Momentul în care o unitate de pușcași marini ruși este decimată de ucraineni VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O nouă înregistrare video distribuită pe rețelele de socializare arată unul dintre momentele care au dus la decimarea unei unități de pușcași marini ruși în regiunea Donețk din estul Ucrainei.

FOTO: Profimedia
FOTO: Profimedia

Înregistrarea filmată din dronă a surprins focurile de artilerie ale armatei ucrainene în timpul bătăliei pentru localitatea Pavlivka, arătând cum un grup de pușcași marini ruși încearcă să se adăpostească într-o casă înainte de a fi loviți de un proiectil, potrivit hotnews.ro. 

Se presupune că acest grup de pușcași ar fi chiar bărbații din Brigada 155 a Infanteriei Marine a Flotei rusești din Pacific, cei care au trimis o scrisoare către un guvernator regional rus prin care spun că u fost aruncați într-o „bătălie de neînțeles” .

Pușcașii marini ai Brigăzii 155 afirmă în scrisoarea lor că pe lângă numărul mare de morți și răniți pe care l-au suferit, unitatea a pierdut și jumătate din vehiculele sale de luptă.

În pofida înregistrărilor apărute pe rețelele de socializare, ministerul rus al Apărării a negat această versiune a evenimentelor, afirmând într-un comunicat remis presei luni că Brigada 155 de Pușcași Marini a pierdut mai puțin de 1% din capacitatea sa de luptă și că doar 7% din militarii unității au fost răniți în timpul bătăliei.

Oleg Kozhemyako, guvernatorul Ținutului Primorie, regiunea rusă de la Oceanul Pacific în care unitatea își are baza, a spus la rândul său că informațiile apărute pe rețelele de socializare privind pierderile suferite sunt „cu mult exagerate”.

În scrisoarea lor pușcașii marini i-au cerut lui Kozhemyako să creeze o comisie de anchetă independentă de ministerul rus al Apărării, acuzând că unul dintre comandanții care i-au trimis în luptă este un protejat personal al lui Valeri Gherasimov, șeful Statului Major al Rusiei.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite