CES 2023: HP anunță noi produse pentru mediul de lucru hibrid și gaming
0HP a anunțat la CES 2023 noul portofoliu HP Dragonfly Pro, dedicat liber-profesioniștilor, noi monitoare, accesorii / servicii și produse de gaming.
Comunitatea freelancerilor continuă să crească exponențial, iar până în 2027 aceștia vor reprezenta peste 50% din totalul forței de muncă din SUA. Acești utilizatori își doresc tehnologie care să le ofere puterea de care au nevoie pentru multitasking și proiecte complexe, împreună cu suport și servicii integrate.
Noul portofoliu HP Dragonfly Pro oferă experiențele care contează cel mai mult, inclusiv: sistem audio, cameră foto, ecran tactil , autonomie de o zi a bateriei și asistență și servicii disponibile 24/7.
Dragonfly Pro Chromebook este conceput pentru utilizatorii care sunt în permanență conectați la internet, consumă conținut divers indiferent unde s-ar afla și care își doresc un dispozitiv ușor de utilizat, cu funcții și design premium.
Acest dispozitiv de 14″ are o cameră de 8 MP orientată spre utilizator - o premieră pentru un Chromebook cu clapetă, are cel mai luminos ecran tactil instalat vreodată pe un Chromebook. De asemenea, are certificarea Intel Evo pentru performanță, conectivitate și încărcare rapidă și permite o asociere ușoară între telefon și dispozitiv.
Noul HP Dragonfly Pro a fost proiectat împreună cu AMD, în cadrul unei platforme care optimizează performanța în scenarii de lucru din lumea reală. Este primul dispozitiv HP care are acces printr-o atingere la serviciul de asistență HP 24/7, prin intermediul uneia dintre cele patru taste rapide.
Ambele dispozitive sunt înregistrate EPEAT Gold în SUA, utilizând metale și materiale plastice reciclate, împreună cu ambalaje reciclabile și provenite din surse sustenabile.
77% dintre angajați preferă un model hibrid, dar a fi productiv într-un mediu hibrid poate fi o provocare. Angajații dispun acum de spații de lucru mai eficiente și mai productive acasă. Dar, își doresc cele mai bune experiențe PC indiferent de locul în care lucrează.
Dotate cu HP Presence, HP Dragonfly G4, HP EliteBook 1040 G10 și HP Elite x360 1040 G10 oferă experiențe de colaborare cu inovații de videoconferință:
- Experiența Multi-Camera - suportă fluxuri video duble și comutarea camerelor, astfel încât utilizatorii pot să apară în conferință și, în același timp, să prezinte un obiect - picture-in-picture sau side-by-side. Noile PC-uri sunt primele notebook-uri de business care suportă utilizarea simultană a două camere.
- Selectarea automată a camerei - o funcție care permite urmărirea inteligentă a feței pentru a detecta la ce cameră se uită un utilizator, menținând astfel audiența implicată fără a bloca contactul vizual.
- HP Keystone Correction facilitează proiectarea pe ecran a unui document fizic prin decuparea și aplatizarea automată a imaginilor din feed-ul camerei cu un singur click.
- HP Be Right Back le permite utilizatorilor să schimbe feed-ul video cu o imagine statică, fără a întrerupe ședințele, atunci când au nevoie de o pauză.
- Hibernarea inteligentă învață tiparele de utilizare a PC-ului, astfel încât dispozitivul va intra automat în modul de hibernare pentru a reduce utilizarea bateriei la sfârșitul zilei de lucru. PC-ul poate, în cele din urmă, să prevadă când un utilizator utilizează de obicei dispozitivul în ziua următoare și să îl convertească în modul de așteptare pentru pornire instantanee.
- Smart Sense optimizează performanța termică a PC-ului folosind inteligența artificială pentru a învăța și a se adapta la tiparele de utilizare a PC-ului.
Cele mai noi PC-uri HP Dragonfly și Elite 1000 Series conțin 90% magneziu reciclat în carcasă, 5% materiale plastice recuperate din apropierea oceanelor în difuzoare și material bio-circular, cum ar fi uleiul de gătit folosit, pentru a contribui la reducerea emisiilor de CO2. Toate ambalajele dispozitivelor provin 100% din surse sustenabile și sunt înregistrate EPEAT Gold în 23 de țări10, certificate ENERGY STAR și TCO.
Cu diagonale de la 21,5″ la 44,5″, monitoarele HP E-Series G5 se integrează în casă sau la birou. Gama oferă o varietate de opțiuni, cu rezoluție 4K pe anumite modele, ecrane curbate și ultrawide, 99% sRGB și accesorii potrivite. HP Eye Ease reduce expunerea la lumina albastră, iar un senzor de lumină ambientală ajustează automat luminozitatea ecranului. HP E45c G5 este primul monitor curbat super ultrawide dual QHD de 45″ din lume.
Două monitoare QHD de 24″ pot fi înlocuite cu un monitor cu diagonala de 44,5″ folosind noua funcție Virtual Dual Display. Monitoarele din această serie sunt proiectate cu materiale reciclate și regenerabile în proporție de 90%, cum ar fi zațul de cafea și aluminiul reciclat.
Monitoarele HP M24h și M27h FHD modernizează configurația biroului de acasă cu o ergonomie îmbunătățită, pentru a găsi postura și unghiul de vizualizare potrivit. Este și prima serie de monitoare cu ghid de configurare a confortului prin intermediul unui software de afișare integrat.
Folosindu-se de puterea tehnologiei audio Poly, HP introduce seria de căști wireless Poly Voyager Free 60 Series.
Oferă până la cinci ore de convorbire cu anularea activă adaptivă a zgomotului și tehnologia WindSmart pentru a bloca zgomotele de fond care distrag atenția. Versiunea standard include o carcasă de încărcare care oferă 10 ore suplimentare de convorbire, iar Poly Voyager Free 60+ vine cu o carcasă de încărcare inteligentă.
Carcasa de încărcare inteligentă dispune de un ecran tactil OLED cu acces ușor la funcțiile de volum și dezactivare a sunetului, precum și o vizualizare rapidă a nivelului bateriei și a stării apelurilor, dar și o intrare analog de 3,5 mm, pentru sistemele de divertisment de la bordul aeronavelor. Cu aplicația mobilă Poly Lens, utilizatorii își pot personaliza setările dispozitivului Poly, în timp ce echipele IT pot gestiona și primi informații.
Camera web HP 620/625 FHD, cu certificare Zoom, are două microfoane cu reducere a zgomotului, un câmp de vizualizare reglabil și funcții video, inclusiv focalizare automată, încadrare facială AI și îmbunătățirea luminii de fundal.
Pentru o autentificare ușoară, rapidă și sigură, camera web folosește funcția de recunoașterea facială Windows Hello. Captează fiecare unghi cu o rotire de 360 de grade și o înclinare de 90 de grade pentru o flexibilitate suplimentară. Face parte din portofoliul sustenabil, având 71% plastic reciclat post-consum și ambalaj 100% reciclabil.
Mouse-ul reîncărcabil HP 710 e silențios, are un design compact și o durată de viață a bateriei de până la 90 de zile. Cu șase butoane programabile pentru comenzi rapide personalizate, utilizatorii pot lucra fără probleme cu compatibilitate multi-OS pe trei dispozitive salvate. Dispozitivul este fabricat din 60% plastic reciclat post-consum.
Laptopurile HP de 14″ și 15,6″ sunt disponibile cu procesoare Intel sau AMD, iar designul lor compact este realizat din materiale plastice recuperate din apropierea oceanelor, materiale plastice reciclate după consum, dar și din metale reciclate. HP 14″ Laptop PC - Eco Edition are până la 25% din sistem creat din materiale plastice reciclate post-consum. Toate noile notebook-uri Consumer sunt certificate ENERGY STAR și înregistrate EPEAT Silver, iar versiunea Eco Edition este înregistrată EPEAT Gold10.
PC-urile All-In-One HP 24″ și 27″ folosesc, de asemenea, materiale unice. Sunt primele modele PC din lume care integrează zaț de cafea reciclat, fiind folosit în finisaj. Mai mult de 40% din carcasa acestui all-in-one conține materiale plastice reciclate după consum, 75% aluminiu reciclat este folosit la suportul brațului, iar în baza suportului este folosit poliester 100% recuperat. Este înregistrat ENERGY STAR și EPEAT Gold.
În plus, programul HP Planet Partners oferă utilizatorilor soluții de reutilizare sau reciclare pentru dispozitivile HP.
Având în vedere că industria globală de gaming continuă să crească, HP introduce gaming in cloud prin OMEN Gaming Hub și este primul producător de PC-uri cu Windows cu o soluție integrată NVIDIA GeForce NOW. Acest lucru oferă jucătorilor acces la peste 1450 de titluri, de la AAA la indie, în cadrul unui serviciu de cloud gaming de calitate, indiferent de PC-ul pe care se joacă. În combinație cu posibilitatea de a accesa jocuri locale prin My Games și OMEN Optimizer, jucătorii au acces mai ușor la titlurile preferate, la o calitate superioară.
Laptopul OMEN 17 devine cel mai puternic laptop de gaming HP, cu procesorul Intel Core i9-13900HX de până la a 13-a generație și cea mai nouă placă grafică NVIDIA GeForce, care utilizează tehnologia de răcire OMEN Tempest. Laptopul OMEN este primul dispozitiv HP care dispune de taste mecanice optice, care sunt de 25 de ori mai rapide decât tastele tradiționale.
Desktop-urile OMEN 40L și 45L deblochează noi niveluri de putere cu procesorul Intel Core i9-13900K de până la a 13-a generație și cu NVIDIA GeForce RTX 4090 pentru a permite imagini 4K spectaculoase. Utilizatorii care optează pentru modelul 45L vor beneficia de OMEN Cryo Chamber, o soluție revoluționară și patentată de răcire a procesorului. Desktop-ul OMEN 25L primește, de asemenea, un upgrade cu cele mai recente procesoare Intel Core din generația a 13-a.
Prețuri și disponibilitate
- HP Dragonfly Pro Chromebook va fi disponibil în această primăvară pe HP.com. Prețurile vor fi anunțate mai aproape de disponibilitate.
- HP Dragonfly Pro va fi disponibil în această primăvară pe HP.com. Prețurile vor fi anunțate mai aproape de disponibilitate.
- HP Dragonfly G4 va fi disponibil în această primăvară. Prețurile vor fi anunțate în momentul în care produsul va fi disponibil.
- HP EliteBook 1040 G10 va fi disponibil în această primăvară. Prețurile vor fi anunțate în momentul în care produsul va fi disponibil.
- HP Elite x360 1040 G10 va fi disponibil în această primăvară. Prețurile vor fi anunațate în momentul în care produsul va fi disponibil.
- Căștile Poly Voyager Free 60 Series vor fi disponibile în martie, începând de la 299 de dolari pe website-ul Poly și website-ul HP. De asemenea, vor fi disponibile într-o versiune certificată Microsoft Teams.
- Monitoarele HP E-Series G5 vor fi disponibile în ianuarie, cu un preț de pornire de 219 dolari pe website-ul website-ul HP.
- Monitoarele HP M-Series vor fi disponibile în această primăvară la un preț de pornire de 209 dolari pe website-ul HP.
- Webcam-ul HP 620/625 FHD va fi disponibil în ianuarie la prețul de 109,99 dolari pe website-ul HP.
- Mouse-ul silențios reîncărcabil HP 710 va fi disponibil în ianuarie la prețul de 79,99 dolari pe website-ul HP.
- Laptopurile HP de 14 și 15,6 inch cu procesoare AMD vor fi disponibile la sfârșitul acestei luni la un preț de pornire de 419,99 dolari și 499,99 dolari pe website-ul HP. Versiunile Intel sunt așteptate să fie disponibile mai târziu în această primăvară; prețurile vor fi anunțate mai aproape de disponibilitate.
- Laptop PC-ul HP de 14 inch - Eco Edition va fi disponibil în această vară pe website-ul HP. Prețurile vor fi anunțate mai aproape de disponibilitate.
- PC-urile HP All-In-One de 24 și 27 de inch vor fi disponibile în această primăvară pe HP.com. Prețurile vor fi anunțate în momentul disponibilității.
- PC-urile desktop OMEN 25L, 40L și 45L vor fi disponibile în această iarnă. Prețurile vor fi anunțate în perioada următoare.
- Laptop-ul OMEN 17 va fi disponibil în ianuarie la un preț de pornire de 1.699,99 dolari pe website-ul HP.