Uniunea Europeană ar putea trimite mai mulţi soldaţi în Bosnia, după violenţele din weekend

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uniunea Europeană ar putea trimite mai mulţi soldaţi în Bosnia şi Herţegovina „în cazul escaladării situaţiei“ din această ţară afectată de ample manifestaţii de protest, a declarat duminică Înaltul Reprezentant al Comunităţii Internaţionale în Bosnia şi Herţegovina, Valentin Inzko , într-un interviu acordat cotidianului „Kurier“, informează AFP, preluată de agerpres.ro.

Fosta republică iugoslavă se confruntă cu „situaţia cea mai gravă de la sfârşitul războiului“, a explicat diplomatul austriac. „În cazul unei escaladări a situaţiei, ne vom gândi, poate, la trimiterea mai multor trupe ale UE“, a spus el, ţinând însă să precizeze că „nu acum“.

Circa 600 de soldaţi sunt staţionaţi în Bosnia şi Herţegovina, în cadrul operaţiunii Eufor-Althea sub mandat ONU, dintre care o treime provin din Austria (195).

2Manifestaţiile violente cu peste 100 de răniţi sunt condamnate ferm“, a afirmat el, referindu-se la protestele care au avut loc vineri la Sarajevo şi în alte 15 oraşe bosniace.

Cu toate acestea, el a afirmat că înţelege nemulţumirea socială din această ţară din Balcani. „Inegalităţile sociale au condus la această situaţie: revolta împotriva nepotismului şi economia bazată pe relaţii“, a mai spus el.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite