Cristian Șofron, amintiri din timpul probelor pentru „Toate pânzele sus“: „S-au dat probe cu mulţi tineri, iar ultimii am rămas eu şi cu Mălăele“VIDEO

0
0
Publicat:

Cristian Șofron, care a rămas în memoria publicului românesc ca fiind marinarul Mihu din ecranizarea „Toate pânzele sus“, împlinește astăzi  66 de ani.

Cristian Șofron a debutat la o vârstă foarte fragedă, la numai 13 ani, în anul 1971 în filmul „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte“, film regizat de Sergiu Nicolaescu, după ecranizarea nuvelei „Moartea lui Ipu” de Titus Popovici. Este absolvent al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale, București“, Facultatea de Teatru, Cinematografie și Televiziune, la clasa lui Octavian Cotescu, în anul 1983. „Am avut extraordinara şansă să fiu student la clasa Octavian Cotescu! Un profesor, un şlefuitor de talente unic... Faptul că făcusem primul meu film important (şi) cu dumnealui, nu a contat deloc. M-a tratat ca pe oricare student, m-a certat poate mai mult, dar întotdeauna meritat. Îi port o recunoştinţă veşnică“, mărturisește el.

Cristian Șofron Arhivă
Cristian Șofron Arhivă

De la 1 aprilie 2021, Cristian Şofron este noul manager director general al Teatrului „Stela Popescu”.

Actorul a mărturisit că a avut o șansă mare în viață: „Nu cred că aş fi făcut altceva în viaţă, dar faptul că de pe la 8 ani am activat la Palatul copiilor la cercul de teatru şi apoi, pe la 9 ani am fost distribuit la Teatrul Nottara în două spectacole, a însemnat mult... Apoi, desigur, întâlnirea cu Sergiu Nicolaescu, care m-a distribuit în «Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte», a fost hotărâtoare! Gândiţi-vă, să deschizi ochii asupra lumii lângă Amza Pellea, Octavian Cotescu, Gherghe Dinică, Iurie Darie, Ion Besoiu, Sergiu Nicolaescu...e ceva, nu?“

De departe, cel mai cunoscut rol al său este marinarul Mihu din ecranizarea romanului lui Radu Tudoran „Toate pânzele sus“.

Mihu și câinele Lăbuș Arhivă
Mihu și câinele Lăbuș Arhivă

Cristian Șofron a povestit într-un interviu acordat cotidianului Adevărul ce lupte grele s-au dat pentru acest rol. „S-au dat probe cu foarte mulţi tineri, iar ultimii am rămas eu şi cu Horaţiu Mălăele. El era deja actor, eu eram un licean, dar s-a întâmplat să iau eu rolul. Peste mulţi ani, când ne-am întâlnit la Nottara, mi-a zis: «Măi, nea Cristi, nici nu ştii cât am suferit eu din cauza matale...». Bine, dar de ce, l-am întrebat. «Mai ţii minte când am dat noi probe?». Da, sigur că ţin minte, zic. «Şi ai luat mata! Eu eram la început de drum în meserie şi mă gândeam că dacă aşa încep eu, că vine un copil şi-mi ia rolurile, ce-o să fac cu viaţa mea...» Ne amintim mereu cu plăcere de povestea asta. Revenind la film, e minunat că acest serial, după atâţia ani, are în continuare un efect pozitiv asupra publicului“.

Filmul serial de televiziune „Toate pânzele sus“ a fost produs între anii 1976-1978, fiind o adaptare cinematografică după romanul cu acelaşi nume al lui Radu Tudoran, scris în 1954. Goeleta Speranţa, cea care i-a purtat pe eroii noştri în aventura vieţii lor a fost proiectată şi realizată de comandantul Marin Deboveanu.

Echipajul format din Ieremia (Sebastian Papaiani), Gherasim (Ilarion Ciobanu), Ismail (Jean Constantin), Mihu (Cristian Şofron), George Paul Avram – Haralamb şi Adnana (Julieta Szönyi), are parte de numeroase peripeţii. Oamenii sunt curajoşi şi astfel reuşesc împreună să treacă peste toate încercările şi îl urmează încrezători pe căpitan în căutarea prietenului dispărut.

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite