Motivul pentru care Prigojin a pornit revolta, potrivit lui Ramzan Kadîrov

0
Publicat:

Ramzam Kadîrov și-a trimis sâmbătă unitățile militare la Rostov, să înăbușe rebeliunea grupării Wagner.

Vladimir Putin, Kadîrov și Prigojin
Vladimir Putin, Kadîrov și Prigojin

Ramzan Kadîrov, președintele Ceceniei, a scris pe canalul lui de Telegram că Prigojin a pornit rebeliunea din cauză că fiica lui nu a primit un teren în Sankt Petersburg.

Am crezut că în unele persoane se poate avea încredere. Că își iubesc sincer Patria Mamă, ca adevărați patrioți, până în măduva oaselor. Dar s-a dovedit că, de dragul ambițiilor personale, al beneficiilor și din cauza aroganței, oamenilor nu le pasă deloc de afecțiunea și dragostea pentru Patrie. Am vorbit cu Prigojin, l-am îndemnat să-și lase ambițiile de afaceri și să nu le amestece cu chestiuni de importanță națională. Am crezut că m-a auzit, dar se dovedește că această furie din el doar a crescut în tot acest timp. Un lanț de tranzacții nereușite în antreprenoriat a provocat un resentiment ascuns și de lungă durată în omul de afaceri, care a atins apogeul atunci când autoritățile din Sankt Petersburg nu i-au oferit fiicei sale terenul dorit”, a scris Kadîrov.

El a mai spus că aroganța poate duce la astfel de consecințe periculoase și ar putea atrage un număr mare de oameni în conflict.

”Fac un apel tuturor luptătorilor Wagner să continue să fie atenți când iau decizii. Să se gândească la viitorul țării, la familiile și copiii lor. Astfel de acțiuni pot duce la rezultate dezastruoase. Acum, totul s-a încheiat pașnic, fără vărsare de sânge, dar se putea întâmpla. Măsura extremă ar fi suprimarea dură și distrugerea oricărei persoane care încalcă integritatea Federației Ruse”, a mai spus Kadîrov.

Kadîrov l-a numit pe Prigojin un trădător şi a declarat sâmbătă că va trimite trupe cecene pentru a opri revolta.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite