Europa revine în forţă în diplomaţia mondială | adevarul.ro

Europa revine în forţă în diplomaţia mondială

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Favorizată de impasul american din Irak, noua generaţie de lideri europeni i-a luat faţa lui George W. Bush Europa, condusă de o nouă generaţie de lideri, joacă în prezent un rol mai

Favorizată de impasul american din Irak, noua generaţie de lideri europeni i-a luat faţa lui George W. Bush

Europa, condusă de o nouă generaţie de lideri, joacă în prezent un rol mai activ pe frontul diplomatic, în condiţiile în care administraţia americană este acaparată de războiul din Irak, apreciază experţii americani. Casa Albă nu se teme însă de concurenţă.

Marea Britanie, Franţa şi Germania au lideri politici noi, la patru ani după ce Statele Unite şi-au aruncat relaţiile transatlantice în cea mai gravă criză, prin invazia din Irak, scrie France Press. "Privind Uniunea Europeană, vedem că cele trei state mari au, toate, o influenţă veritabilă", consideră Karen Donfried, expert la centrul de reflecţie German Marshall Fund.

"Este o adevărată oportunitate, în special pentru că preşedintele american este destabilizat şi are puteri limitate", a afirmat el. Noul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a intensificat eforturile Franţei pentru a scoate Libanul din criza politică, cu două luni înainte de alegerile prezidenţiale, ameninţate de eşec în urma blocajului instituţiilor. Săptămâna trecută, locatarul de la Elysee a făcut o vizită istorică în Libia, a doua zi după rezolvarea dosarului infirmierelor bulgare.

După acest succes, secretarul de stat francez însărcinat cu afaceri externe, Rama Yada, a declarat că Franţa vrea să participe la eliberarea birmanezei Aung San Suu Kyi. Preşedintele francez intenţionează ca şi noul premier, Gordon Brown, care s-a întâlnit ieri cu Bush, la Camp David, să meargă în Darfur. Parisul şi Londra încearcă să relanseze eforturile diplomatice pentru a obţine pacea în această provincie din vestul Sudanului, afectată de război civil. Pentru experţi, ambiţiile diplomatice ale noilor lideri europeni sunt binevenite după anii de neîncredere transatlantică, generată de unilateralismul administraţiei Bush.

Administraţia Bush nu se teme de concurenţă

Administraţia Bush respinge însă ideea că europenii sunt pe punctul de a umple vidul diplomatic creat de dificultăţile americane din Irak. "Considerăm această nouă generaţie de lideri din Marea Britanie, Franţa şi Germania ca pe o oportunitate excelentă", a declarat un oficial al Departamentului de Stat, sub protecţia anonimatului.

"Nu cred că acest lucru va afecta administraţia Bush", a declarat şi Chantal de Jonge Oudraat, profesor de relaţii internaţionale la Universitatea Johns Hopkins, din Washington.

"Statele Unite sunt imobilizate în Irak, iar Congresul nu se gândeşte decât la Irak. În concluzie, orice iniţiativă europeană nouă este binevenită, din punctul meu de vedere, în condiţiile în care nu lezează interesele americane", a adăugat el.

Top articole

Partenerii noștri

image
digisport.ro

Ultimele știri
Cele mai citite