Donald Trump amenință cartelurile mexicane cu desemnarea lor ca organizații teroriste
0Donald Trump a anunțat că va desemna cartelurile mexicane drept organizații teroriste, reluând o amenințare mai veche, și a lansat o nouă campanie antidrog pentru a combate criza fentanilului din Statele Unite.

În cadrul unei conferințe organizate de grupul conservator Turning Point în Phoenix, Arizona, Trump a detaliat intenția de a atrage atenția asupra impactului fizic al drogurilor, conform Reuters. „Vom face reclamă la cât de rele sunt drogurile pentru tine. Îţi distrug aspectul, îţi distrug faţa, îţi distrug pielea, îţi distrug dinţii”, a declarat Trump.
Președintele ales a menționat că administrația sa va investi „mulți bani” în acest program, dar a precizat că suma va fi „foarte mică, relativ”. Deși nu a oferit detalii clare despre campania publicitară, Trump a comparat-o cu desfășurarea unei campanii politice, subliniind impactul pe care aceasta ar putea să-l aibă asupra publicului.
Această inițiativă reînvie ecourile campaniei antidrog „Just Say No”, care a fost lansată de fostă primă doamnă Nancy Reagan în anii '80. Trump a declarat că acest tip de campanie este crucial în contextul crizei fentanilului din Statele Unite, estimând că între 50.000 și 60.000 de americani ar putea muri din cauza supradozelor de opioide sintetice, în special fentanil.
Un alt punct important abordat de Trump în cadrul aceleași conferințe a fost promisiunea de a desemna cartelurile de droguri din Mexic drept organizații teroriste. „Voi desemna imediat cartelurile drept organizaţii teroriste străine”, a declarat el. Această propunere a fost amânată în 2019, în timpul mandatului său, la cererea președintelui mexican de atunci, Andres Manuel Lopez Obrador, care a preferat o abordare cooperativă în lupta împotriva traficului de droguri, mai degrabă decât o intervenție militară directă.
În plus, oficialii americani și-au exprimat temerile că desemnarea cartelurilor drept organizații teroriste ar putea deteriora relațiile bilaterale cu Mexicul și ar putea afecta negativ colaborarea în combaterea traficului de droguri. Platforma electorală oficială a lui Trump menționează că, în cazul în care va ajunge la Casa Albă, va ordona Pentagonului să folosească forțele speciale, războiul cibernetic și alte metode secrete pentru a distruge infrastructura și operațiunile cartelurilor de droguri.