Brăţara iubirii care îţi arată când partenerul tău se gândeşte la tine
0
Pe o piaţă supraîncărcată deja de aplicaţii pentru cupluri, a căror eficienţă nu a fost dovedită încă, o firmă din New York lansează pe piaţă brăţara prin care partenerii se pot „atinge” când sunt departe unul de celălalt.
Brăţările TapTap sunt vândute în pereche şi sunt purtate de cei doi parteneri. Când unul dintre aceştia bate uşor în brăţară, celuilalt îi va vibra accesoriul de pe mână cu aceeaşi intensitate cu care a fost atinsă. Aceasta poate fi o modalitate a partenerului de a-i transmite jumătăţii că se gândeşte la ea sau chiar de a transmite mesaje discrete.
Odată încărcată, bateria acesteia ţine până la şapte zile. Este dotată cu leduri care reamintesc purtătorilor de „atingerile ratate”, un fel de reminder al apelurilor pierdute. O pereche de brăţări costă 130 de dolari, fiind dotate cu un sensor capacitiv şi un accelerometru, pentru a simţi atingerile.
Pentru a fi conectate între ele, utilizatorii trebuie să descarce o aplicaţie gratuită pentru smartphone, în care să-şi introducă adresele de mail. Aplicaţia mai permite purtătorilor să primească şi să trimită „atingeri” folosind doar telefonul.
Brăţara este realizată, în mare parte, din plastic hipoalergenic cu punct de atingere din silicon. Fiecare membru al unui cuplu care foloseşte accesoriul se numeşte TapMate.

„TapTap te conectează pe tine şi pe partenerul tău, astfel încât să nu se simtă când sunteţi departe unul de celălalt. Este o modalitate prin care poţi spune lucrurile importante persoanei iubite”, descrie produsul firma Kickstarter.
„Iubitul sau iubita ta vor fi singurii care simt că tu atingi încheietura. Nu contează cât de departe sunteţi unul de celălalt, se va simţi ca şi cum tocmai ţi-a atins mâna”, scrie în descrierea produsului.
Compania susţine că brăţara poate fi folosită de cupluri şi pentru a crea limbaje secrete sau pentru a trimite mesaje similare codului Morse.
„Este limbajul vostru secret, indiferent că vreţi să vă spuneţi că vă iubiţi, că vă gândiţi unul la celălalt sau că vă aşteptaţi”, continuă pe pagina produsului.