Cosmin Moldovan, OPPO România: Analizăm păstrarea garanţiei de 3 ani şi pentru următoarele smartphone-uri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cosmin Moldovan, Director Naţional de Vânzări al Green Leaves Technical, Distribuitor Exclusiv Autorizat OPPO în România
Cosmin Moldovan, Director Naţional de Vânzări al Green Leaves Technical, Distribuitor Exclusiv Autorizat OPPO în România

După lansările din decembrie din cadrul OPPO INNO DAY şi ţinând cont de poziţia OPPO pe piaţa locală în 2021, am deci să discutăm cu conducerea companiei despre planurile pentru 2022.

Ce a lansat OPPO în decembrie? Pliabilul Find N, ochelarii (aR) OPPO Air şi procesorul de imagine MariSilicon X

Partener de discuţie ne-a fost Cosmin Moldovan, Director Naţional de Vânzări al Green Leaves Technical, Distribuitor Exclusiv Autorizat OPPO în România. Cosmin este absolvent al Universităţii Tehnice din Cluj Napoca şi activează de 15 ani pe piaţa locală de smartphone-uri.

Ce ţintă de vânzări aveţi pentru România în 2022, ţinând cont de performanţa din 2021?

OPPO a fost foarte activ în 2021 şi tot efortul echipei noastre locale împreună cu sprijinul partenerilor noştri s-a tradus într-o evoluţie rapidă a brandului. Aş spune că aceasta este cea mai spectaculoasă evoluţie a unui brand de smartphone-uri care a accesat vreodată piaţa din România. Pentru anul viitor vizăm poziţia a treia şi o cotă de piaţă de aproximativ 14% în România.

Când vom avea primul magazin online şi fizic al OPPO în România?

Unul dintre obiectivele noastre cele mai importante din acest an a fost consolidarea operaţiunilor cu fiecare dintre partenerii locali, concentrându-ne pe creşterea cotei de piaţă şi a disponibilităţii produselor în cât mai multe puncte de vânzare din ţară. Pentru 2022, vizăm îmbunătăţirea interacţiunii clienţilor noştri cu brandul în magazine, dar şi extinderea prezenţei noastre online.

Desigur, avem în vedere şi deschiderea unui magazin propriu, dar acest lucru depinde foarte mult de evoluţia pandemiei, precum şi de alţi factori care ar putea prioritiza sau întârzia această strategie de dezvoltare.

Aveţi în plan să aduceţi în România, în prima jumătate a anului 2022, OPPO Find N şi OPPO Air Glass?

Find N şi OPPO Air Glass vor fi vândute doar în China, însă vom evalua posibilitatea de a aduce aceste dispozitive şi pe alte pieţe, precum România.

Sunt două mari direcţii în industria de tehnologie de larg consum, smartphone-urile pliabile şi realitatea virtuală. Prin ultimele lansări OPPO le urmează pe ambele spre deosebire de majoritatea companiilor. Ce puteţi spune despre această strategie?

 Direcţia noastră de dezvoltare este bazată pe crezul “Technology for mankind. Kindness for the world” (Tehnologie pentru omenire. Bunătate pentru lume), iar acest lucru înseamnă efectiv că aducem tehnologie care să răspundă unor nevoi palpabile. Tocmai de aceea, chiar dacă OPPO a dezvoltat primul pliabil încă din 2017, acest tip de produs a fost prezentat şi lansat abia anul acesta, când produsul finit, respective OPPO Find N aduce beneficii reale utilizatorilor prin platforma puternică şi prin design-ul inedit care îţi permite, aşa cum ai văzut deja, să îl foloseşti cu uşurinţă sau să îl pui în buzunar.

În ceea ce priveşte OPPO Air Glass, considerăm că acest produs este viitorul realităţii extinse şi credem că va deveni „al treilea” ecran din viaţa noastră după smartphone şi ceasul inteligent.

Cum funcţionează ”colaborarea” cu OnePlus şi ce planuri de viitor aveţi cu ei?

OnePlus este un sub-brand independent din cadrul OPPO. Această integrare înseamnă că atât OPPO, cât şi OnePlus pot colabora mai eficient pentru dezvoltarea tehnologiilor comune dar şi pentru a oferi servicii îmbunătăţite. Fuziunea ne permite să valorificăm şi mai mult sinergiile şi să integrăm mai bine resursele în beneficiul clienţilor noştri din întreaga lume. Pete Lau a devenit Chief Product Officer al OPPO şi lucrează deja la noi produse pentru marca OPPO pe care suntem încântaţi să le împărtăşim în viitor.

Cu toate acestea, este important de spus că cele două branduri vor continua să funcţioneze separat, păstrându-şi propriile caracteristici distinctive la nivel de marcă şi de produs.

Ce şanse sunt de a primi garanţia de 3 ani şi pentru alte produse OPPO, cu excepţia seriei OPPO Reno 6? Vă gândiţi la asta ca la un criteriu diferenţiator faţă de concurenţă?

Reno6 Pro şi Reno6 5G au fost primele produse din portofoliul local care au beneficiat de 3 ani de garanţie standard. Scopul nostru este să oferim beneficii reale utilizatorilor noştri, astfel încât aceştia să poată fi asiguraţi că se pot bucura de smartphone-urile lor fără nicio grijă pe toată durata celor 3 ani de garanţie. Luăm în considerare păstrarea acestui beneficiu şi pentru viitoarele modele vârf de gamă.

Ce lansări urmează la CES şi ce pegătiţi pentru MWC Barcelona?

Consumer Electronics Show, din Las Vegas, şi Mobile World Congres, din Barcelona, sunt 2 evenimente importante pe care pasionaţii de tehnologie le aşteaptă cu mare interes. În timp ce pentru Consumer Electronics Show OPPO nu va avea un eveniment sau o lansare, aşteptăm cu nerăbdare prima ediţie offline a MWC din Barcelona de la debutul pandemiei. Desigur, vom dezvălui mai multe informaţii pe măsură ce ne vom apropia de eveniment, dar un lucru pe care îl pot spune este că merită să fiţi cu ochii pe noi în timpul acestui eveniment.


 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite