Preşedintele şi premierul Georgiei, întreţinuţi de neveste | adevarul.ro

Preşedintele şi premierul Georgiei, întreţinuţi de neveste

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Preşedintele Georgiei, Mihail Saakaşviki, eroul "revoluţiei trandafirilor" de acum trei ani, poate fi considerat unul dintre cei mai săraci şefi de stat din Europa. Cel puţin aşa

Preşedintele Georgiei, Mihail Saakaşviki, eroul "revoluţiei trandafirilor" de acum trei ani, poate fi considerat unul dintre cei mai săraci şefi de stat din Europa.

Cel puţin aşa reiese din declaraţiile de avere depuse anul acesta de către liderii de la Tbilisi şi citate de "The Georgian Times". În schimb, soţiile primilor oameni în stat din Georgia sunt persoane care se descurcă uşor în viaţă şi sunt capabile să-şi întreţină bărbaţii. Saakaşvili nu are nici măcar apartament propriu. Până la finalizarea reşedinţei prezidenţiale, o construcţie, de altfel grandioasă, în zona istorică a capitalei, el locuieşte în apartamentul soţiei sale, Sandra Roelofs.

Prima doamnă a Georgiei câştigă de două ori mai mult decât faimosul său soţ. Ea a încasat anul trecut pentru volumul de memorii "Însemnările unei idealiste" circa 30.000 de euro, iar veniturile totale ale preşedintelui georgian au totalizat, anul trecut, 48.000 de lari (aproximativ 15.000 de euro). Saakaşvili nu poate fi considerat chiar sărac lipit pământului.

El deţine un cont de 26.000 de euro la Banca Societe Generale, precum şi alte două conturi de 81.000 de lari (moneda naţională georgiană). Dacă Saakaşvili ar rămâne fără o leţcaie, el ar putea să se împrumute de la premierul său, Zurab Nogaideli, a cărui avere este estimată la 75 milioane de dolari, comentează "The Georgian Times".

Însă din declaraţiile de avere ale primului-ministru georgian reiese o situaţie cu mult mai modestă. La fel ca şi preşedintele Saakaşvili, premierul de la Tbilisi locuieşte în casa soţiei sale, Nino Ţinţadze, posesoarea unei averi de 130.000 de dolari. De altfel, soţia premierului deţine acţiuni la patru companii, precum şi o vilă cu teren pe litoralul georgian al Mării Negre.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite