INVESTIGAŢIE Stăpânii gropilor de gunoi

Sute de copii din ţara noastră îşi duc veacul în stradă. Îi vedem zilnic hoinărind pe drumuri, prin gări sau prin parcuri, ne întâlnim cu ei la ghenele de gunoi, unde caută ceva de mâncare sau adună sticle de vânzare. Asemenea unor pui de cuc, au rămas singuri într-o zi: excluşi din familie, din viaţa socială, fără acte de identitate şi, de multe ori, fără să ştie măcar să-şi scrie numele.

Gunoiştile sunt amplasate, de obicei, departe de oraşe, pentru ca mirosul, mizeria şi infecţiile să nu afecteze viaţa locuitorilor. Cu alte cuvinte, la periferie. Pentru oamenii străzii, însă, aceste locuri au devenit casă şi masă. Zeci de copii ai nimănui scormonesc zilnic prin gunoaie căutând mâncare şi obiecte pe care ar putea să le vândă, în special sticle şi metal.

Angajaţii Centrului de Plasament Temporar al Minorilor din Chişinău organizează periodic razii ca să le ofere un adăpost, cel puţin pentru o vreme. Dar nu e uşor să-i ajuţi. Pentru că au fost stigmatizaţi şi discriminaţi toată viaţa, sunt neîncrezători. „Sentimentul fals al libertăţii pe care-l resimt aceşti copii atunci când ajung în stradă îi împiedică să înţeleagă că îşi compromit viitorul. Ei se organizează în grupuri în care toţi par a fi egali şi de aceea cred că şi-au găsit mediul perfect, unde nu vor fi respinşi sau stigmatizaţi", explică şeful centrului, Viorel Josan.
Într-una din aceste razii i-am cunoscut pe copiii gunoiştii municipale. Îmbrăcaţi în haine rupte, mirosind urât şi cu faţa murdară, aceştia o iau la fugă atunci când observă maşina serviciului de plasament. Din cei vreo zece minori care mişună pe poligon, doar trei ajung la centrul de plasament.
Paznicii s-au obişnuit deja cu prezenţa lor. Chiar dacă îi alungă, minorii revin noaptea sau a doua zi, în număr şi mai mare. ,,Dacă nu reuşim să-i alungăm, sunăm la poliţie. Cred că ei vin aici de nevoie. Dacă ar avea casă şi masă, n-ar mai căuta prin deşeuri", spune Gheorghe Mişcoi, şeful gunoiştii municipale.

SE ÎNTORC ÎN STRADĂ

După ce copiii sunt culeşi din gropile de gunoi, din gurile de canal sau din gări, începe lupta pentru integrarea lor socială. „Majoritatea ajung la noi într-o stare deplorabilă. Trăind printre gunoaie, ei pierd ideea de igienă. În primul rând, ei sunt dezinfectaţi, fac baie, după care primesc îmbrăcăminte de schimb pentru perioada plasării. Fiecare dintre ei are o dramă în spate, de aceea încercăm să ajustăm soluţiile", povesteşte Maria Sanduţă, inspector superior al Serviciului de profilaxie.
De multe ori, eforturile specialiştilor nu se soldează cu succes. Rar când copiii străzii renunţă de bună voie la vagabondaj, mai ales că statul şi familia nu le prea oferă alternative. „Sunt copii care nu acceptă ajutorul nostru. Şi-au creat un stereotip de existenţă şi le e greu să accepte condiţii normale de viaţă. Cei mai mulţi nu ratează ocazia să evadeze, chiar dacă au aici toate condiţiile", afirmă Diana Meleca, psiholog la Centrul de Plasament pentru Minori.

ORFAN DE MAMĂ,BĂTUT DE TATĂ

Marius, un copil de 13 ani, locuieşte de mai multă vreme în stradă. Prima dată a fugit de acasă după moartea mamei sale. Pentru că tatăl său îl bătea crunt şi uita să-i dea de mâncare, adolescentul a decis să-şi câştige singur existenţa cerşind. Băiatul povesteşte că vecinii şi colegii de clasă râdeau mereu de el pentru simplul motiv că era îmbrăcat mai prost şi provenea dintr-o familie cu reputaţie îndoielnică. Înainte de a ajunge la gunoişte, le-a dat o lecţie „glumeţilor", pătrunzând în casele lor şi devastându-le.
Adolescentul nu reuşeşte să se integreze în nicio şcoală, deşi specialiştii centrului de plasament au încercat de două ori să-i găsească un loc potrivit. Marius fuge de fiecare dată. ,,Nu-mi place acolo. Parcă-s la puşcărie. Mai bine în stradă. Am început să fur din cauza că unii veneau îmbrăcaţi mai bine, arătau cu degetul la mine şi râdeau. Pe banii câştigaţi din cerşit, ne cumpărăm împreună cu băieţii clei şi mâncare, dar mai mult clei", mărturiseşte băiatul.
„Copiii de genul lui Marius au în spate poveşti triste, dramatice. Aceştia au fost nu doar neglijaţi şi abuzaţi de oamenii apropiaţi, dar şi trataţi cu indiferenţă şi suspiciune de cei din jur. Societatea trebuie să-i accepte, pentru că şi ei au demnitate şi drepturi. De obicei, ajung în stradă pentru că sunt lipsiţi de elementara căldură sufletească", susţine psihologul Diana Meleca.

ANALFABETE LA 14 ŞI LA 17 ANI

Mariana şi Cristina, două surori din Chişinău, au fost găsite acum un an la gară. Murdare şi nepieptănate, fetele nu aveau acte de identitate, nu ştiau să citească, înţelegeau cu greu întrebări simple, iar vocabularul lor era sărac. Destinul lor este cutremurător. Au ajuns în stradă pentru că nu mai puteau suporta calvarul din familie: beţiile permanente ale părinţilor, violenţa şi neglijarea. Rudele le-au întors spatele, iar oamenii din jur nu le-au ajutat niciodată. „Tata ne bătea. O rugam pe mama să ne dea la şcoală, dar nu voia. Locuiam într-o cameră dintr-o casă în construcţie, fără apă şi căldură. Părinţii cheltuiau banii pe băutură, ne alungau de acasă şi ne băteau",îşi aminteşte Cristina.
Specialiştii centrului au găsit o soluţie pentru cele două surori. Cu ajutorul Serviciului de Asistenţă Socială din Ucraina, acolo unde s-au născut fetele, le-au perfectat acte de identitate. Dornice să ducă o viaţă mai bună, acum ele muncesc pentru a recupera golurile din educaţie. Au învăţat deja literele şi visează să devină croitorese.

LĂSAŢI PE SEAMA ASISTENŢILOR SOCIALI

Vagabondajul este doar o consecinţă, cauzele se ascund de obicei în familii, iar cei care trebuie să le depisteze sunt asistenţii sociali din localitate. Chiar dacă în ultimii ani se observă un anumit progres în acest domeniu, lucrătorii sociali nu reuşesc întotdeauna să facă faţă situaţiei. În toată ţara activează circa 1.200 de asistenţi, fiecăruia revenindu-i între 3.000 şi 5.000 de persoane.
Unii experţi sunt de părere că ar trebui reevaluat Codul Familiei, în sensul responsabilizării părinţilor. „Nu e corect să pui în sarcina asistentului social toate problemele comunităţii. Având foarte multe persoane de asistat, acesta nu se descurcă, mai ales că nici salariul nu e motivant. Încercăm să-i ajutăm şi noi, dar nici psihologi nu sunt în fiecare şcoală. Părinţii trebuie să conştientizeze că misiunea lor nu s-a încheiat odată cu naşterea copilului. Mulţi dintre ei aşteaptă doar ajutoare de la stat", crede psihologul şcolar Maria Burlacu.
Dar cât de pregătită e şcoala să ajute copiii cu probleme familiale, de vreme ce profesori de matematică sau de desen au devenit peste noapte psihologi şcolari? „S-au făcut psihologi şi unii profesori la pensie sau cei cărora nu le ajungeau ore. Fără îndoială, ei pot face educaţie foarte bună, dar nu sunt pregătiţi să identifice şi să gestioneze situaţiile critice. În centrul nostru, bunăoară, adolescenţii ajung de multe ori cu dificultăţi de suprafaţă, cum ar fi abandonul şcolar, dar evaluările specialistului pot scoate la iveală motivul care a determinat acest comportament", explică Lucia Savca, directoarea Centrului de Reabilitare „Armonie" din Chişinău.

SOLUŢII ÎN SECTORUL ASOCIATIV

Pentru că statul nu are suficiente resurse materiale şi umane, lansarea unor centre de plasament în arealul asociativ, care să preia o parte din responsabilităţi, ar putea fi răspunsul adecvat la situaţia în care mii de copii rămân în stradă. Fundaţia „Regina Pacis" este o organizaţie de binefacere, finanţată de donatori italieni. „Elaborăm şi proiecte adiţionale, prin care câştigăm resurse suplimentare. Astfel putem oferi mai multe oportunităţi de integrare copiilor aflaţi în dificultate. Dacă iniţial le propuneam doar un pat curat şi un acoperiş deasupra capului, acum îi implicăm în activităţi extraşcolare, cum ar fi laboratoarele de informatică, de prelucrare a lemnului, de pictură, de origami, de studiere a limbilor străine. Aşa le-am atras interesul, pentru că e foarte greu să-i convingi că şi ei pot realiza ceva, că societatea are nevoie de ei. Atunci când un copil vede că a produs ceva, iar profesorul îl încurajează, îi creşte respectul de sine", menţionează directorul organizaţiei, Ilie Zabica.

POVEŞTI DE SUCCES

Fundaţia a deschis şi un centru de plasament, unde sunt găzduiţi copiii străzii şi cei orfani. De aici, micuţii fug foarte rar. „Chiar dacă, potrivit legislaţiei, un copil poate să stea în plasament de la jumătate de an până la un an, unii discipoli de-ai noştri rămân aici până ating majoratul. Nu-i mutăm dintr-un centru în altul, ci stau cu noi până ne asigurăm că se pot descurca pe cont propriu", spune managerul centrului, Inga Platon.
Una dintre istoriile de succes ale acestui centru este cea a două surori aduse din stradă. Fetele erau toxicomane şi trecuseră prin mai multe experienţe de abuz. Acum ele fac parte din echipa „Regina Pacis", au un salariu decent şi o viaţă la care nici nu puteau visa atunci când completau rândurile copiilor străzii. ; Investigaţia a fost realizată în cadrul campaniei „Jurnaliştii pentru şanse egale şi diversitate", desfăşurată de Centrul de Investigaţii Jurnalistice, cu suportul Programului Egalitate şi Participare Civică al Fundaţiei Soros-Moldova.

INFO

Dacă aţi observat copii în stradă, alertaţi instituţiile abilitate sau organizaţiile de caritate, care se ocupă de minorii aflaţi în dificultate:
- Centrul de Plasament Temporar al Minorilor din Chişinău - tel. (022) 27.40.18
- Centrul de Plasament „Regina Pacis" - tel. (022) 79.13.85
- Ministerul Muncii, Direcţia Protecţia Familiei şi Drepturilor Copilului - tel: (022) 26.93.43
- Primăria Chişinău, Direcţia pentru Protecţia Drepturilor Copilului - tel. (022) 24.27.02