EXCLUSIV Ministrul de externe al Marii Britanii: Cu cât Ucraina câștigă mai repede războiul cu atât mai bine va fi pentru toată lumea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cadrul unui editorial exclusiv pentru „Adevărul”, ministrul britanic de externe James Cleverly argumentează că este momentul propice să fie accelerat sprijinul militar pentru Ucraina astfel încât această țară care luptă împotriva agresiunii ruse să poată câștiga mai repede războiul.

Ministrul britanic de externe James Cleverly scrie că Ucraina are nevoie de mai mult sprijin
Ministrul britanic de externe James Cleverly scrie că Ucraina are nevoie de mai mult sprijin

„«Marea Britanie este prietenul nostru de primă instanță».

Așa a caracterizat secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, relația dintre țările noastre la prima noastră întâlnire în calitate de ministru de externe, în luna septembrie a anului trecut.

De fapt, îl întâlnisem de mai multe ori, pe când eram ministru de stat.

Lucrând atât de strâns cu prietenii noștri americani ne este de ajutor să ne cunoaștem.

Vom avea o nouă întrevedere la Washington, săptămâna aceasta, când cel mai important subiect de pe agenda noastră va fi cum să biruim în fața atacului barbar al lui Vladimir Putin împotriva Ucrainei.

Marea Britanie și America au făcut ceea ce trebuie acordând ajutor Ucrainei, o țară care luptă cu îndârjire pentru a-și apăra teritoriul.

Țările noastre sunt angajate față de un singur obiectiv: prietenii noștri ucraineni trebuie să câștige războiul - și asta se va întâmpla.

Moralul rusesc este la un nivel jalnic

Nu este momentul să facem un pas înapoi sau să luăm piciorul de pe accelerație.

Dimpotrivă, este momentul oportun să creștem ritmul, să facem mai mult și să acționăm mai rapid pentru a oferi Ucrainei sprijinul de care are nevoie.

Așa a decis prim-ministrul nostru, pe baza sfaturilor experților militari.

Forțele armate eroice ale Ucrainei au luat deja înapoi mii de kilometri pătrați, alungându-i pe ruși din mai mult de jumătate din teritoriul pe care l-au acaparat anul trecut.

Putin nu dă însă niciun semn că ar avea de gând să-și retragă forțele. Or, dacă vrem să-l facem să se răzgândească, Ucraina va trebui să recucerească și mai mult teritoriu.

Astăzi, armata rusă se află în defensivă.

Moralul trupelor este la un nivel jalnic

Pierderile sunt enorme. Cantități uriașe de vehicule și echipamente au fost distruse.

Trupele rămân fără arme de precizie.

Au puține provizii din pricina stării dezastruoase a logisticii militare rusești.

Iar recent Putin l-a schimbat din nou pe generalul responsabil de campania sa eșuată.

De fapt, nici măcar un singur comandant operațional rus aflat la post la startul invaziei, la 24 februarie anul trecut, nu mai este în funcție astăzi.

Astfel că nu există un moment mai potrivit pentru ca Ucraina să profite de avantaj.

Este motivul pentru care Marea Britanie a decis să accelereze lucrurile și să sporească sprijinul militar.

Vom furniza Ucrainei până la 14 tancuri de luptă principale Challenger 2 - una dintre cele mai formidabile mașini de luptă din lume, testată în Golf.

Secretarul Apărării va confirma detaliile în Parlament.

Totodată, vom continua să sprijinim oamenii curajoși din Ucraina, intensificând presiunile diplomatice și economice asupra lui Putin și a Rusiei.

Împreună cu partenerii noștri internaționali, am declanșat cel mai mare și mai sever pachet de sancțiuni impus vreodată unei economii majore.

Prin curajul și tenacitatea lor, prietenii noștri ucraineni au demonstrat un lucru. Dacă au mijloacele necesare, vor termina treaba.

Sarcina noastră este de colabora cu America și cu alți aliați pentru a le oferi uneltele de care au nevoie.

Iar treaba care trebuie făcută este ca Ucraina să își elibereze poporul curajos de invadatorii ruși.

Nimeni nu își dorește un război lung.

Doar Putin ar avea de câștigat dacă vărsarea de sânge și distrugerea continuă.

Doar el s-ar bucura în cazul în care turbulențele de pe piețele globale de energie măresc facturile la electricitate și gaz.

Un motiv în plus pentru ca Marea Britanie să acorde Ucrainei tot sprijinul posibil.

Dacă, în viitor, prietenii noștri decid să înceapă discuții de pace, atunci dorim ca ei să fie în cea mai puternică poziție posibilă pentru a ajunge la un acord durabil.

Marea Britanie poate juca acest rol pentru că forțele noastre armate sunt cele mai bune din lume. Le putem oferi prietenilor noștri ucraineni unele dintre cele mai bune arme și echipamente.

Și putem lucra alături de rețeaua noastră extraordinară de prieteni și parteneri de pe toate continentele.

Greutățile a milioane de oameni

După Washington, voi zbura în Canada, singura țară care se află alături de Regatul Unit atât în NATO, cât și în Commonwealth, G7, G20 și în alianța de informații Five Eyes.

Încă de la începutul acestei crize, Canada a fost unul dintre cei mai fermi susținători ai Ucrainei pe scena mondială.

În timp ce Regatul Unit și aliații noștri susțin total Ucraina, nu-mi amintesc o perioadă în care NATO să fi fost mai unită sau Rusia mai izolată.

Facem aceste lucruri nu doar pentru că este ceva just în sine să susținem Ucraina, deși este clar că este.

Cu cât Ucraina câștigă războiul mai repede și pacea revine în Europa, cu atât mai bine va fi pentru propria securitate națională și pentru propria economie.

Cu cât victoria Ucrainei are loc mai curând, cu atât mai rapid se vor stabiliza prețurile globale la alimente, atenuând greutățile traiului pentru milioane de oameni din țările în curs de dezvoltare.

Va fi mai bine pentru Marea Britanie, pentru aliații noștri și pentru toată lumea. Cu excepția lui Putin”, a transmis ministrul britanic de externe James Cleverly.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite