Peste 30 de răniţi în cutremurul din regiunea Tokyo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Japonia - arhiva foto
Japonia - arhiva foto

Peste 30 de persoane au fost rănite în cutremurul care a zguduit regiunea capitalei japoneze Tokyo, a cărei magnitudine a fost, potrivit Agenţiei Meteorologice japoneze (JMA), de 6,1, relatează AFP.

Institutul american de geofizică USGS a estimat magnitudinea cutremurului la 5,9 pe scara Richter.

Seismul a fost resimţit în mare parte a estului Japoniei, a zgâlţâit clădiri şi a  declanşat alarme pe telefonul mobil, menite să le dea japonezilor timp să se pună la adăpost.

Epicentrul cutremurului, care a avut loc joi, la ora locală 22.41 (16.41, ora României), a fost localizat la o adâncime de 80 de kilometri, în departamentul Chiba, la est de Tokyo, potrivit JMA. USGS estimează că a avut loc la 61 de kilometri adâncime.

Agenţia pentru gestionarea catastrofelor şi indendiilor a anunţat vineri un bilanţ de 32 de răniţi - majoritatea răniţi uşor.

Incendii au fost semnalate într-o clădire şi la două rafinării, însă au fost controlate, a anunţat agenţia.

Circulaţia trenurilor locale, dar şi de mare viteză (Shinkansen) a fost suspendată imediat după seism, ca măsură de precauţie.

Întârzieri erau semnalate vineri în Gara Shinagawa, la Tokyo.

Verificări au avut loc în centrale nucleare, însă nu s-a semnalat nicio anomalie imediat.

”Vă rugăm să luaţi măsuri pentru a vă proteja viaţa şi să vă ţineţi la curent cu ultimele informaţii despre cutremur”, a scris pe Twitter premierul japonez Fumio Kishida, ales luni în Parlament.

Japonia se află pe Centura de Foc a Pacificului, o zonă cu o activitate seismică puternică în Asia de Sud-Est şi în bazinul Oceanului Pacific.

Ea are norme de construcţie stricte, pentru ca clădirile să poată rezista unor cutemure puternice.

Un cutremur de magnitudinea 6,1 a fost resimţit săptămâna trecută în largul coastei de nord-vest a Japoniei, care nu a cauzat pagube.

Japonia rămâne bântuită de cutremurul urmat de un tsunami devastator din 2011, soldate cu peste 18.500 de morţi, care au cauzat o catastrofă nucleară la Fukushima.

Citeşte şi: 

Imagini din timpul cutremurului din Japonia. Cum s-a simţit seismul VIDEO

Cutremur în Japonia. 20 de răniţi, întreruperi de curent şi avarii la reţelele de apă în regiunea Tokyo

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite