EPA EFE

Guvernul federal a sesizat Înalta Curte pentru a suspenda aceste decizii, ceea ce templul dreptului american a acordat. Este cea mai importantă decizie a Curţii Supreme cu privire la problema avortului, de când a anulat garanţia constituţională a avortului în iunie 2022, relatează Agerpres.

Înalta Curte a blocat vineri în special hotărârea unui magistrat federal din Texas, cunoscut pentru credinţa sa creştină, pentru poziţiile sale ultraconservatoare şi numit de Donald Trump, care pe 7 aprilie a retras autorizaţia de introducere pe piaţă a mifepristonului, după ce a fost sesizat de către militanţi anti-avort.

Decizia Curţii Supreme înseamnă, printre altele, că femeile din Statele Unite pot continua să primească mifepristonul prin poştă.

Judecătorii conservatori Clarence Thomas şi Samuel Alito s-au opus în mod public acestei decizii luate vineri de colegii lor din Curtea Supremă.

Samuel Alito a precizat că administraţia şi grupul Danco "nu au dreptul la o suspendare, deoarece nu au demonstrat că este posibil să sufere un prejudiciu ireparabil în acest interval".

Administraţia Biden se luptă să apere mifepristona în faţa numărului tot mai mare de interdicţii şi restricţii privind avortul, adoptate de statele conduse de republicani de când Curtea Supremă a anulat, în iunie 2022, decizia istorică Roe vs. Wade din 1973, care legalizase procedura de avort la nivel naţional. 

Mifepristona este administrată cu un alt medicament numit misoprostol cu ajutorul cărora se efectuează avorturi medicamentoase. Această procedură reprezintă peste jumătate din avorturile din SUA. Medicamentul mai este utilizat și pentru gestionarea avorturilor spontane. 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite