Naţionaliştii ucraineni au dărâmat o statuie a lui Lenin din oraşul Harkov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O nouă statuie a lui Vladimir Lenin, liderul revoluţionar rus şi simbolul perioadei comuniste, a fost dărâmată, duminică, de sute de ucraineni naţionalişti din oraşul Harkov, informează BBC.

Desprinderea de pe soclu a statuii a fost aplaudată de oamenii adunaţi, iar mai mulţi dintre ei s-au îmbrâncit pentru a lua bucăţi din ea drept „suveniruri”.

Presa din Rusia notează că evenimentul a fost promovat pe reţelele sociale, acolo unde mii de activişti au răspuns apelului „Harkov - este Ucraina”, prin care au dorit să îşi exprime sprijinul pentru autorităţile de la Kiev.

Postul britanic BBC notează că în februarie anul acesta, mai mulţi demonstranţi pro-ruşi au apărat statuia lui Lenin din Harkov în momentul în care fostul preşedinte ucrainean, Viktor Ianukovici, era demis.

Guvernatorul regiunii Harkov, Ihor Baluta, a semnat chiar în seara de duminică un ordin prin care să fie demontată statuia.

Ministrul ucrainean de Interne, Arsen Avakov, a scris pe pagina sa de Facebook că a dat ordin poliţiştilor să asigure ordinea publică şi siguranţa manifestanţilor, nu a „idolului”.

„Lenin? Să cadă. Atâta timp cât oamenii nu se rănesc. Atâta timp cât acest idol comunist sângeros nu mai ia cu el alte victime când cade”, a scris Arsen Avakov.

Cu toate acestea, mass-media din Ucraina informează că a fost deschisă o anchetă pentru „vandalism”. De asemenea, potrivit site-urilor de ştiri ucrainene, un protestatar a fost rănit la cap în momentul în care statuia a fost dărâmată.

Mai multe statui ale lui Vladimir Lenin au fost dărâmate în întreaga ţară, pe fondul tensiunilor dintre Ucraina şi Rusia, cel mai notabil act de acest fel având loc la Kiev, pe data de 8 decembrie 2013.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite