Galaxy Watch6. Cum se comportă cel mai nou smartwach Samsung pe munte

0
Publicat:

Am testat Galaxy Watch6, la invitația Samsung, pe 25 octombrie, la Cheile Grădiștei, într-o zi petrecută în natură și în continuare o să vă povestesc aventura și cum s-a comportat smartwatch-ul.

image

Am plecat din București pe la 7 dimineața și am ajuns la complexul în care ne-am stabilit baza în jur de 11.00. După un ceai / cafea și o prezentare pe scurt a programului zilei am pornit către aventuri. Ne-am împărțit în două echipe, unii am plecat la tiroliană și ceilalții au plecat cu UTV-urile, o variantă mai mare și mai puternică a ATV-urilor.

Am zis sa încep cu ce e mai antrenant și am ales cu grupul de tiroliana. După ce ne-am echipat am urcat cu o masină de teren la locul de plecare. Am avut emoții înainte de a mă da pe tiroliana pentru că aveam entorsă la glezna stângă și îmi era temă ca la sosirea să nu fie nevoie să mă opresc cu picioarele într-un perete.  

În ham cu emoții, Galaxy Watch6 arată un puls în jur de 120 bpm.
În ham cu emoții, Galaxy Watch6 arată un puls în jur de 120 bpm.

Din fericire m-am oprit cu mult înainte de perete, fără nici un șoc pentru gleznă. Iată cum arată tura cu tiroliana văzută din punctul de plecare, am filmat cu Galaxy S23 primul grup care s-a dat pe tiroliană.

Apoi ne-am întors la bază, ne-am dezechipat în așteptarea UTV-urilor, iar colegii s-au plimbat la vale cu un fel de triciclete fără pedale. 

image

Au venit UTV-urile ne-am îmbarcat și am pornit în aventura vieții prin pădure. Un peisaj spectaculos, un drum accidentat și o ”răsturnare de situație” pe final. Câteva imagini în clipul următor.

Pe final pulsul a crescut iarăși când am ridicat cu toții un Can-Am buclucaș. Nimeni n-a fost rănit, dar adrenalina și-a spus cuvântul.

La întoarcere ne-am pus la masă unde am zăbovit vreo două ore cu bucate facute ca la mama acasă și băuturi tradiționale. Apoi am pornit din nou să descoperim satele din împrejurimi și după nici 1 km am realizat că făcusem deja cei 10.000 de pași zilnici.

image

Și ne-am plimbat preț de încă circa 2 ore prin zona Cheile Grădiștei Moieciu și Fundata. La finalul aventurii depășisem 17.000 de pași și până am ajuns acasă am bifat pragul de 20.000 de pași și chiar l-am depășit cu circa 1200.

Am folosit Galaxy Watch6 pornind opțiunea de Orientare (Orienteering) din meniul  "Exercițiile mele" în jur de 11.30 AM și l-am ținut cu GPS-ul pornit și conectat la smartphone timp de 7 ore. Seara, pe la 18.40, înainte de a pleca spre București mai aveam circa 35% din baterie.

Samsung Galaxy Watch6 a monitorizat somnul din noapte anterioară și am făcut un EKG în mașină, în drum spre Cheile Grădiștei. A înregistrat distanța parcursă, timpul, pulsul, caloriile, vremea etc. Iată câteva capturi din aplicația Samsung Health cu rezultatele zilei.

image

Deși experiențele creatoare de adrenalină au fost în prima parte a zilei, pulsul mai ridicat l-am înregistrat la ”plimbarea” de după-amiază. Motivele principale, în afară de distanța parcursă, fiind oboseala și durerea de gleznă. 

Și recordurile zilei: 15.03 km, 21272 pași și 13 etaje urcate, așa a interpretat ceasul diferența de nivel.

image

Dar ca să încheiem relaxat, iată mai multe imagini realizate pe parcursul zilei cu Samsung Galaxy S23 din acceași aventură.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite