SUA cer Bulgariei să renunţe la construcţia centralei nucleare de la Belene, aproape de graniţa cu România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reactorul nuclear Belene

SUA i-au propus Bulgariei să renunţe la construcţia celei de a doua centrale nucleare în ţară, în condiţiile în care acest proiect, aflat la Belene, bate pasul pe loc de ani de zile, potrivit unui comunicat al ambasadei publicat vineri, relatează AFP, citată de Agerpres.

Belene este situat aproape de Dunăre, la distanţă egală între Zimnicea şi Turnu Măgurele.

Programul a fost suspendat în mai multe rânduri din cauza costurilor şi a rentabilităţii, chiar dacă două reactoare au fost deja livrate de Rusia.

Şapte grupuri, printre care cel chinez CNNC, Rosatom (Rusia), Framatome (Franţa), General Electric (SUA) şi KHNP (Coreea de Sud), au depus în august 2019 oferte pentru a finaliza lucrările la această instalaţie.

Însă Washingtonul preferă să pună accent pe celălalt sit nuclear bulgar, cel activ de la Kozlodui. Această centrală dispune în prezent de două reactoare ruse, însă Bulgaria vrea să instaleze aici un reactor american, a anunţat în noiembrie premierul Boiko Borisov.

Ambasadoarea SUA în Bulgaria, Herro Mustafa, s-a deplasat joi la Kozlodui. La finalul vizitei, ea a propus "o soluţie hibridă care ar utiliza la maximum echipamentele deja cumpărate pentru proiectul Belene". "Un astfel de proiect ar fi mai justificat din punct de vedere financiar decât alte opţiuni", a scris ambasadoarea pe Facebook, o aluzie la situl de la Belene.

Cu prilejul unei vizite la Sofia la începutul lui octombrie, subsecretarul de stat american Francis Fannon a criticat acest proiect exploatat potrivit lui, ca şi alte proiecte energetice ruse, în scopuri politice. "Acest proiect creează dependenţă (...) Este bazat pe tehnologii pe care Rusia refuză să le utilizeze în propria sa ţară", a spus atunci responsabilul american.

Bulgaria a fost criticată dur de Washington şi pentru extinderea pe teritoriul său a gazoductului TurkStream, proiect etalon al Moscovei şi Ankarei.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite