Copii născuți în temnițele comuniste: „Am născut ca o regină, cu «suita» în jur. Ofiţerul politic stătea pe marginea patului“

În perioada comunistă, au fost copii care au gustat din amarul temnițelor, acolo unde au fost închise mamele lor, condamnate fără vină. Printre gratii s-a auzit primul scâncet , iar primii pași i-au făcut într-o celulă.

Celulă într-o închisoare comunistă

Memorialistica păstrează amintiri cutremurătoare ale femeilor care au născut în închisorile comuniste, cu milițienii care nu le părăseau nici în momentul travaliului.

„Am fost scoasă de la porție din pușcărie“

Zoe Rădulescu, fata lui Gogu Puiu, liderul rezistenţei armate anticomuniste din Dobrogea, s-a născut în beciul Securităţii din Constanţa, la 16 decembrie 1949. Mama sa, Olimpia, a fost arestată pentru că nu l-a denunţat pe iubitul ei, Gogu Puiu.

„Din documentele de la vremea aceea, pare că eu nu m-am născut. Conform unei înştiinţări de la Ministerul Justiţiei, Puiu Olimpia a fost transferată în anul 1949 din arestul Securităţii Constanţa la Spitalul Militar Constanţa. Se constată că este în luna a noua de sarcină. În urma acestui fapt, nu a rezultat nimic, se scrie în document“, ne-a povestit Zoe Rădulescu

Autorităţile comuniste au încercat prin mai multe metode să facă să se piardă urma copilului lui Gogu Puiu. „Am fost scoasă de la porţie în puşcărie, pentru ca mama să fie obligată să renunţe la mine şi să mă dea la orfelinat, dar a rezistat din toate puterile ei, opunându-se să fiu dusă într-un orfelinat. Ştia că astfel mă va pierde. Aşa s-a întâmplat cu alte mame care au crezut că-şi vor recupera copiii la eliberare, însă s-au înşelat. Dar eu am avut mare noroc şi am ţinut cu dinţii de viaţă. Am aflat că furam mâncare de la alţi copii şi aşa am reuşit să supravieţuiesc“, povesteşte femeia.

„Unde e, fă, răsăritul? Că vreau să închin fetiţa“

Ileana Samoilă (1926-2015) a fost arestată de două ori. În septembrie 1953 a fost arestată împreună cu soţul său, Traian Opriş, sub aceeaşi acuzaţia de „omisiune de denunţ”. În fişa de încarcerare, la motivaţia arestării scrie „a avut cunoştinţă de fratele ei care a venit din Franţa şi nu l-a denunţat, el făcând parte din serviciul de spionaj american“. A fost condamnată la opt ani temniţă grea.

A doua oară când a ajuns în închisoare, era însărcinată. „M-au luat de acasă pe nepregătite, ca pe mulţi alţii, îmbrăcată într-o rochie subţire de sarcină, fără mâneci, în sandale şi fără ciorapi“, a povestit ea, întreaga mărturisire fiind publicată în „Analele Sighet“.

Era la Văcăreşti când a fost dusă pe viscol la secţia femei de drept comun pentru a naşte. „Acolo aveau o sală de naşteri pe care mi s-a spus că eu am inaugurat-o. Mi-au adus o moaşă de drept comun, care furase din spitalul unde lucra 40 de cearşafuri şi căreia nu i-a fost milă să-mi fure şi mie din lemnele trimise de administraţie, dar şi vreo 10-15 bucăţi de zahăr cubic pe care mi le-a adus un doctor, care era de serviciu. Acest doctor spera să nasc când nu era el de gardă, pentru că nu se pricepea deloc“, povesteşte eroina.

S-a chinuit să nască 72 de ore. „Aproape tot timpul mă lăsau singură. Miliţianca se ducea la taclale în alte secţii, iar moaşa veşnic spunea că mai durează, numai ca să plece jos la secţia lor, unde râdeau, cântau, se certau, fumau“. Epuizată până la moarte, la 10 februarie 1954, a adus pe lume o fetiţă. Îşi mai aminteşte doar că i-au dat lacrimile atunci când Florica, miliţianca, a întrebat-o pe moaşă: „Unde e, fă, răsăritul? Că vreau să închin fetiţa“.

A ţinut fetiţa alături de ea până când micuţa a făcut aproape doi ani, după care a reuşit să anunţe familia soţului ei, care a venit şi i-au luat copilul.

„Au încercat să o convingă să mă trimită la un orfelinat“

Ileana Budimir, copila care a văzut lumina zilei după gratii, a povestit, după mulţi ani, cum s-a petrecut totul. „Eu m-am născut în 1954, iarna, în acel februarie cumplit, de care îşi amintesc foarte mulţi până în ziua de astăzi, în închisoarea Văcăreşti. Am stat acolo un an şi patru luni, timp în care mama nu a avut voie, până la şase luni, să mă vadă desfăşată; era un mod de a o chinui. Nu ştia dacă nu-mi lipsesc degete, dacă sunt sănătoasă. M-au ţinut în puşcăria Văcăreşti un an şi patru luni, după care au încercat să o convingă să mă trimită la un orfelinat. Mama nu a acceptat, fiind o persoană foarte ambiţioasă, şi a insistat să fiu luată de fratele tatei, care era la Oradea şi care mai avea doi copii. Cu greu a acceptat conducerea penitenciarului varianta aceasta, dar, până la urmă, a venit unchiul meu de la Oradea, şi m-a dus la ei, unde am fost iubită şi îngrijită, în ciuda faptului că aveau o situaţie materială destul de grea. În 1957, când aveam trei ani şi jumătate, a venit mama, din puşcărie. Bineînţeles că nu am recunoscut-o. Nici ea n-a ştiut, în timpul ăsta, nimic despre mine; nu ştia dacă mai trăiesc“.

Femei în închisorile comuniste FOTO Memorialul Sighet

A născut sub supravegherea directă a ofiţerului politic

Ioana Hudiţă Berindei (1922-2008), fiica istoricului şi omului politic Ioan Hudiţă, căsătorită cu istoricul Dan Berindei, a fost arestată în august 1950, împreuna cu mama sa, Emilia Hudiţă.

Ioana Berindei avea acasă un fiu, Mihnea, de doi ani, iar în închisoarea Văcăreşti, la 12 aprilie 1951, a născut-o pe Ruxandra. Iată cum a povestit ea într-un interviu acordat în anul 1996 pentru Arhiva de Istorie Orală de la Memorialul Sighet experienţa unei naşteri după gratii: „În ajun a venit un miliţian care se chema Glonţ şi zice: „Dacă îţi vine să naşti, eu sunt de gardă şi să strigi: «Domnu’ miliţian!» şi-ţi aduc un doctor repede“. Culmea, asta se petrecea în 12 aprilie seara. Şi într-adevăr, pe la două noaptea am sărit din pat pentru că am simţit că s-a rupt apa şi am spus: «Fetelor, nasc!» şi atunci Iuliska, unguroaica, a sărit şi a început: «Domnu’ miliţian, naşte gravida!». (…) Am născut, şi spun cu glas tare, ca o regină, cu suita în jur. Ofiţerul politic stătea pe marginea patului şi, la un moment dat, cum eu aveam patul cum ar fi aici, la zid, miliţianul a întins mâna aşa ca eu să pun piciorul pe mâna lui. Deci el vedea exact ce fac eu acolo, naşterea. Iar celălalt, mai îngrozit săracul, mai ruşinos, care o păzea pe moaşă, să nu vorbesc cu ea, să îi transmit scrisori în timpul ăla... Mie nu-mi ardea să transmit nimic pentru că eu nășteam“. A stat la Văcăreşti până când Ruxandra a împlinit şapte luni, apoi a fost transferată la Mislea.

Elisabeta Ciortea şi soţul său, Gregoriu Ciortea, au fost arestaţi în 1953, fiind acuzaţi că ar fi răspândit manifeste anticomuniste în timpul Festivalului Mondial al Tineretului. Au fost condamnaţi de Tribunalul Militar Bucureşti la câte un an de închisoare pentru „omisiune de denunţ“.

La 24 ianuarie 1954 Elisabeta Ciortea a născut, la închisoarea-spital Văcăreşti, o fată, Roxana Diana. Imediat după naştere, copilul s-a îmbolnăvit, însă doctorii l-au salvat şi l-au trimis în familie, în libertate. Şi cazul ei nu era singular. Într-un interviu acordat în 2006, lui Gabriel Catalan, ea îşi amintea că în spitalul Văcăreşti „mai era o doamnă care năştea acolo. Era arestată pentru că găzduise pe unul din cei paraşutaţi (…). Şi ea a născut tot în închisoare. Foarte multe femei au născut în închisoare (…). Astea care-am născut la Văcăreşti am fost câteva (…) Doamna asta, care vă spun că găzduise era tot ardeleancă. A fost o doamnă, o doctoriţă, care fusese şefa Tineretului Liberal. Şi ea a născut în închisoare“.

Torționarii au schimbat numele copilului – „Libertatea“ 

Iuliana Preduţ Constantinescu (1929- 2002), profesoară de limba română şi franceză, a fost arestată şi ulterior condamnată la 12 ani muncă silnică pentru ajutorul dat partizanilor din Munţii Făgăraşului. 

Tânăra a fost dusă la Securitatea Piteşti, unde a fost anchetată şi apoi transferată la închisoarea Văcăreşti. „Eram gravidă în luna a şaptea... M-au băgat seara, în celula 116, cu toate că sosisem înainte de ora prânzului, şi, ca să-mi fie viaţa un adevărat calvar, m-au lăsat singură, într-un WC turcesc cu şase găuri, care aproape nu se mai vedeau, fiindcă erau pline cu materii fecale...“, a povestit femeia. 

La 18 septembrie 1958, a născut în închisoarea Văcăreşti, o fetiţă. I-a pus numele Libertatea-Justina, însă torţionarii i-au schimbat şi numele şi data naşterii în documentele întocmite. 

Calvarul nu avea să se sfârşească nici după naştere: „După ce am născut, nu mi-au adus fetiţa s-o văd câteva zile… Eram, în  aceeaşi celulă, cu două tinere cam de vârsta mea din Cudalbi, regiunea Galaţi. Fuseseră închise pentru că se opuseseră înfiinţării «colectivei» în satul  lor. Când mi-am văzut fetiţa pentru prima dată, am îmbrăţişat-o cu o dragoste nespusă, pe care nu o mai trăisem vreodată, dar şi cu un simţământ profund de teamă, care mă terorizase multă vreme: «O fi, oare, normală, după chinurile îndurate de mine de când fusesem arestată de securişti?». I-am numărat degeţelele de la mâini şi de la picioare!…Apoi, i-am privit îndelung, cu atenţie, îngrijorată: faţa, ochii, părul. Avea perişorul negru, ud şi rece ca gheaţa! O aduseseră s-o alăptez trecând pe un culoar lung şi întunecos, învelită în scutece vechi, rupte, luate, probabil, de la vreun cămin de copii… I-am suflat în păr, s-o încălzesc şi am şters-o cu un baticuţ pe care îl aveam la mine“, a povestit ea în volumul memorialistic „Speranţe încătuşate“.

„Animalele de ţărani mă scuipau“

Maria Cenuşă (1909 – 1963) a fost condamnată la 15 ani închisoare pentru că a fost alături de soțul său în lupta împotriva noului regim stalinist. A trecut prin închisorile de la Iaşi, Mislea, Văcăreşti, Miercurea Ciuc şi Arad, iar pe data de 31 octombrie 1962 a fost transferată la Penitenciarul Oradea.

Și această eroină a născut după gratii. „În anul 1946, în ziua de 2 februarie, era un ger de crăpau lemnele. M-au dezbrăcat toată până la piele, absolut goală, şi m-au suit în podul miliţiei, unde erau mai mulţi bărbaţi goi tot până la pielea goală, şi ne-au ţinut acolo jumătate de zi, cu miliţianul lângă noi. N-aveam voie să vorbesc nimic că îmi da peste gură“, povesteşte femeia. 

Era 2 august când au luat-o durerile naşterii, dar nu a spus nimic. „Se apropie de mine căpitanul Niculescu şi-mi zice: «Se ştie că ai dureri de naştere.» Merge şi bate la uşă. Nu vine nimeni. Iară bate tare şi strigă: «Veniţi, că femeia naşte aici». Până au venit să mă ieie, s-a rupt apa. Eu, toată, broboane de sudori. Din cauza durerilor, copilul rămâne pe uscat. Toţi intelectualii strigau să mă ducă la spital. Vine ofiţerul de servici. Mă duce pe jos la spital. Eu tare m-am ţinut să nu mă vaiet, dar până la spital tot am zis: «ău! ău! ău! ău!». Ajungem la spital. Mă urcă moaşa de servici pe masa de naşteri şi îi zice ofiţerului să iasă afară. El zice: «Nu. Am ordin să stau aici»“.

A născut după trei zile de chin şi, a fost dusă apoi iar între bărbaţi. „Nasc tare, tare, tare greu şi m-am rupt tare la trup când l-am născut. Îl pune pe cântar. Are copilul 5 kile 200 grame. Trebuind să fiu cusută, a fost nevoie să stau mai mult. La trei zile m-au scos din spital. Mi-a dat biata moaşă cârpe ce-a putut din spital. Dar copilul bine sănătos şi frumos tare. Mă duce înapoi. Iară mă bagă între bărbaţi, dar eu n-am nimic, nici vată, nici torşoane. Mi-e foarte ruşine de bărbaţi, dar toţi intelectualii m-au înţeles. Doar animalele de ţărani, majoritatea mă scuipau. Le era greaţă de mine, văzând tot urme de sânge“, îşi aminteşte femeia. 

Pe baza fişelor matricole penale, au fost identificate 3.802 de deţinute, dintre care 86% aveau nu aveau nicio apartenenţă politică, spune cercetătorul IICCMER Constantin Vasilescu. Dintre cele 3.802 de femei închise, 1.868 erau căsătorite, iar 1.454 dintre ele erau mame. Cele mai multe au fost închise la Jilava: 1.767. Pe locul doi la închisorile groazei a fost Mislea, unde au fost internate 1.115 femei, iar nedoritul loc trei îl ocupă Miercurea Ciuc, cu 843 de femei după gratii. Printre femeile arestate, condamnate sau internate s-au aflat inclusiv minore.