Soluţia lui George Soroş pentru ca UE să supravieţuiască crizei economice provocate de pandemie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Miliardarul american George Soros este de părere că Uniunea Europeană e în pericol să se destrame pe fondul crizei declanşate de pandemie, dar că ar avea şanse de supravieţuire dacă ar veni în ajutorul membrilor mai vulnerabili precum Italia prin emiterea obligaţiunilor perpetue.

În cadrul unei sesiuni de întrebări şi răspunsuri pentru jurnalişti, creatorul fondului Soros Fund Management a declarat că economia zonei euro a suferit daune care necesită o perioadă mai lungă de redresare decât îşi pot imagina cei mai mulţi dintre noi, în contextul unei evoluţii rapide a pandemiei care face dificilă dezvoltarea unui vaccin.

Britanicii au apelat la obligaţiunile perpetue pentru finanţarea războaielor împotriva lui Napoleon şi ar putea ajuta şi în prezent Uniunea Europeană să iasă din impas, consideră omul de afaceri şi filantropul ajuns la 89 de ani.

„Dacă Uniunea Europeană nu poate avea în vedere această soluţie, ar putea să nu supravieţuiască provocărilor din aceste momente. Nu vorbim de o posibilitate teoretică, ci chiar de o tragică realitate”, a apreciat Soros.

Soros care a devenit celebru prin faptul că a pariat împotriva lirei în 1992 a explicat că ţări puternice precum Germania ar putea vinde obligaţiuni cu randament negativ iar obligaţiunile perpetue să uşureze povara unui buget care se anunţă extrem de strâns.

Însă pentru ca soluţia să funcţioneze, Uniunea Europeană va trebuie să-şi menţină ratingul de creditare AAA pentru a da curs unei atare îndatorări. De aceea trebuie să aibă puteri sporite de creştere a taxelor pentru a acoperi costurile obligaţiunilor, miliardarul sugerând în acest sens că soluţia este ca UE să autorizeze taxele fără a le impune.

Întrebat despre Brexit, Soros s-a arătat preocupat de soarta Italiei: „Ce s-ar alege din Europa fără Italia?”

„Relaxarea regulilor în privinţa ajutoarelor acordate de stat, care favorizează Germania, au fost în special incorecte faţe de Italia care era deja bolnavul Europei înainte de a fi lovit atât de puternic de pandemia Covid-19”, a spus Soros.

Soros a fugit în 1947 de regimul comunist din Ungaria şi a studiat la London School of Economics. A făcut profituri uriaşe din fondul său Quantum în 1992 când a pariat pentru marca germană în defavoarea lirei sterline care a determinat Marea Britanie să retragă moneda din cadrul Mecanismului de Schimb Monetar European.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite