#PastiladeMotivaţie Povestea a doi neurochirurgi întorşi din străinătate: „În România, unui medic îi lipseşte liniştea de a-şi face treaba“ VIDEO

Alexandru Cristescu şi Horaţiu Ioani sunt doi medici care au ales să renunţe la carierele bănoase din străinătatea pentru a profesa în România. Dorinţa de a arăta că şi în ţara lor se poate face performanţă i-a determinat să revină acasă. Cei doi apreciaţi neurochirurgi înfruntă în fiecare zi condiţiile din spitale şi salvează veţile a sute de români.

La prima oră a dimineţii, i-am găsit pe medicii Horaţiu Ioani (36 ani) şi Alexandru Cristescu (33 ani) în cabinet, se cunsultau cu privire la pacienţii pe care îi aveau de vindecat. Până ne-am aranjat camerele de filmat, au verificat mailul, au dat telefoane şi s-au asigurat că totul decurge aşa cum trebuie. Colegul cameraman mi-a spus că ar trebui să găsim un cadrul mai potrivit, păream un pacient în timpul consultaţiei. Chiar dacă nu discutam o problemă medicală, ci una a sistemului, am hotărât să rămânem pe loc. Aşa cum pare rămas şi sistemul românesc de sănătate. Am început să vorbim despre cum au plecat în străinătate, de ce s-au întors, cum s-a adaptat condiţiilor din spitalele româneşti şi ce i-ar spune ministrului Sănătăţii dacă s-ar afla în faţa lor.

Adevărul: Când v-aţi întors în România v-aţi propus să schimbaţi ceva sau pur şi simplu să faceţi faţă provocărilor?

Dr. Horaţiu Ioani: Eu am venit ca să aplic ceea ce făceam în Anglia pe pacienţii din România, în măsura în care acest lucru poate să-i ajute.

Nu v-aţi gândit că nu puteţi să faceţi asta în condiţiile pe care le oferă spitalele din România?

N-am avut nicio temere şi nicio speranţă.

Aţi plecat pentru trei luni şi aţi rămas 7 ani. Cum s-a întâmplat?

S-a ivit o oportunitate. M-a sunat un coleg şi mi-a zis că există posibilitatea să stau 3 luni să văd cum merg lucrurile acolo. Am vrut să văd cum se practică medicina acolo. M-am dus pentru 3 luni, apoi mi-au propus să stau şi mi-au făcut o ofertă pe care nu am putut să o refuz.

Cum a fost adaptarea?

Nu am avut probleme de adaptare. Era o atmosferă academică în care toată lumea învăţa, eram din toate naţiile pământului. Nu am simţit niciodată că sunt altfel privit pentru că sunt român.

Dar pacienţii erau mai deschişi, mai informaţi?

Pacientul britanic este mult mai informat decât pacientul român în ceea ce priveşte starea lui de sănătate. NHS Anglia, sistemul naţional de sănătate, are un site destinat pacienţilor unde explică fiecare afecţiune într-un limbaj foarte simplu. Asta duce la o abilitate a pacienţilor britanici de a-şi înţelege mult mai bine problema şi a pune nişte întrebări foarte pertinente.

În comparaţie, pacientul român cum este?

Este foarte dezinformat. În România, de foarte multe ori, pacienţii spun „facem cum vreţi dumneavoastră, domnule doctor“. Oricât ai încerca să le explici, pacienţii din România nu îşi înţeleg afecţiunea şi primeşti răspunsul ăsta, fără ca ei să încerce să înţeleagă. Dar aici nu este vorba de pacientul per se, ci despre întreg sistemul care nu-l educă.

De ce ne pleacă medicii?

Este şi salariul o problemă, nu ne ascundem de chestia asta, dar nu cred că acesta este principalul motiv pentru care se pleacă. În anturajul meu, cei mai mulţi au plecat pentru specializare.

Care sunt cele mai importante trei schimbări pe care le-aţi face în sistemul sanitar din România?

Aş insista pe crearea de reţele medicale, aş remunera medicii în funcţie de complexitatea cazurilor şi în funcţie de rezultate şi satisfacţia pacienţilor şi, ca să fiu foarte popular, aş mări salariile.

Doar pentru a fi foarte popular sau este o nevoie?

Este şi o nevoie, dar între nevoie şi populism este o linie foarte fină. Până unde este nevoie, până unde este populism, nu ştiu.

Care este diferenţa salarială între ce câştigaţi acum şi ce câştigaţi în Anglia?

În Anglia câştigam dublu faţă de cât câştig în România.

Ce îl motivează pe un medic, care poate să aleagă opţiunea de a profesa în afara ţării, să revină în România?

Dr. Alexandru Cristescu: În România poţi să aduci nişte proceduri pe care ai învăţat să le faci în străinătate şi care încă sunt suficient de bine aplicate aici. Apoi, evident, acasă e acasă. Liniştea pe care ţi-o oferă faptul că eşti aproape de familie şi de prieteni contează foarte mult şi profesional.

Care sunt provocările pe care le întâmpină un medic într-un spital din România?

Trebuie schimbat modul de organizare, tot ce presupune gestiunea unui pacient. În momentul în care el păşeşte în cabinet, trebuie să fie mult mai bine integrat. Este un stres şi pentru pacient, şi pentru medic. Trebuie să te lupţi cu nişte chestii organizatorice pentru care facultatea nu te pregăteşte. Eşti pregătit din punct de vedere medical, nu să ştii că pacientul are o trimitere care nu ţi se potriveşte ţie, să fii nevoit să vorbeşti cu un coleg care să îi modifice acea trimitere, ş.a.m.d. Aici este marea problemă. Apoi, sunt micile neajunsuri. Lucrurile s-au mai schimbat, neajunsurile sunt mai mici în sistemul de sănătate din România, numai că ele nu sunt constante.

Ce ar trebui să facă Ministerul Sănătăţii să convingă medicii plecaţi să se întoarcă în ţară?

Gândirea Ministerului Sănătăţii nu ar trebui să fie orientată direct către atragerea medicilor în ţară. Este ca şi când ai încerca să vinzi o casă şi în loc să o aranjezi, să întăreşti structura de rezistenţă, tu te chinui să pui afişe pe stradă că ai casă de vânzare. Orientarea Ministerului ar trebui să fie pe interior, la ridicarea standardelor, şi oamneii vor veni. Dar întotdeauna va exista o deplasare a medicilor către străinătate. Şi tinerii medici din Franţa visau să prcatice în Elveţia sau SUA.

Salariile nu sunt o problemă?

După noile schimbări legislative, salariile nu sunt atât de mici. În anumite cazuri au fost creşteri spectaculoase, dacă vorbim la nivel de procent. Nu sunt aliniate nici pe departe la salariile din străinătate, dar trebuie să păstrăm şi raportul puterii de cumpărare. Din punctul meu de vedere, medicii care pleacă din ţară nu o fac din cauza salariului.

Dacă în locul meu ar fi ministrul Sănătăţii, doamna Sorina Pintea, şi v-ar întreba ce vă lipseşte, ce i-aţi spune?

Unui medic îi lipseşte liniştea de a-şi face treaba pentru care a fost pregătit. Nu ar trebui să-şi pună problema prezenţei sau absenţei unui dispozitiv sau a unui cadru legal în care să poată să facă ce ştie el că este bine pentru pacient. De multe ori, deciziile pentru tratarea unui pacient nu sunt luate 100% din punct de vedere medical, este o decizie administrativă corelată cu una medicală. Un medic ar trebui să aibă liniştea de a gândi strict medical.

E grea viaţa de medic în România?

E grea viaţa de medic oriunde. România are tendinţa de a-ţi îngreuna lucrurile, de multe ori, inutil. E foarte frustrant atunci când ai un stres şi o oboseală care nu ţin de munca ta, ci de alte aspecte asupra cărora nu ai niciun control, cum ar fi administrativul sau politicul.

Cum vede un medic reîntors în România ceea ce se întâmplă în Piaţa Victoriei?

Cred că şi dacă nu aş fi plecat aş fi văzut asta cu ochi buni. Faptul că oamenii se mobilizează şi protestează arată, în primul rând, o maturizare a societăţii, arată că oamenii sunt obosiţi, nu mai suportă să aştepte ca alte persoane să ia decizii în locul lor şi simt nevoia să încerce să facă ceva, atât cât pot ei. Evident, singura armă a societăţii este protestul.