Sony a lansat microfonul wireless ECM-W2BT şi microfonul stereo compact lavalieră ECM-LV1

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sony ECM-W2BT.
Sony ECM-W2BT.

Sony a anunţat lansarea a două noi microfoane, microfonul wireless ECM-W2BT compatibil Multi-Interface Shoe şi microfonul stereo compact tip lavalieră ECM-LV1.

Sony recomandă utilizarea microfonului wireless ECM-W2BT împreună cu microfonul stereo de tip lavalieră ECM-LV1 şi cu una dintre camerele Sony cu interfaţă audio digitală.   

Microfonul wireless ECM-W2BT permite înregistrarea sunetului digital cu zgomot redus prin conectarea receptorului la o cameră foto compatibilă echipată cu o interfaţă audio digitală Multi Interface Shoe. Semnalul audio de la ieşirea receptorului poate fi înregistrat direct în cameră fără a conecta un cablu audio extern. Modelul ECM-W2BT utilizează o capsulă de microfon omnidirecţională pentru a capta un sunet clar, din orice direcţie. 

În locaţii cu vizibilitate bună, comunicarea este posibilă pe o distanţă de până la 200m, crescând semnificativ flexibilitatea înregistrării audio. Noul codec Qualcomm aptX Low Latency oferă înregistrare audio de calitate şi latenţă scăzută.   

Microfon wireless Sony ECM-W2BT

Microfonul wireless ECM-W2BT are trei moduri de înregistrare a sunetului – modul MIC, modul MIX şi noul mod RCVR – care permit utilizatorului să înregistreze atât conţinutul audio principal, cât şi sunetul ambiental în funcţie de preferinţele dorite. Modul MIC va capta numai semnalul audio de la emiţătorul microfonului, astfel încât să înregistreze doar sunetul emis de subiect. Modul RCVR preia numai sunetul de la microfonul intern al receptorului, astfel încât utilizatorul să se poată înregistra pe el însuşi. Modul MIX mod preia atât transmiţătorul, cât şi receptorul audio, util atunci când se doreşte înregistrarea sunetului emis atât de subiect, cât şi de utilizator. 

ECM-W2BT suportă ieşire audio stereo şi un mini-jack stereo extern de 3.5mm pentru a permite captarea sunetului stereo, astfel încât acesta să poată fi utilizat în combinaţie cu un microfon stereo compact de tip lavalieră, precum ECM-LV1, ca un microfon discret, care se poate ataşa cu uşurinţă de hainele subiectului pentru înregistrarea sunetului într-un mod şi mai realist. Întrucât receptorul este echipat cu ieşire audio de 3.5mm, modelul ECM-W2BT poate fi utilizat şi pe camerele care nu sunt compatibile cu Multi Interface Shoe.

Microfonul wireless Sony ECM-W2BT

Pentru medii de înregistrare dificile, microfonul fără fir ECM-W2BT include o funcţie cu rol de atenuare. Utilizatorul poate selecta unul dintre cele trei niveluri de atenuare, în funcţie de volumul sursei de sunet, pentru a înregistra sunete excesiv de puternice la un volum mai mic, pentru a înregistra sunete puternice cu amplificarea notelor care se aud mai încet, dar şi pentru a înregistra optim sunete care sunt, pur şi simplu, mai puternice. 

Modelul ECM-W2BT include, de asemenea, protecţie împotriva vântului utilă în special la înregistrarea în aer liber. Când este necesară o utilizare de lungă durată, funcţia de gestionare a bateriei cu ajutorul camerei şi alimentarea din Multi Interface Shoe, permit utilizatorului să folosească receptorul până la nouă ore. Pentru o referinţă uşoară, ECM-W2BT include un LED LINK care pentru a verifica starea comunicării dintre microfon şi receptor şi o un LED POWER pentru a verifica foarte uşor nivelul de încărcare al bateriei. În plus, este prevăzut un suport de protecţie conector pentru interfaţa patinei de accesorii Multi Interface Shoe, care poate fi utilizat pentru a transporta receptorul şi microfonul ca o pe o singură unitate sau poate fi, de asemenea, folosit ca stand pentru microfon, pentru o poziţionare stabilă în timpul interviurilor sau altor utilizări statice.  

Microfon stereo compact tip lavalieră Sony ECM-LV1

Microfonul stereo compact tip lavalieră ECM-LV1 permite, de asemenea, captarea sunetului de calitate, într-un un design compact pentru transport uşor şi confort în timpul înregistrării. ECM-LV1 include paravânt pentru reducerea suplimentară a zgomotului, iar clema rotativă de 360 de grade permite, de exemplu, ataşarea orizontală pe o cravată sau ataşarea verticală la un buzunar, cu microfonul aşezat la acelaşi unghi. Alimentarea acestui microfon se face prin conectorul microfonului.

Microfon stereo compact tip lavalieră Sony ECM-LV1

Microfonul wireless ECM-W2BT va fi disponibil începând cu luna aprilie a acestui an la un preţ aproximativ de 1200 lei, iar microfonul stereo compact de tip lavalieră ECM-LV1 va putea fi achiziţionat, de asemenea, din luna aprilie 2021, la un preţ aproximativ de 200 lei. Cele două modele vor fi disponibile în magazinele retailerilor parteneri Sony.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite