Ministerul de Externe saudit: parteneriatul cu China nu înseamnă respingerea cooperării cu Statele Unite

0
Publicat:

Ministrul saudit de externe Faisal bin Farhan Al Saud a declarat că regatul dezvoltă parteneriate strategice cu India, Japonia și Germania.

image

Dezvoltarea parteneriatului Riadului cu Beijingul nu implică un refuz de a coopera cu Washingtonul, a declarat vineri ministrul saudit de externe Faisal bin Farhan Al Saud în timpul unei conferințe de presă comună cu secretarul general al Ligii Arabe (LAS), Ahmed Abu al-Gheit, la Riad. Emisiunea a fost găzduită de canalul de televiziune Al Arabiya.

Cooperarea cu a doua economie a lumii ca mărime este necesară, dar nu înseamnă renunțarea la cooperarea cu prima economie”, a spus ministrul, subliniind că „regatul are interese comune atât cu China, cât și cu Statele Unite” și „va continua să lucreze pentru a le atinge.” El a mai menționat că regatul dezvoltă parteneriate strategice cu India, Japonia și Germania. „Vom continua să ducem o politică în concordanță cu interesele noastre și suntem deschiși tuturor”, a spus diplomatul.

Potrivit șefului Ministerului de Externe saudit, primul „summit chino-arab (desfășurat vineri, la Riad, n.ed.) a confirmat importanța consolidării cooperării dintre țările arabe și China”. El și-a exprimat încrederea că „parteneriatul cu China poate rezolva multe probleme”.

Președintele chinez a sosit miercuri în capitala Arabiei Saudite. Joi, el a purtat discuții separate cu regele saudit Salman bin Abdulaziz Al Saud și cu președintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi. Vineri, Xi Jinping a participat la reuniunea liderilor Consiliului de Cooperare al Golfului (CCG) și la Summit-ul chino-arab, la care au participat șefii a zeci de țări arabe.

În urma întâlnirilor, China și Arabia Saudită au semnat un acord cuprinzător privind parteneriatul strategic, un plan de armonizare între programele pe termen lung ale celor două state: programul Saudi Vision 2030 și Inițiativa Chinei intitulată Drumul Mătăsii, precum și un număr de memorandumuri de înțelegere în diverse domenii. Companiile celor două țări au semnat 34 de acorduri de investiții.

Ca urmare a summit-ului țărilor - membre ale CCG și China, s-a ajuns la un acord privind înființarea unui consiliu comun de investiții și a unui centru de siguranță nucleară. 

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite