Rusia îşi intensifică bombardamentele. Kievul a lovit platformele ruse de foraj din Marea Neagră

0
0
FOTO: EPA-EFE
FOTO: EPA-EFE

Ucraina a acuzat luni Rusia de intensificarea bombardamentelor în est, unde trupele ruse rezistă cu înverşunare şi, potrivit Moscovei, a lovit platforme de foraj în Marea Neagră de lângă Crimeea (sud) anexată în 2014, scrie AFP.

În estul Ucrainei, mai multe oraşe se pregătesc de o avansare a trupelor ruse. „Frontul s-a apropiat în ultimele câteva săptămâni, până la 15-20 de kilometri”, a explicat pentru AFP Vadim Liakh, primar în Sloviansk, în regiunea Doneţk, care speră ca „noile arme de care armata noastră are nevoie să sosească în curând”.

În piaţa satului, zgomotul îndepărtat al artileriei se aude deja, potrivit jurnaliştilor AFP la faţa locului.

„Până acum, totul este bine aici, dar este foarte greu din punct de vedere psihologic când vezi la televizor ce se întâmplă în alte oraşe”, a adăugat Svitlana, 48 de ani, măcelar la piaţa din Kramatorsk, alt oraş care ar putea deveni în curând un punct fierbinte de luptă, pe măsură ce trupele Moscovei înaintează dinspre nord.

Preşedinţia ucraineană a indicat luni că bombardamentele ruse s-au intensificat în regiunea Harkov (nord-est), al doilea oraş ca mărime al ţării, care a rezistat la presiunea forţelor ruse de la debutul ofensivei pe 24 februarie. 

În regiunea Doneţk (est), intensitatea bombardamentelor „creşte pe toată linia frontului”, a adăugat preşedinţia, raportând un mort şi şapte răniţi, inclusiv un copil.

La Severodoneţk, „ruşii controlează mare parte din cartierele rezidenţiale”, dar „mai mult de o treime din oraş rămâne controlată de forţele noastre armate”, a spus şeful administraţiei locale, Oleksandr Striuk.

Luptele fac ravagii în această zonă-cheie pentru controlul întregului Donbas, bazin industrial din estul ucrainean parţial controla din 2014 de separatiştii pro-ruşi susţinuţi de Moscova. 

Serghei Gaidad, guvernatorul regional, a confirmat căderea satului Metiolkine, la periferia de sud-est a Severodoneţk, anunţată cu o zi înainte de Kremlin.

Ruşii i-au acuzat pe ucraineni că au lovit luni dimineaţă trei platforme de foraj din complexul lor de gaz şi petrol din largul Crimeei. Au raportat trei răniţi şi şapte persoane date dispărute, conform guvernatorului instalat de Moscova după anexarea în 2014 a peninsulei, Serghei Aksionov. Potrivit lui, 94 de persoane au fot evacuate. 

Armata ucraineană a lovit deja în repetate rânduri, cu rachete de croazieră trase de pe ţărm, nave ruseşti în Marea Neagră, în special crucişătorul Moskva, nava amiral a flotei ruse de la Marea Neagră, la mijlocul lui aprilie. 

Rusia păstrează însă controlul asupra acestei zone a Mării Negre, iar blocarea are ca efect împiedicarea exportului de către navele de marfă a milioane de tone de cereale, Ucraina fiind unul dintre principalii producători mondiali.

Creşterea preţului cerealelor este „din vina regimurilor occidentale, care acţionează ca provocatori şi distrugători”, potrivit purtătorului de cuvânt diplomatic rus, Maria Zakharova.

Preşedintele ucrainean, într-un discurs prin videoconferinţă adresat membrilor Uniunii Africane, a deplâns faptul că „Africa (este) ostaticul celor care au început războiul” şi a indicat că „negocieri dificile” sunt în desfăşurare pentru a debloca porturile ucrainene, cu nici un progres până acum.

Uniunea Europeană, prin vocea şefului diplomaţiei sale, a acuzat Moscova că a comis „o adevărată crimă de război" prin blocarea acestor exporturi. „Douăzeci de milioane de tone de grâu rămân blocate în Ucraina. Acest lucru creează foame sau chiar foamete. Aceasta este o încercare deliberată de a folosi alimentaţia ca armă de război”, a denunţat Josep Borrell.

Mai multe - Europa

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite