VIDEO Kos, tainica insulă din Egee

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tentaţii, senzaţii, ape turcoaz, ţărmuri care te duc cu gândul la Paradis, câteva plaje aproape ireale, înconjurate de stânci, acoperite de pietricele, cel mai bătrân copac al Europei, câteva castele… Povestim despre cel mai bine păstrat secret al Egeei.

Când am auzit prima oară de Kos, mi s-a părut senzaţional că platanul lui Hipocrate a supravieţuit până în zilele noastre. Întins pe vreo 12 metri, se află în faţa Castelului Ioaniţilor din oraşul Kos, spunându-se despre el că ar fi cel mai bătrân copac din Europa. Locuitorii sunt convinşi că a fost plantat de însuşi Hipocrate, pentru ca mai târziu acesta să-şi predea lecţiile de medicină ocrotit de umbra lui generoasă. 

Nu ştiu dacă platanul cu pricina a crescut într-un an cât alţii în şapte, nu contează dacă el se trage cu adevărat de acum mai bine de 2.000 de ani, cert este că 

piaţeta din jurul lui a devenit între timp unul din punctele de atracţie ale insulei. Un frumos exerciţiu de marketing, pentru o insulă grecească datoare să trăiască din turism. 

Azi e înconjurată de cafenele, taverne, buticuri, magazine, străduţe fermecătoare... Zona se aglomerează destul de tare seara, când toate barurile cu vedere la mare şi restaurantele specializate pe paste şi pizza se iau la întrecere în agăţatul clienţilor, oferindu-le meniuri irezistibile şi mese decorate cu lumânări. Atmosfera este de petrecere, se râde în hohote, se ascultă muzică grecească, se bea retsina, se mănâncă octopus (caracatiţă) cu cartofi prăjiţi şi salată grecească stropită cu ulei de măsline.

La izvolrul tinereţii veşnice

Kos este o insulă care trece uşor de la o extremă la alta. Printre orăşelele tipice, gen Kardamena, a cărui plajă e ticsită de baruri şi cluburi de noapte unde se face karaoke, mai sunt şi locuri rupte din Paradis, cum ar fi Psalidi, cu doar o mână de taverne şi o feliuţă de nisip.

Bros Therma, golfuleţul retras în care se varsă câteva izvoare fierbinţi, este la o aruncătură de băţ de Psalidi, unde serile sunt liniştite şi simple. Colţul estic al insulei este un fel de enclavă ecologică. Muntele Dikaois ademeneşte cu un tablou de păduri de pin şi stânci abrupte, în timp ce laguna din Alyki a devenit, nu se ştie cum, locul de întâlnire preferat de păsările flamingo.

Ruinele prăbuşite ale unor temple din secolul al IV-lea tronează pe un deal acoperit de pini împreună cu rămăşiţele primului spital din lume, Asklepion, care oferă o panoramă senzaţională către mare. Destul de aproape se află Zia, un sat de munte căutat pentru artizanatele specifice şi, mai ales, pentru apusurile de soare uimitoare, cu vedere la Bodrum. Aşezat pe coamele verzi ale muntelui Dikaios, este înconjurat de râuri şi peisaje cu adevărat mirifice. Pyli este un alt sat de pe Dikaios, faimos pentru castelul său din vârful unui deal, dar şi pentru izvoarele naturale. Toată lumea care ajunge acolo îşi umple sticlele cu apă despre care se crede că aduce tinereţe veşnică şi fertilitate! 

În satul Antimachia mai există un castel veneţian şi o ultimă moară de vânt func-

ţională. Ar mai fi Kefalos şi casele albe ca de zahăr cubic, de pe cuşma dealului, înconjurat de nisipuri mătăsoase. 

Preţuri

gyros – de la 2,5 euro

bere grecească – 1,5-2 euro

ouzo – 2 euro

moussaka la restaurant – 6-7 euro

salată grecească – 4 euro

masa de prânz cu trei feluri de mâncare în Kos Town – de la 48 de euro

biletul de intrare la Asklepion – 4 euro

biletul pentru transport în comun – de la 1,6 euro

închirierea unei biciclete – 4-5 euro/zi

turul cultural al oraşului Kos – 40 de euro/persoană 

seară grecească – 40 de euro

jeep safari – de la 55 de euro

excursie în Bodrum cu masa de prânz inclusă – de la 58 de euro

scuba diving (excursie cu barca, scufundare şi gustări) – 70 de euro

excursie în Golful Limionas şi prânz cu peşte – de la 45 de euro 

excursie Kalymnos - Plati - Pserimos (cu barbecue inclus) – de la 40 de euro 

excursie în Rodos – de la 65 de euro

Ce trebuie să nu ratezi în Kos

Portul Kos Marina (foto) este cel mai popular de pe această insulă şi reprezintă locul adecvat pentru turiştii care doresc să se bucure de relaxare. Aici vei găsi cele mai multe restaurante, cluburi şi hoteluri unde cazarea este la îndemână. Este un port foarte modern, cu iahturi şi ambarcaţiuni împrăştiate de-a lungul ţărmului ca un şirag de perle foarte noi.

image

Satul pitoresc Kefalos, o mică aşezare înţesată de taverne, baruri şi restaurante aflată în vestul oraşului Kos. Este locul ideal pentru a petrece clipe liniştite, lipsite de agitaţia unei urbe mai mari.

Kos Town, capitala insulei, care se află pe coasta de vest, locul ideal pentru shopping, dar şi pentru plimbări pe străduţele în care vei admira rămăşiţe istorice, dar 

şi clădiri.

Cele mai faimoase monumente ale insulei Kos le găseşti în Asklepion, locul unde a fost cândva Şcoala Medicală a lui Hipocrate. Aici turiştii se pot bucura de numeroase izvoare de apă termală, potrivite pentru tratarea anumitor afecţiuni.

Oraşele Kardamena şi Lambi, locuri ideale pentru shopping, dar şi pentru distracţie în discoteci şi cluburi de noapte care-şi închid porţile abia în zori.

Cea mai frumoasă plajă, numită Marmari. Se distinge prin faptul că e foarte lungă, are nisip foarte fin, iar briza este calmă.

Mănăstirea Agios Ioannis (foto), locul unde în fiecare an Paştele e sărbătorit de localnici şi turişti împreună.

image

Relaxare la plajă în Kefalos, pe una dintre cele mai renumite plaje din zonă, numită Paradise Beach.

Maki’s, cel mai bun res-taurant cu peşte şi fructe de mare. Gazda cunoaşte toate secretele unui meniu excelent din aceste delicatese marine.

Kaduni, un complex de străduţe mici şi cochete unde sunt înşirate foarte multe baruri şi magazine pline cu produse tradiţionale greceşti.

Plimbare cu vaporul care călătoreşte din insula Kos înspre insulele Leros şi Rodos. Excursia de două ore şi jumătate costă 30 de euro. Peisajul este pitoresc, foarte primitor.

Barul Jackson’s, aflat la malul mării, cu mobilier şi ustensile confecţionate în Thailanda. Localul este acoperit, iar chelnerii îşi servesc oaspeţii desculţi şi extrem de optimişti. 

Mădălina Răcorean

Sejur în Insula Kos, de la 377 de euro de persoană

Un sejur în această vară la Hotel Kosta Palace de patru stele costă de la 377 de euro de persoană şi include transportul cu avionul, transferurile, şapte nopţi de cazare cu mic dejun, asigurarea medicală şi storno, asistenţa turistică şi taxele de aeroport. Oferta este disponibilă la agenţia Prestige Tours, www.prestige.ro, tel. 021-319.77.94. Hotelul este amplasat chiar în centrul oraşului Kos, fiind recomandat celor care sunt interesaţi să exploreze insula. La agenţia Best Tourism Hypermarket, www.besttourism.ro, tel. 031-226.33.25, găsiţi oferte pentru Kos cu tarif de la 470 de euro de persoană la Hotel Natura Park Village de cinci stele. Tariful include transport cu avionul, trans-feruri, şapte nopţi de cazare cu all inclusive, asistenţă turistică. Hotelul este situat în Psalidi, o suburbie liniştită a oraşului Kos care a intuit pasiunea oaspeţilor de a se relaxa departe de agitaţie şi a creat un univers plin de confort şi de voie-bună. 

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite