Războiul din Marea Neagră. Cum „Al 13-lea” și dronele sale maritime au decimat flota rusă

0
Publicat:

Lordul Ashcroft, om de afaceri, filantrop, autor britanic, l-a întâlnit pe geniul secret din spatele „dronei maritime” de ultimă generație a Ucrainei, care a decimat flota Rusiei din Marea Neagră și l-a umilit pe Vladimir Putin.

Drona navală ucraineană/ FOTO:X
Drona navală ucraineană/ FOTO:X

Ashcroft l-a întâlnit pe echivalentul din viașa reală a lui Q din filmele James Bond într-o locație secretă din Ucraina și nu l-a dezamăgit. Fața și capul i-au fost ascunse de o șapcă militară și o mască de schi, iar ochii i-au fost acoperiți de ochelari de soare negri, cu lentile mari. Niciun centimetru din pielea sa nu era vizibil, pentru că purta și un pulover verde închis, blugi decolorati și mănuși cu model de camuflaj, povestește Ashcroft în Kyiv Post.

Într-o clădire de birouri la etajul al doilea, la periferia capitalei ucrainene Kiev, stătea în spatele unei mese mari din lemn. Arăta ca un asasin bine antrenat și, din punct de vedere militar, este exact acest lucru, susține antreprenorul britanic.

I-a spus că prima regulă a interviului qeste că articolul nu trebuia să dezvăluie nimic despre identitatea sa. Oricum, aceasta era o cerință ușoară, pentru că întâlnirea fusese aranjată printr-un intermediar misterios și autorul nu știa nimic despre figura misterioasă din fața lui.

”Mi-a cerut să mă refer la el doar cu porecla sa, „Al 13-lea”, și nu mi-a dezvăluit nimic mai mult decât faptul că conduce o unitate, „Grupul 13”, care face parte din GUR, agenția de informații militare a Ucrainei.”, a relatat Ashcroft.

Motivul pentru care „Al 13-lea” este atât de atent cu securitatea sa personală este că el, însoțit de o echipă mică de experți în domeniul maritim, a creat primele drone maritime care, la rândul lor, au neutralizat eficient celebra flotă a Rusiei din Marea Neagră.

„Al 13-lea” susține că unitatea sa a scufundat nouă nave rusești și vase mari și a lovit și avariat încă șase. Asta înseamnă că, împreună cu lovituri folosind arme mai convenționale, cel puțin o treime din flota inamică a fost distrusă sau neutralizată.

„Este un rezultat foarte bun: în fiecare zi, Rusia cheltuiește o mulțime de bani pentru a-și proteja flota rămasă, dar nu poate îndeplini nicio misiune”, a spus el.

David vs Goliat

Bătălia David versus Goliat pe mare face parte din războiul brutal care a început cu invazia Ucrainei de către vecinul său mai puternic pe 24 februarie 2022.

Victoria neașteptată a Ucrainei pe mare înseamnă că „Goliat” al Rusiei a fost nevoit, spre rușinea sa, să ascundă ce a mai rămas din fosta sa flotă temută în portul Sevastopol, Crimeea - regiune pe care a ocupat-o ilegal de la Ucraina în 2014.

Succesul noii tehnologii a permis ca dronele maritime, care costă doar zeci de mii de dolari, să scufunde nave de război care costă zeci de milioane. „Dronele maritime sunt scumpe, dar eficiența lor le face să pară foarte ieftine”, i-a spus „Al 13-lea”.

La începutul războiului, nici Ucraina, nici Rusia nu aveau nici măcar cele mai elementare drone maritime în arsenalul lor. Sau, după cum a spus „Al 13-lea”: „Pe atunci, tehnologia dronelor maritime era zero. Pur și simplu nu exista. Nu exista niciun manual pe care să-l consultăm.”

De la începutul războiului, ambele părți și-au dat seama de potențialul dronelor aeriene ca arme cheie pe câmpul de luptă, dar a devenit clar rapid că acestea nu puteau ținti navele inamice – erau prea vizibile și, transportând un explozibil greu, deveneau prea lente și aveau o rază de acțiune limitată. Pe scurt, chiar dacă reușeau să se apropie de ținta lor, erau ușor de doborât.

Ucraina nu avea nici nave de război proprii pentru a combate forța armatei navale rusești. La câteva zile după începerea războiului total, Ucraina a luat decizia dificilă de a scufunda singura sa navă de război, Hetman Sahaidacini, lângă Mikolaiv, deoarece, pe măsură ce forțele ruse avansau, devenea probabil ca aceasta să ajungă pe mâna inamicului.

Forțele armate ucrainene au recunoscut că era nevoie de o nouă armă pentru a ținti navele inamice.

Inițial, „Al 13-lea” a fîcut parte dintr-o echipă de trei persoane, dar aceasta s-a extins ulterior. Primele dispozitive au fost rezultatul unei colaborări strânse între inginerii militari și civili. Aceștia au realizat că aveau nevoie de o navă de suprafață suficient de mare pentru a transporta o încărcătură explozivă mare, dar suficient de mică pentru a evita detectarea de către radar și ochiul liber. Soluția a fost... drona marină.

Primele încercări

Primele încercări ale noii arme au fost realizate în locații secrete din Ucraina, iar modelele timpurii au fost rapid adaptate și îmbunătățite. Unele teste au fost efectuate pe lacuri de apă dulce, dar a devenit rapid evident că, dacă dronele urmau să fie utilizate pe mare, atunci testele trebuiau să aibă loc și pe mare. „Apa sărată și mările mai agitate prezintă probleme unice”, a spus „Al 13-lea”.

Astăzi, cea mai sofisticată dronă marină are aproximativ 5,5 metri lungime, transportă o încărcătură explozivă de 250 de kilograme, are o rază de 500 de mile nautice (1.000 de kilometri), este propulsată de un motor de 300 de cai putere, are un corp din plastic și două camere (principală și de rezervă) cu viziune de zi și termică. Drona are o viteză de croazieră de 40 km/h (25 mph) și o „viteză de atac” de două ori mai mare.

În teorie, dronele maritime pot fi controlate de un „pilot” de oriunde din lume dacă are o legătură la internet. În realitate, ele sunt manevrate – folosind imagini live de la camerele lor – din centre de comandă secrete din Ucraina. „Tot ce este necesar sunt două monitoare și o mulțime de butoane”, a spus „Al 13-lea” cu un râs ironic.

Ucraina refuză să spună exact cât costă cele mai sofisticate drone maritime, cum ar fi Magura V5, dar experții în apărare estimează că valoarea acestora este de aproximativ 200.000 de lire fiecare.

Dronele maritime sunt cele mai eficiente atunci când sunt folosite în roiuri care pot varia în număr de la doar trei la până la douăzeci, în funcție de natura țintei și condițiile de pe mare. Acestea tind să fie dispersate pe mare după ce au fost lansate, fie de pe uscat, fie de pe mare, dar apoi sunt poziționate mai aproape unele de altele pe măsură ce se apropie de ținta lor.

Avantajul esențial al dronelor maritime față de nave este că sunt mai ieftine și mult mai greu de detectat de radare. „Noi ne putem controla dronele din centrul de comandă, iar Rusia nu știe de unde vin și cât de multe sunt”, a spus „Al 13-lea”.

Revoluția realizată de echipa condusă de „Al 13-lea” în războiul din Ucraina are implicații strategice majore. O flotă de drone maritime care se poate apăra pe sine este mai ieftină și mult mai dificil de distrus decât o flotă de nave. În mod esențial, a schimbat cursul războiului pe mare și, având în vedere succesul său în fața armatei ruse, „Al 13-lea” va rămâne o figură legendară în acest conflict.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite