Jean-Marie Le Pen, amendat cu 30.000 de euro pentru contestarea unor crime împotriva umanităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jean-Marie Le Pen Foto: AP
Jean-Marie Le Pen Foto: AP

Jean-Marie Le Pen, judecat pentru contestarea unor crime împotriva umanităţii, a fost condamnat miercuri la plata unei amenzi în valoare de 30.000 de euro de către Tribunalul Corecţional de la Paris, scrie HuffingtonPost.fr.

El era judecat pentru că a repetat, pe 2 aprilie 2015, că, în opinia sa, camerele de gazare din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial sunt un „detaliu“ al istoriei.

Tribunalul l-a găsit vinovat de contestarea acestei crime împotriva umanităţii şi a respins imunitatea parlamentară pe care a invocat-o cofondatorul Partidului Frontul Naţional (FN, extremă dreapta).

Judecătorii celei de-a 17-a Camere au dispus, cu titlu de pedeapsă complementară, publicarea unui comunicat judiciar în trei ziare.

În plus, Jean-Marie Le Pen a fost condamnat la plata sumei de 10.001 euro despăgubiri celor trei asociaţii care s-au constituit părţi civile.

Preşedintele de onoare al FN şi-a asumat în urmă cu un an, într-un interviu pentru BFMTV şi RMC, afirmaţii mai vechi cu privire la camerele de gazare, apreciind că acest „adevăr“ „nu ar trebui să şocheze pe nimeni“.

În aceeaşi seară, Le Pen scria în săptămânalul său, „Journal de bord“, că „da, am o opinie şi nu îmi schimb părerea. Da, camerele de gazare sunt un detaliu al istoriei celui de-Al Doilea Război Mondial, dacă nu cumva mă obligaţi să cred că cel de-Al Doilea Război Mondial este un detaliu al istoriei camerelor de gazare“.

„Nu am studiat în mod special problema, dar cred că este un punct de detaliu al istoriei celui de-Al Doilea Război Mondial“, declara liderul de extremă dreapta pe 13 septembrie 1987.

El a fost condamnat în mai multe rânduri pentru aceste declaraţii, pe care le-a reiterat în 1997 în Germania, în 2008 în revista „Bretons“ sau în martie 2009 în Parlamentul European.

Condamnat şi la Nisa pentru declaraţii cu privire la romi din România

Jean-Marie Le Pen a fost condamnat miercuri de Tribunalul corecţional din Nisa şi la plata unei amenzi în valoare de 5.000 de euro, pentru „provocare la ură şi la discriminare etnică“ în legătură cu afirmaţii discriminatorii, în 2013, la adresa romilor din România, Bulgaria şi Ungaria, relatează AFP.

La Nisa, justiţia l-a mai condamnat pe Le Pen să plătească suma de câte 1.000 de euro fiecăreia dintre părţile civile reprezentate de către asociaţiile SOS Racisme, Liga drepturilor omului şi Prales (pentru apărarea drepturilor romilor). O pedeapsă constând într-o amendă în valoare de 25.000 de euro a fost cerută în şedinţa din 18 februarie.

Jean-Marie Le Pen, care nu a fost prezent la deliberări, şi nici avocatul său, are la dispoziţie zece zile să facă apel.

Cofondatorul FN a făcut declaraţiile care-i sunt reproşate la 4 iulie 2013, într-o reuniune publică la Nisa.

„Se pare că aveţi câteva necazuri cu câteva sute de romi care au, în oraş, o prezenţă usturătoare şi, să zicem, mirositoare. Acesta este doar micul vârf al aisbergului“, declara el.

„Vă anunţ că în 2014 vor veni la Nisa cel puţin 50.000 de romi. Deoarece începând de la 1 ianuarie cele 12 milioane de romi din România, Bulgaria şi Ungaria vor avea posibilitatea să se stabilească în toate ţările din Europa“, adăuga el.

Avocata SOS Racisme Patricia Suid a salutat miercuri hotărârea, subliniind că „nu trebuie să lăsăm asemenea afirmaţii nepedepsite“, dar şi-a exprimat regretul faţă de faptul că sancţiunile financiare şi despăgubirile respective nu sunt mai mari.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite