Horoscop zilnic, 18 mai 2015. Balanţele au parte de surprize din partea prietenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Horoscop zilnic, 18 mai 2015. În timp ce Berbecii sunt dezorganizaţi şi nu-şi văd capul de treburi, nativii din zodia Balanţei par să fie înţeleşi şi păsuiţi de toţi cei dragi.

Horoscop zilnic, 18 mai 2015. Berbecii sunt dezorganizaţi

Activitatea dv. e dată peste cap, din pricina dezorganizării. Este adevărat că nu dispuneţi de toate mijloacele necesare (vă lipseşte un accesoriu important şi scump). Aţi scăpat măcar de acele activităţi ce nu v-au adus decât bătăi de cap. Totuşi regretaţi perioada care a trecut.

Taur

Vă decideţi să vă luaţi revanşa şi îi „atacaţi” pe cei care v-au criticat. Descoperiţi că în niciun caz credibilitatea dv. nu a avut de suferit, dar continuaţi, crezând că vă revanşaţi. Amânaţi până seara, când descoperiţi că nu puteţi face altceva până nu terminaţi şi restanţele.

Gemeni

O activitate nouă, mult mai bine plătită şi anunţată din iarnă, începe în sfârşit să funcţioneze. Aveţi multe mulţumiri, însă înainte de toate scăpaţi de datorii şi faceţi noi investiţii. Aţi rămas totuşi în urmă cu actele sau corespondenţa. Amicii vă ajută, iar rudele vă critică.

Rac

E bine să acceptaţi asocierea ce vi se propune azi, chiar dacă, pentru moment, consideraţi că vă descurcaţi mai bine singur. Câştigaţi încrederea cuiva drag cu ajutorul amicilor. Nu refuzaţi invitaţia de a discuta cu cei dragi şi mai ales nu refuzaţi din start sfaturile acestora!

Leu

Pierdeţi o activitate importantă în favoarea unui colaborator pe care l-aţi subestimat. Este de preferat să nu vă răzbunaţi, ci să „colaboraţi” cu cei care par plini de bunăvoinţă. Intuiţia excepţională vă ajută să depăşiţi un obstacol şi să scăpaţi şi de adversarii mai vechi.

Fecioară

Pentru dv. este chiar inacceptabil să daţi dovadă de neglijenţă. Indiferent de cât pierdeţi, autocritica nu este suficientă, aşa că adversarii pot să se declare pe deplin mulţumiţi. Persoana iubită vă creează necazuri prin numeroasele invitaţii pe care le face fără acordul dv.

Horoscop zilnic, 18 mai 2015. Balanţele au parte de surprize din partea prietenilor

Vă decideţi să faceţi un compromis în privinţa persoanei iubite, numai că aveţi surpriza ca acesta să nu fie acceptat. Nu vă simţiţi obligat să faceţi eforturi mari, pentru că rudele vă înţeleg perfect – au aceleaşi simptome! Seara, noi surprize în familie pricinuite de prieteni.

Scorpion

Primiţi o propunere indecentă, de la o persoană pe care o simpatizaţi fără motiv. Este posibil ca foarte curând să vă pară rău şi să vă răzgândiţi. Aveţi ocazia să reluaţi relaţiile amicale cu un fost prieten sau să reveniţi la sentimente mai bune faţă de o femeie din familie.

Săgetător

În cazul în care acceptaţi pierderile financiare cu calm, membrii familiei dv. îşi vor recăpăta liniştea pierdută. Cei dragi vă ajută şi vă dau sfaturi pe care însă le acceptaţi doar din curtoazie. Programul de lucru este foarte încărcat, iar dv. sunteţi din ce în ce mai confuz.

Capricorn

Nu aveţi nicio vină pentru conflictele apărute şi nu e prima dată când veţi fi pedepsit pentru greşelile altora. Reacţia dv. va fi însă de această dată pe măsură. Aveţi nevoie de odihnă după eforturile din ultima perioadă, aşa că este de preferat, când ajungeţi acasă, să dormiţi.

Vărsător

Oricât aţi încerca, nu puteţi să simpatizaţi persoanele cu care sunteţi forţat să colaboraţi. Cel care încearcă să vă păcălească este totuşi un adversar de care nu v-aţi temut niciodată. Seara, persoana iubită vă ironizează şi vă reproşează că sunteţi irecuperabil de neîncrezător.

Horoscop zilnic, 18 mai 2015. Peştii, în pragul unei despărţiri 

Va trebui să acceptaţi o despărţire şi să vă refaceţi viaţa. În cazul în care sunteţi criticat pentru această atitudine, amânaţi-o pentru la toamnă. Îi veţi dovedi persoanei iubite că sunteţi mai periculos decât crede şi o puteţi chiar anihila. Sensibilitate sentimentală maximă.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite