Ce va face Putin după rebeliunea armată care a zguduit țara și alte întrebări cheie | BBC

0
Publicat:

Cu toate că „marșul pentru dreptate” al liderului mercenarilor ruși din gruparea Wagner, Evgheni Prigojin, a durat doar 24 de ore, regimul de operațiuni antiteroriste a rămas încă în vigoare la Moscova, relatează BBC.

Evgheni Prigojin la Rostov pe Don. Foto Profimedia (Arhivă)
Evgheni Prigojin la Rostov pe Don. Foto Profimedia (Arhivă)

Timp de 24 de ore, regimul lui Vladimir Putin s-a confruntat cu cea mai mare criză. Deși revolta armată a mercenarilor Wagner s-a încheiat, liderul de la Kremlin a ieșit din această situație „șifonat”. 

Care va fi următoarea mișcare a lui Putin?

Aversiunea președintelui rus față de trădare a fost expusă și în discursul televizat de sâmbătă, în care l-a învinuit pe Prigojin de trădare, dar și de faptul că și-a „înjunghiat” țara pe la spate. Din acel moment Putin s-a retras din lumina reflectoarelor și nu se știe dacă se mai află la Moscova. 

 În cadrul unui interviu care pare să fi avut loc înainte de „marșul pentru dreptate” și care a fost difuzat duminică, președintele rus susținea că Rusia este încrezătoare că își va duce la bun sfârșit planurile privind „operațiunea militară specială”. 

Unii sunt de părere că liderul de la Kremlin va reacționa într-un anumit fel, fie va lansa bombardamente în Ucraina, fie își va îndrepta furia pe „aliații” săi din Rusia care nu i-au acordat sprijin. 

Europarlamentarul polonez Radek Sikorski a afirmat că Putin „probabil îi va epura pe cei pe care îi consideră ezitanți”, iar astfel regimul său va deveni „mai autoritar și mai brutal”

Ce va face „Bucătarul lui Putin” în Belarus ?

Persoana din spatele insurecției, Prigojin, supranumit „bucătarul lui Putin”, nu va fi urmărită penal, după ce „împăcarea” mediată de Lukașenko. Analiștii din Rusia sunt de părere că liderul mercenarilor Wagner nu va părăsi Rusia discret. 

După ce mulți ani a făcut treaba „murdară” pentru Kremlin, Prigojin se bucura, în sfârșit, de lumina reflectoarelor. 

Există observatori care se întreabă cât de mult îl va putea controla liderul belarus Alexandr Lukașenko pe Prigojin, în cazul în care se va stabili la Minsk, și, dacă mercenarii săi îl vor urma, ce amenințare vor reprezenta pentru Rusia, Belarus și Ucraina. 

Ce se întâmplă în prezent cu gruparea Wagner?

Înainte ca această surprinzătoare rebeliune să se desfășoare, zeci de mii de mercenari Wagner aveau un rol important în războiul din Ucraina. Însă, zilele lui Wagner ca armată independentă erau numărate. 

Prigojin a refuzat să semneze un contract prin care mercenarii săi să fie aduși sub autoritatea ministrului rus al Apărării, Serghei Șoigu, iar repulsia față de această mișcare este văzută ca un factor decisiv în transformarea unei dispute de multă vreme în rebeliune. 

Însă, având în vedere că efemera revoltă a luat sfârșit, iar Prigojin se pare că se îndreaptă spre exil, mulți se întreabă ce vor face mercenarii săi. 

Acuzațiile au fost aparent retrase împotriva celor implicați în revoltă. Pe rețelele de socializare au fost publicate videoclipuri în care mercenarii Wagner pot fi văzuți părăsind orașul Rostov pe Don, unde puseseră stăpânire asupra unor situri militare. Guvernatorul din Voronej a anunțat, de asemenea, că luptătorii Wagner părăsesc regiunea sa. 

Totuși, nu se știe dacă aceștia vor coopera și vor fi integrați în armata lui Putin sau dacă militarii ruși vor servi de bunăvoie alături de ei. 

În plus, unii analiști se tem că mercenarii l-ar putea urma pe Prigojin în vest, în cazul în care merge în Belarus, cel mai apropiat punct de unde Moscova ar putea ataca Kievul. 

Cum este afectat războiul din Ucraina?

Cu toate că luptătorii Wagner au fost recrutați din închisori, aceștia au fost foarte implicați în cucerirea orașului Bahmut. 

Moscova susține că revolta nu a avut vreun impact, până în prezent, asupra conflictului din Ucraina. Totuși, soldații lui Putin cu siguranță au aflat ce s-a întâmplat, iar noutățile ar putea fi descurajante. Unii susțin că vor izbucni, în zilele următoare, conflicte interne între unitățile rivale. 

În Ucraina, în afară de preocuparea legată de riscurile ca Rusia să-și intensifice atacurile, liderii militari vor încerca să profite de pe urma instabilității de peste graniță. 

Trupele ucrainene au lansat o contraofensivă pentru a recuceri teritoriile ocupate de inamici. 

Ce știau Statele Unite și alții înainte de rebeliunea propru-zisă?

În timp ce revolta lui Prigojin a părut să prindă Kremlinul cu garda jos, agențiile de spionaj americane au sesizat semne că acesta plănuia să acționeze și l-au informat la începutul acestei săptămâni pe președintele american Joe Biden, relatează presa americană. 

Serviciile secrete americane au aflat că „bucătarul lui Putin” a depozitat arme, muniții și alte echipamente în apropierea graniței cu Rusia, conform CNN. 

Mai mult decât atât, Biden a discutat cu liderii Franței, Germaniei și Marii Britanii, fiind îngrijorat de faptul că, în acest haos, controlul pe care îl are Putin asupra arsenalului de arme nucleare al țării sale ar putea scăpa de sub control, potrivit NYT. 

 Totodată, șefii serviciilor de spionaj americane urmăreau de luni de zile degradarea relației dintre Prigojin și oficialii ruși din domeniul apărării, iar serviciile de informații au ajuns la concluzia că acesta era un semn că războiul din Ucraina nu se desfășura conform așteptărilor. 

Între timp, Washington Post relata faptul că SUA ar fi putut semnala că Prigojin plănuia ceva încă de la jumătatea acestei luni. 

Un factor decisiv a reprezentat decretul din 10 iunie al ministrului rus al Apărării, care dispunea ca toate unitățile de voluntari, precum grupul Wagner, să semneze contracte cu guvernul, ceea ce ar fi reprezentat, de fapt, o preluare a mercenarilor lui Prigojin. 

Oficialii au afirmat că „au existat suficiente semnale pentru a putea spune conducerii ... că se pregătește ceva", dar natura exactă a planurilor lui Prigojin nu a fost clară decât cu puțin timp înainte de începerea revoltei. 

Se pare că și liderul rus ar fi fost informat de serviciile sale de informații în legătură cu faptul că liderul Wagner punea ceva la cale. Nu este clar când a fost informat, însă a fost „cu siguranță cu mai mult de 24 de ore înainte” de a avea loc insurecția, a transmis sâmbătă un oficial american, citat de Washington Post. 

Ce cred rușii?

Mulți din interiorul elitei îl vor învinovăți pe Putin pentru faptul că lucrurile au mers atât de departe și pentru că nu a existat nicio reacție adecvată din partea președintelui”, a transmis analistul independent rus Tatiana Stanovaia printr-o postare publicată pe Telegram. 

Toată povestea asta este și o lovitură pentru poziția lui Putin”, a mai precizat ea. 

Cu toate că este dificil să tragem concluzii despre părerea populația rusă, elita țării ar fi preocupată de reacția civililor la vederea mercenarilor. Liderul Wagner și trupele sale au fost ovaționate de populație la retragerea din Rostov pe Don. 

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite