Zăvoranca: "Huidu este ca o femeie nefu..." - Revista presei mondene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presa mondenă scrie despre scandalul dintre Huidu şi Zăvoranu, dar şi despre cel dintre Gabi Firea şi fosta familie a soţului său. Printre alte subiecte, Bianca şi Botezatu s-au despărţit, iubitul bebeluşei Delia şi-a părăsit familia pentru ea, iar Guţă vine la Miss Piranda.

Zăvoranca: "Huidu este ca o femeie nefu..."

În scandalul iscat între Şerban Huidu, de-o parte, şi Teo Trandafir, Mircea Badea, Mădălin Ionescu şi Victor Ciutacu, de cealaltă, s-a implicat şi Oana Zăvoranu. Veche “clientă” a atacurilor lui Şerban, Oana le-a luat apărarea celor patru criticaţi de cârcotaş, spunând despre acesta că e “ca o femeie la menopauză sau ca una nefu...”. "Dată fiind natura relaţiilor mele cu acest ordinar (n.r. - Şerban Huidu) şi cu acel Găinaţ (n.r. - Mihai Găinuşă), sunt convinsă că e vorba despre o ordinărie din partea lor", afirmă Oana. Vedeta de la OTV crede că tot acest scandal a fost provocat de Huidu pe motiv că nu-l mai băga nimeni în seamă şi nu mai ştia ce să facă să atragă atenţia, scrie Libertatea.

Gabi Firea:"Băiatul cel mare nu a venit la priveghi"

Gabriela Vrânceanu Firea e foarte supărată pe prima familie a soţului ei, scrie Click! Jurnalista le recomandă lui Carmen şi Răzvan Firea să-l plângă pe fostul atlet în linişte. Vă rog să mă lăsaţi să-l plâng în linişte. Am lămurit cred suficient că a fost vorba despre o încurcătură nedorită privind ora înhumării, nu de ceva premeditat. Dacă fiul său mai mare este atât de îndurerat, ar trebui, cred, să-şi plângă tatăl aşa cum face orice bun creştin, şi aşa cum şi-ar fi dorit şi tatăl lui, soţul meu: în linişte şi cumpătare. Dacă ar fi participat, în primul rând, la priveghiul creştinesc al tatălui său ar fi putut afla, cu certitudine, ora stabilită de familie pentru înhumare  şi nu cea publicată de către ziare", a fost replica Gabrielei Firea.

Bianca şi Bote s-au despărţit

Povestea de dragoste dintre top-modelul Bianca Drăguşanu şi designerul Cătălin Botezatu pare să se apropie de final, titrează Click. Prezenţi la deschiderea Târgului de nunţi "Expo Ideal Mariaj" cei doi s-au certat mai mult de o jumătate de oră, ochii Biancăi fiind mereu înlăcrimaţi.Cei doi au venit separat la Târgul de nunţi "Expo Ideal Mariaj", evitându-se minute în şir, înaintea prezentării. Totul a culminat cu o ceartă între aceştia, desfăşurată în culise, martori fiind toate vedetele care urmau să defileze pe scenă, în creaţiile marilor designeri de modă.

Iubitul bebeluşei Delia şi-a părăsit familia pentru ea

Deşi este însurat şi are un copil mic, Dragoş Buliga trăieşte o poveste de dragoste cu bebeluşa Delia de un an de zile. Deşi până acum a ţinut secretă această poveste, mai nou, regizorul încearcă să o integreze în gaşcă. Surse din preajma regizorului au dezvăluit pentru Cancan că soţia l-a ameninţat cu divorţul. La scurt timp, acesta a plecat cu Delia într-un concediu în Austria, alături de căţiva prieteni, semn că este dispus să renunţe la familie de dragul brunetei. La scurt timp după ce au început relaţia, soţia regizorului a adus pe lume o fetiţă.

Guţă: "Am copilul în spital, dar vin la Miss Piranda"

Răsturnare de situaţie in cazul scandalului de la Miss Piranda. După ce, ieri, Libertatea a scris că Nicolae Guţă se teme să vină la eveniment pentru că Florin Salam urmează să-i “fure” coroana, regele manelelor spune că va face tot ce poate să ajungă, azi şi mâine, la Sala Polivalentă din Bucureşti. Guţă afirmă că a fost pe punctul de a refuza să participe la evenimentul care va avea loc, azi şi mâine, la Sala Polivalentă, dar nu de frică, ci pentru că Albert, fiul său în vârstă de 3 ani, e internat la un spital din Cluj. “Fiul meu este acum bine. Acum sunt liniştit şi pot participa fără grijă la spectacolul Miss Piranda”, a declarat Nicolae Guţă.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite