Al-Qaida vrea să găsească punctul slab al dronelor americane pentru a le anihila

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inginerii Al-Qaida au primit ordin să elaboreze strategii anti-drone, potrivit unui raport confidenţial al serviciilor de informaţii americane dezvăluit în cotidianul „Washington Post“ de fostul angajat NSA fugit în Rusia, Edward Snowden.

Conform informaţiilor de la Defense Intelligence Agency (DIA), organizaţia teroristă finanţează proiecte de cercetare pentru a crea staţii de bruiaj, care ar putea perturba semnalele GPS-ului şi balizele cu infraroşu, care sunt folosite de operatori pentru a ghida dronele.

În plus, Al-Qaida lucrează la baloane de supraveghere şi monitorizarea de la distanţă, care ar trebui să permită teroriştilor să urmărească traiectoria dronelor americane. Jihadiştii se gândesc  la modalităţi de a doborî dronele cu ajutorul rachetelor sol-aer şi lucrează la un sistem de alertă privind prezenţa unei drone.

 Comandanţii Al-Qaida supraveghează toate proiectele şi facilitează schimbul de informaţii între diversele echipe de ingineri care lucrează pentru organizaţia teroristă în diverse locuri din lume.

Terorişti recrutează specialişti, în special  experţi în drone şi tehnologie balistică.  Potrivit „Washington Post“, în 2010, autorităţile turce au arestat un student la matematică, de 23 de ani, membru Al-Qaeda, care căuta modalităţi de doborâre a dronelor de supraveghere ale NATO în Afganistan şi făcea pentru aceasta calcule balistice.

Jihadiştii care lucrează cu noile tehnologii apelează  la revistele de specializate, care sunt acum mai toate online, pentru a fi la curent cu toate noutăţile.

Dronele Predator şi Reaper sunt principala armă a CIA şi a Pentagonului împotriva Al Qaeda, încă din timpul mandatului preşedintelui George W. Bush. În zece ani, în atacurile cu drone a fost ucişi aproape 3.000 de oameni, fapt ce i-a determinat pe terorişti să ia măsuri de urgenţă pentru a limita mişcările dronelor în Pakistan, Afganistan, Yemen şi Somalia.
 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite