Pakistan: Familia tinerei creştine ce a scăpat de condamnarea la moarte pentru blasfemie caută o ţară care să-i ofere azil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Asia Bibi şi două dintre fiicele sale
Asia Bibi şi două dintre fiicele sale

Soţul tinerei creştine Asia Bibi a solicitat azil pentru ea şi familia ei Statelor Unite, Marii Britanii şi Canadei, în timp ce soarta femeii pakistaneze, achitată săptămâna trecută după ce a fost condamnată la moarte pentru blasfemie, rămâne foarte nesigură în ţara sa.

"Îi cer preşedintelui Donald Trump să ne ajute să plecăm. După aceea, cer premierului britanic Theresa May să facă tot posibilul pentru a ne ajuta ", a declarat Ashiq Masih într-un mesaj video văzut de AFP. Soţul Asiei Bibi a căutat, de asemenea, „ajutor“ la premierul canadian Justin Trudeau.

"Familia Asiei Bibi caută azil în Statele Unite, Marea Britanie şi Canada", a declarat pentru AFP Wilson Chowdhry, preşedintele Asociaţiei creştinilor pakistanezi din Marea Britanie care o ajută pe Asia şi familia sa de ani de zile.

„Aceste ţări au cele mai mari comunităţi creştine pakistaneze“ şi vorbesc engleza. În filmuleţ, Ashiq Masih solicită, de asemenea, azil pentru Joseph Nadeem, cel care i-a adăpostit familia, după ce soţia sa a fost condamnată la moarte pentru blasfemie în 2010. „Dacă Asia Bibi părăseşte ţara, fiecare membru al familiei, fiecare asociat al ei va fi ucis“, a spus Wilson Chowdhry.

Avocatul femeii a părăsit Pakistanul

Avocatul Asiei Bibi, Saiful Malook, a părăsit Pakistanul după ce a primit ameninţări cu moartea şi a fost luat în grijă de fundaţia olandeză Help for Persecuted Christians. Grupul a acordat deja asistenţă financiară apărării lui Bibi în timp ce aceasta a stat închisă mai mulţi ani, potrivit organizaţiei.

Avocatul a anunţat sâmbătă că a părăsit ţara, de teamă pentru viaţa sa, după demonstraţiile islamiste care au urmat deciziei Curţii Supreme.

Liderii grupului islamist fundamentalist Tehreek-e-Labaik (TLP) au blocat timp de trei zile principalele drumuri din cele mai mari oraşe din Pakistan. Ei au cerut asasinarea judecătorilor Curţii Supreme, care au achitat-o, miercuri, pe Asia Bibi.

Avocatul, Saiful Mulook, a fost destul de discret în toţi anii în care a reprezentat-o pe Asia Bibi, din cauza naturii extrem de sensibile a cazului. Această mamă a cinci copii a fost condamnată la moarte în 2010. Doi politicieni care au încercat să o ajute au fost ucişi.

Într-un mesaj WhatsApp, Saiful Mulook a declarat pentru Reuters că a plecat în străinătate „doar pentru a-şi salva viaţa“ şi pentru a scăpa de „mulţimea furioasă“. El a mai spus că se teme pentru siguranţa familiei sale.

El a adăugat că se va întoarce în Pakistan dacă i se va acorda protecţie poliţienească.

Locul unde se află Asia Bibi nu este cunoscut, dar islamiştii au avertizat autorităţile împotriva expulzării sale din ţară.

"Va fi un război dacă Asia va părăsi ţara “, a ameninţat şeful TLP, Khadim Hussain Rizvi. Unul dintre deputaţii săi a cerut uciderea preşedintelui curţii supreme a Pakistanului, Saqib Nisar, şi a altor doi judecători care au decis în această cauză.

Asia Bibi, mamă a cinci copii, fusese condamnată la pedeapsa capitală în urma unei dispute cu femei musulmane, care i-au spus unui cleric dintr-un sat din provincia Punjab ca aceasta a făcut "remarci peiorative" la adresa profetului. Scandalul a început după ce femeile musulmane i-au reproşat lui Bibi că le foloseşte paharul pentru a bea apă. Ele au argumentat că Bibi nu poate face acest lucru, pentru că nu este musulmană.

Cazul ei a avut un mare răsunet internaţional, atrăgând atenţia Suveranilor Pontifi Benedict al XVI-lea şi Francisc. În 2015, una dintre fiicele ei s-a întâlnit cu Papa Francisc.


Sute de arestări

Autorităţile pakistaneze au arestat sute de persoane suspectate de atacuri asupra poliţiei şi de acte de vandalism în timpul protestelor care au avut loc în Pakistan după ce Curtea Supremă a acestei ţări a achitat-o pe Asia Bibi, o femeie creştină ce fusese iniţial condamnată la moarte pentru blasfemie, informează luni dpa.

Represiunile au fost lansate după ce Ministerul de Interne al ţării le-a cerut guvernelor de provincii şi agenţiilor federale să ia măsuri împotriva celor implicaţi în violenţe şi în vandalizarea de bunuri publice şi de proprietăţi private în timpul protestelor.

"Am arestat persoane suspectate de atacuri asupra poliţiştilor, de vandalizarea unor proprietăţi publice şi private", a declarat Basharat Ali, purtătorul de cuvânt al poliţiei din Punjab. Potrivit mass-media locale, poliţia din Punjab a arestat mai mult de 1.100 de persoane.

Gruparea islamistă Tehreek-Labbaik Pakistan (TLP) a paralizat Pakistanul timp de trei zile cu proteste violente, după ce Curtea Supremă a decis achitarea şi eliberarea imediată a Asiei Bibi, o femeie creştină ce fusese condamnată la moarte în 2010 după o ceartă cu femei musulmane.

TLP a chemat la proteste sâmbătă, după ce guvernul a decis să nu conteste decizia justiţiei, să nu ia măsuri pentru "a împiedica plecarea Asiei Bibi din ţară" şi să nu-i elibereze pe cei arestaţi în timpul protestelor.

"Guvernul trebuia să decidă eliberarea oamenilor noştri, însă în loc de aceasta el a lansat represalii", a declarat purtătorul de cuvânt al TLP, Zubair Kasuri. Potrivit acestuia, peste 500 de simpatizanţi TLP au fost arestaţi duminică noaptea.

În timpul protestelor, liderii TLP au îndemnat la uciderea judecătorilor care au dat verdictul şi la demisia guvernului.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite