Scandalul „Submarinul“: avocatul lui Benjamin Netanyahu şi fostul comandant al Marinei israeliene vor fi inculpaţi pentru fapte de corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procuratura israeliană a anunţat joi că vrea să-l inculpe de spălare de bani pe David Shimron, avocatul şi confidentul premierului israelian în exerciţiu Benjamin Netanyahu. Acesta este vizat de scandalul de corupţie „Submarinul“.

În acelaşi dosar, fostul comandat al Marinei israeliene Eliezer Marom şi martorul statului Miki Ganor vor fi inculpaţi de implicare în dare şi luare de mită, relatează Haaretz.

Omul de afaceri Miki Ganor este reprezentantul în Israel al grupului german Thyssenkrupp.

Poliţia a recomandat anul trecut, după finalizarea interogatoriului, ca Shimron să fie inculpat ca mediator în dare şi luare de mită.

Această infracţiune nu a fost reţinută în actul de acuzare al procuraturii.

Poliţia recomanda tot atunci inculparea fostului adjunct al directorului Consiliului Securităţii Naţionale israeliene Avriel Bar-Yosef de corupţie, escrocherie, abuz de încredere şi complot în vederea comiterii unei crime.

Procuratura nu a luat încă o decizie cu privire la la Bar-Yosef.

Dosarul vizează decizia de a achiziţiona submarine şi nave de la constructorul naval german Thyssenkrupp.

Cazul a fost deschis în urma unei anchete jurnalistice difuzate de postul Canalul 10 în noiembrie 2016, care a condus la investigaţii şi deschiderea unei anchete penale.

Este vorba despre două contracte ale Guvernului Netanyahu cu Thyssenkrupp - unul cu privire la achiziţionarea a trei submarine cu suma de 1,5 miliarde de euro, celălalt cu privire la achiziţionarea unor nave dotate cu rachete antinavă în vederea apărării unor platforme de foraj, în valoare de 430 de milioane de euro.

În iulie 2017, a semnat o înţelegere cu statul, după ce a fost acuzat de corupţie şi implicare în fapte de dare şi luare de mită.

În martie, el a negat orice implicare cu privire la mită, revenind asupra declaraţieiiniţiale.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite