Politica imigraţiei – un tabu

Despre imigraţie abia dacă se vorbea acum ceva vreme. Dacă cineva ar fi pomenit de rata în care creşte, problemele pe care le creează pentru infrastructură, educaţie şi sistemul de sănătate, din cauză că la fiecare zece ani mai vin 2 milioane de imigranţi, ar fi fost acuzat că e rasist. 

Era o modalitate eficace de a împiedica orice discuţie şi era frecvent folosit de miniştrii laburişti exact în acest scop. La ultimele alegeri, subiectul nu a mai putut fi evitat. Conservatorii au promis că vor diminua numărul imigranţilor, iar liberal-democraţii au fost de acord. Trebuie deci să fi fost deprimant pentru conservatori să vadă cifrele de săptămâna trecută ale Oficiului de Statistică, ce arătau că, departe de a fi redus, numărul imigranţilor a crescut cu 239.000 (20%) pe 2010. Cifra ridică întrebarea delicată - chiar poate Guvernul să reducă imigraţia? Dificultăţile nu sunt legislative, ci practice.

Circa jumătate din imigranţii care sosesc în fiecare an sunt studenţi şi rudele lor. Noi legi prevăd că trebuie să vorbească engleza şi că trebuie să demonstreze că se pot întreţine - pe ei şi pe rudele care vin cu ei. Este un prim pas, dar nu e un pas radical. Ministrul de Interne spune că doar aceste legi vor reduce numărul studenţilor şi rudelor lor cu 80.000. Dar nimeni nu ştie cât de greu va fi să scape de noile controale. Iar judecătorii noştri ar putea decide că procedura încalcă drepturile omului: doar se aşteaptă o decizie într-un caz în care guvernul a refuzat unui bărbat indian, care nu vorbeşte engleza şi a refuzat să înveţe, intrarea în ţară pentru a sta împreună cu soţia.

Coaliţia plănuieşte şi abolirea legăturii care se făcea între permisiunea de a munci în UK şi dreptul de stabilire aici. Ceea ce ar diminua într-adevăr imigraţia. Problema este că e doar o propunere, nu o politică. Subiectul e încă înconjurat de confuzie, jumătăţi de adevăr şi schimbări de poziţie. Ceea ce nu e benefic nici pentru politica imigraţiei, nici pentru democraţie.