Igor Boţan: Consensul politic este necesar doar în combaterea pandemiei
0Expertul Igor Boaţn susţine că este necesar să existe un consens politic în ceea ce ţine de combaterea pandemiei. Trebuie să existe un consens şi între toate segmentele societăţii cu privire la măsurile pentru depăşirea crizei actuale, precum şi pentru perioada post-criză. În celelalte domenii trebuie să existe dezbateri.
Totodată, opoziţia trebuie să fie mai incisivă, dacă are soluţii pentru depăşirea situaţiei, dar să se manifeste decent. Şi dezbaterile politice sunt binevenite într-un cadru decent. Opiniile au fost exprimate la dezbaterile publice „Pandemia şi Politica, barierele şi şansele consensului”, organizate de Agenţia de presă IPN.
Igor Boţan, expertul permanent al proiectului, a reamintit că pe data de 17 martie premierul Ion Chicu s-a prezentat în Parlament şi a cerut în numele Guvernului instituirea stării de urgenţă. Aceasta prevedea limitarea dreptului la circulaţie a cetăţenilor, limitarea dreptului la întruniri şi lupta împotriva fake-news – distorsionarea situaţiei referitor la pandemie. Potrivit lui, „consecinţele intervin din acele limitări şi ele se manifestă prin sistarea activităţii economice, şi nu doar, pentru multe instituţii, iar consens există exact în limita mandatului pe care îl are Guvernul. Însă, problemele care apar în această situaţie ţin de cultura politică, cultura generală a cetăţenilor, care trebuie să respecte starea de urgenţă introdusă şi acele limitări”.
Expertul consideră că printre problemele apărute, se numără modul în care sunt echipate instituţiile medicale. Şi aceasta este o problemă a societăţii în general, nu doar a guvernării. O altă problemă discutată este faptul că 1/5 din cei confirmaţi cu COVID-19 sunt medici, oamenii care luptă în prima linie şi societatea trebuie să aibă grijă de aceşti oameni. În paralel, cu pandemia şi lupta cu ea, există şi alte probleme. „Consens trebuie să existe în combaterea pandemiei, însă celelalte lucruri trebuie să fie dezbătute”, afirmă Igor Boţan.
Expertul consideră că pe timp de pandemie nu se doresc dezbateri politice, însă, în acest caz, cei care sunt la cârma statului nu trebuie să provoace acţiuni politice. Or, asumarea răspunderii de către Guvern, în opinia sa, este o acţiune politică şi ea trebuie să aibă un răspuns pe potrivă. La fel şi declaraţiile şi întrevederile preşedintelui Igor Dodon referitor la sărbătorile pascale, referitor la focul haric sau cele legate de marcarea zilei de 9 mai. Potrivit lui, acestea sunt acţiuni politice şi în acest sens este firesc să existe o reacţie pe marginea lor.
Igor Boţan a menţionat că şeful statului nu are prea multe atribuţii în combaterea acestei pandemii, decât nişte împuterniciri limitate, potrivi Legii cu privire la protecţia civilă – atribuţii de coordonare. Însă, în opinia sa, preşedintele şi-a atribuit statutul de doctor şi vine cu numeroase declaraţii în faţa cetăţenilor. Expertul explică acest comportament prin faptul că şi societatea are nevoie ca îndemnurile pe timp de pandemie, inclusiv cele cu referire la abţinerea de a participa la servicii divine, să vină de la conducerea ţării. Iar Igor Dodon este un politician care are cel mai mare rating de încredere în rândul cetăţenilor. „Cetăţenii probabil că ar fi acordat mai puţină atenţie, dacă aceste îndemnuri ar fi venit din partea medicului-şef al ţării. Şi aceasta pentru că o astfel de cultură politică persistă în societate”, a spus el.
Igor Boţan a mai spus că Guvernul şi Comisia pentru Situaţii Excepţionale deţin pârghii pentru a administra situaţia de criză, acţionând în limitele legale şi cele constituţionale. „Şi aceasta pentru că, după pandemie, se va reveni la normalitate, iar lucrurile trebuie aranjate pe policioare”. În opinia sa, cu privire la măsurile de combaterea pandemiei trebuie să existe consens între toate segmentele societăţii. În rest, dezbaterile sunt binevenite într-un cadru decent. Mai mult, expertul crede că în combaterea pandemiei trebuie să-şi facă treaba personalul medical, iar guvernarea şi opoziţia trebuie să se gândească la acţiunile post-pandemie.
Dezbaterile „Pandemia şi Politica, barierele şi şansele consensului” sunt ediţia a 129-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice” sprijinit de Fundaţia germană Hanns Seidel.