Accident crâncen în Mexic: cel puţin 21 de morţi şi mai mulţi răniţi, după un impact pe autostradă

0
Publicat:

Accident deosebit de grav pe o autostradă din Mexic, în urma căruia cel puţin 21 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte câteva au fost rănite.

Camionul a sfârşit într-o râpă, unde a luat foc. FOTO: captură video
Camionul a sfârşit într-o râpă, unde a luat foc. FOTO: captură video

Miercuri dimineaţă, pe autostrada dintre Cuacnopalan și Oaxaca, în statul Puebla, Mexic, a avut loc un grav accident de circulaţie, soldat cu moartea a 21 de persoane şi rănirea altora.

Potrivit declaraţiilor lui Samuel Aguilar Pala, secretarul de Interne din Puebla, 18 persoane au murit la fața locului și alte trei mai târziu, la spital. De asemenea, câteva persoane au fost rănite și primesc îngrijiri medicale, a scris el pe X.

„Trei vehicule au fost implicate în accident cu un bilanţ preliminar de 18 morţi la faţa locului. Alte trei persoane au murit la spital”, a scris el pe X.

În accident au fost implicate trei autovehicule: un camion, un autobuz și o dubă. Camionul, care era încărcat cu ciment, a încercat să depăşească o dubiță, dar a intrat pe contrasens, unde a lovit un autobuz și apoi s-a ciocnit frontal cu o dubă de transport, pentru ca încele din urmă să cadă într-o râpă şi să ia foc, informază BBC, citând presa locală.

O înregistrare video distribuită de un jurnalist local pe rețelele de socializare arată un nor mare de fum negru care se ridică din râpă și o porțiune lungă de balustradă rutieră smulsă.

În ultimii ani au avut loc mai multe accidente grave pe autostrăzile din Mexic, unul dintre acestea petrecându-se în luna februarie a acestui an, când zeci de oameni au murit într-un accident de autocar în Tabasco, în sudul Mexicului.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite