Pericol de inundaţii în estul Ucrainei după un atac rusesc asupra unui baraj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un atac rusesc în regiunea estică Donețk a avariat un baraj, provocând creşterea nivelului apelor unui râu din zonă și crescând  pericolul de inundaţii în mai multe localităţi din vecinătate, a anunțat luni guvernatorul regional, potrivit AFP.

"Ruşii au avariat barajul rezervorului din Kurahovo", în regiunea Doneţk, a scris Vadim Filaşkin pe Telegram. Barajul avariat se află în apropiere de localitatea Starîe Ternî, potrivit Agerpres.

"Acest atac îi pune într-un pericol potenţial pe rezidenţii localităţilor situate pe malurile râului Vovcea în regiunile Doneţk şi Dnipropetrovsk", spune guvernatorul, precizând că nivelul apei din râu a "crescut cu aproape 1,2 metri" în apropiere de localitatea Velika Novosilka, dar "până în prezent nu au fost semnalate inundaţii" în zonă, potrivit acestuia.

Acest rezervor se află nu departe de Kurahovo, oraş cu circa 10.000 de locuitori înainte de război şi situat în imediata apropiere a frontului, într-un sector unde trupele ruse avansează de mai mai multe săptămâni.

Şeful administraţiei militare din Kurahovo, Roman Padun, a declarat pentru media ucrainene că nivelul apelor a crescut în dreptul satelor situate în aval de lacul de acumulare.

"Nu putem confirma nici tipul daunelor, nici gradul lor de gravitate", a adăugat responsabilul citat de site-ul televiziunii Suspilne. "Nu putem examina barajul din cauza bombardamentelor continue", a explicat el.

În iunie 2023, un baraj uriaş datând din perioada sovietică situat în regiunea Herson (sudul Ucrainei) a fost parţial distrus, ducând la deversarea a miliarde de litri de apă în aval şi inundând zeci de localităţi de pe malul fluviului Nipru.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite