Premierul Poloniei: Ar putea fi nevoie de un summit suplimentar al UE pentru un acord referitor la fondul de redresare şi la buget

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mateusz Morawiecki FOTO EPA-EFE
Mateusz Morawiecki FOTO EPA-EFE

Uniunea Europeană ar putea avea nevoie să organizeze un summit suplimentar pentru a încheia un acord referitor la fondul de redresare economică şi buget, a declarat, marţi, premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki.

Polonia şi Ungaria blochează fonduri de 1.800 de miliarde de euro deoarece se opun unei clauze care condiţionează eliberarea fondurilor de respectarea statului de drept.

Liderii UE vor încerca să rezolve disputa la un summit care va începe joi la Bruxelles, dar Morawiecki nu a dat niciun semn că Budapesta şi Varşovia ar da înapoi.

”S-ar putea întâmpla să fie necesar un alt summit ... poate vor exista mai multe luni lungi de negocieri şi un posibil buget provizoriu. Niciun scenariu nu ar trebui exclus în această etapă ”, a declarat premierul într-o conferinţă de presă susţinută la Varşovia.

Comisia Europeană a criticat Polonia şi Ungaria cu privire la politicile despre care afirmă că limitează libertăţile presei şi independenţa sistemului judiciar.

Dacă UE nu primeşte niciun semnal că Polonia şi Ungaria vor renunţa la veto, va trebui să continue fără ele, a spus un diplomat al UE. În acest scenariu, fondul de redresare de 750 de miliarde de euro al UE ar fi creat pentru doar 25 de state membre, fără Polonia şi Ungaria, astfel încât celelalte state membre să primească banii necesari pentru a-şi ajuta economiile afectate în 2020 de criza coronavirusului.

Următorul buget pe termen lung al UE, de 1.100 de miliarde de euro, va rămâne blocat din acest motiv, iar UE se va finanţa în 2021 printr-un buget provizoriu, ceea ce ar bloca cheltuielile pentru proiecte noi şi ar reduce fondurile chiar şi pentru proiectele existente.

Acest lucru ar afecta puternic Polonia şi Ungaria, care sunt mari beneficiare ale fondurilor UE, dar liderii lor naţionalişti au prezentat problema pe plan intern ca o chestiune de suveranitate. Mulţi conservatori religioşi din Polonia consideră că o condiţionare a fondurilor de statul de drept este un prim pas pentru a forţa ţara să accepte politici liberale în alte domenii.

Guvernul Orban a legat problema de imigraţie, intensificând retorica anti-imigraţie şi afirmând că Bruxelles-ul vrea să forţeze Ungaria să accepte migranţii.

Ministrul german pentru Europa, Michael Roth, a declarat că se fac eforturi pentru a ajunge la o soluţie, dar că ”nu poate exista nicio modificare a mecanismului statului de drept”.

Gunther Krichbaum, membru influent al Bundestagului german, a declarat că UE ”nu trebuie să

Potrivit unei declaraţii de pe site-ul Comisiei Europene de la Budapesta, bugetul Ungariei va primi cel puţin 4 miliarde de euro în cadrul fondului de redresare din criza coronavirusului.

O sursă a Comisiei Europene a declarat că beneficiul net pentru Polonia ar fi de aproximativ 286 miliarde de zloti (64,24 miliarde de euro).

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite