Vacanță în America. Cât costă să ajungi de la New York la Washington și cu cât timp înainte trebuie să îți rezervi biletele

0
Publicat:

America, așa cum colocvial o numim, fără a fi atât de riguroși încât să-i spunem de fiecare dată Statele Unite ale Americii, are în continuare un grad uriaș de șarm, cu care te hipnotizează să o vizitezi. Așa că, i-am urmat chemarea și, pentru zece zile, am vizitat, împreună cu soția și fiica mea, două dintre cele mai importante orașe americane.

O vacanță în SUA pare lucru complicat, mai ales din cauza vizelor, dar nu este așa FOTO Shutterstock
O vacanță în SUA pare lucru complicat, mai ales din cauza vizelor, dar nu este așa FOTO Shutterstock

După multe planuri și variante, am decis că țintele noastre sunt New York și Washington D.C. Evident, am schițat un buget și am început să lucrăm la el cam cu un an înainte. Nu am așteptat să punem toate finanțele într-o pălărie și apoi să ne apucăm de cheltuit. Majoritatea detaliilor le aveam stabilite deja cu mai bine de jumătate de an înainte, chiar înainte de a merge la interviul pentru viză. Am preferat să cumpărăm biletele de avion, să rezervăm cazările, inclusiv biletele de tren de la New York la Washington înainte de interviul pentru viză pentru că astfel am făcut o economie importantă, și nu doar atât, ne-am asigurat că avem totul asigurat. Spre exemplu, dacă am fi ales să achiziționăm în săptămâna de dinaintea plecării biletele de tren spre Washington, pe lângă riscul de a nu mai găsi locuri, trenul fiind ocupat 100%, pentru trei persoane am fi plătit aproximativ 500 de dolari pe bilete. Achiziționându-le cu jumătate de an înainte, am plătit doar 150 de dolari.

Tot la capitolul sfaturi, optați pentru companii aeriene care nu sunt în zona low cost și zborurile să fie cu aceeași companie, astfel aveți o garanție în plus la capitolul conexiuni. După obținerea vizei ne-am făcut și o asigurare medicală și una storno, pentru a elimina eventualele pierderi financiare în cazul în care în ultima clipă ar fi intervenit ceva care ne-ar fi împiedicat să plecăm în vacanță.

„The big apple“ senzorial

După un zbor de opt ore, pășim pe tărâm american și dăm piept cu o coadă sănătoasă la controlul documentelor – sau, altfel spus, locul unde ești sau nu primit cu adevărat în America. Un detaliu haios: cât timp am stat la coadă, am găsit pe jos o monedă... românească, de 50 de bani.

Noi am optat pentru o cazare centrală, în Times Square, asigurându-ne astfel un start de zi relaxat, după mic dejun, luând orașul la picior. Primul șoc: New York este un oraș în care canabisul este legalizat. Uitați de Amsterdam, unde probabil mai simțiți ocazional miros de canabis, în zona Times Square, ca de altfel cam în orice zonă aglomerată din New York, vei duce dorul aerului curat, 80% din timp vei inspira parfum de canabis.

Statuia Libertății, momentul-simbol al SUA. FOTO: Constantin Ciobanu
Statuia Libertății, momentul-simbol al SUA. FOTO: Constantin Ciobanu

Să nu vă imaginați că am ajuns la New York fără a avea și o hartă culinară. O bună parte din tot ce am găsit în vlogguri ca fiind pe lista de „a nu rata“ au fost dezamăgiri, chiar mari. Periplul culinar l-am început la Junior's Restaurant & Bakery. O experiență medie, dar nu atât de medie când a venit nota. De ținut minte că porțiile sunt generoase: spre exemplu, un club sandwich la Juniors era suficient pentru întreaga familie, dar am descoperit asta abia după ce a venit comanda. Așa că, înainte, poate vă uitați cu coada ochiului prin farfuriile vecinilor pentru a avea o idee cam cât primiți. De reținut, sau mai degrabă să fiți pregătiți sufletește pentru tips/bacșiș, care vine pe nota de plată și care este, mai nou, între 18 și 22%. Tu trebuie să alegi doar procentul. Cea mai mare dezamăgire culinară a fost la Joe's Pizza, unde am și stat la coadă preț de vreo 30 de minute, precum și la Shake Shack.

Dar am reveni oricând cu drag la Bleecker Street Pizza, unde am mâncat pizza care s-a teleportat pe un podium al celor mai bune mâncate vreodată. Apoi o altă experiență extrem de plăcută am avut la Los Tacos No. 1 – de la ambianță până la mâncare, totul a fost extrem de agreabil. Și un concediu la New York nu este complet fără o vizită la Katz's Delicatessen. Pentru a înțelege cât de important este acest loc în istoria orașului și a culturii culinare, în fiecare săptămână se vând aici 7.000 de kilograme de pastramă, printre altele.

Impresionantul New York. FOTO: Constantin Ciobanu
Impresionantul New York. FOTO: Constantin Ciobanu

New York, din punct de vedere culinar, este ușor contrastant. Poți mânca o felie de pizza cu 0,99 cenți, dar următorul prag este destul de departe, un hot dog pe stradă te poate ușura în medie de 5-8 dolari. Iar o masă pentru trei persoane, fie că este mic dejun, prânz sau cină, începe de la 60-70 de dolari (fără tips) și ajunge lejer la 100 de dolari. Nu am găsit acea zonă medie unde poți mânca, dar, ce-i drept, am explorat zonele turistice.

Dragoste la prima vizită

Trebuie să recunosc că, plecând la drum cu soția și fiica, am luat în calcul și potențialele riscuri. Probabil ele există, dar nu le-am simțit nicio clipă, cât ne-am plimbat prin New York și Washington – fie că am mers pe jos sau cu metroul, nu am avut nici cea mai vagă urmă de nesiguranță. Iar la finalul vacanței am contabilizat 80 de kilometri de mers pe jos pe tărâm american.

Times Square are șarmul său, dar este atât de aglomerat încât îți dorești să evadezi repede. Noi am fugit în prima zi spre Greenwich Village, Soho, Manhattan, toate la pas, și am descoperit un alt oraș – liber, relaxat, cu multă verdeață, cu flori, o zonă boemă care într-un fel ne-a făcut să ne îndrăgostim de New York.

Un prieten extrem de valoros în experiența americană a fost aplicația GetYourGuide. Prin intermediul ei ne-am cumpărat biletele de acces la Statuia Libertății și la Muzeul de pe Insula Ellis, la Muzeul American de Istorie Naturală, dar și la SUMMIT One Vanderbilt cu aproape două luni înainte, doar la MoMa – Muzeul de Artă Modernă am cumpărat bilete la intrare. Nu sunt multe locuri pe planetă unde poți admira operele lui Constantin Brâncuși! Un loc plin de emoție, multă emoție, sunt fântânile amenajate pe pereții fundațiilor Turnurilor Gemene. Și tot un loc pe care am dorit enorm de mult să-l vizitez a fost National Museum of Immigration de pe Insula Ellis.

Domnișoara Pogany a lui Brâncuși, la MoMA. FOTO: Constantin Ciobanu
Domnișoara Pogany a lui Brâncuși, la MoMA. FOTO: Constantin Ciobanu

Orice veți vizita, va implica să vă programați, să optați pentru un interval orar. Noi am avut parte de experiențe pozitive fiind puțin mai harnici și alegând ore mai matinale. Am ales ora 10.00 sau 11.00 pentru a vizita Statuia Libertății sau Muzeul de Istorie Naturală. Aveți puțină atenție când alegeți intervalul orar să vă așezați la coada pentru feribotul care pleacă de la Statuia Libertății, lucru valabil și la plecarea de pe Insula Ellis. Cozile sunt destul de mari, uneori se poate întâmpla să nu puteți urca pe primul vas.

New York nu poate fi o experiență completă fără Broadway, fără un musical. Nu este o experiență ieftină: trei bilete, cu locuri decente în sală, au costat 400 de dolari. Am ales „Wicked“ și nu am regretat. A fost o experiență fabuloasă, și spun asta din perspectiva cuiva care nu are musicalurile pe lista pasiunilor.

Trenule, mașină mică

Metroul te poate bulversa când îi vezi harta, dar ne-am obișnuit repede. Pentru un plus de ajutor, puteți să vă descărcați harta orașului pe telefon, să fie disponibilă offline, pentru a nu consuma date, dar și pentru a folosi indicațiile oferite de Google Maps pentru orientare.

Călătoria de la New York la Washington a fost cu plusuri și cu minusuri. Minusurile au venit din ușoara întârziere a trenului, asociată cu o sosire în gară cu două ore înainte. Dar spațiul în tren a fost excelent, atât pentru bagaje – și am avut câteva –, cât și pe scaune. În plus, a existat Wi-Fi gratis în vagoane, viteză bună la internet, iar trenul a avut o viteză medie de 200 km/h.

La Capitală: Washington D.C.

Washington, unul dintre cele mai bine păzite orașe. FOTO: Constantin Ciobanu
Washington, unul dintre cele mai bine păzite orașe. FOTO: Constantin Ciobanu

Contrastul este uriaș între Capitală și New York. De la lumină, sunet și totul dezvoltat pe vertical, am ajuns într-un loc unde am descoperit spații vaste, mult verde, copaci seculari și clădiri-simbol care domină centrul urbei. Am fost surprinși să descoperim un Washington pustiu în weekend, un oraș care în zona din jurul Capitoliului era mai populat de veverițe decât de oameni. Trebuie să recunosc că nu am fost în niciun oraș din lume unde să descopăr vietăți, fie că sunt veverițe, rațe sau alte păsări, într-o conviețuire atât de elegantă cu oamenii.

Vigilența șoimului american

Evident, multă securitate la Washington, dar nu pot spune că forţele sunt o prezență agresivă în peisaj. La Casa Albă ne-a fost permis accesul până la gardul din fața peluzei, la Capitoliu – în ciuda evenimentelor de acum doi ani, ai parcă și o mai mare libertate de mișcare decât la Casa Albă. Deja erau în toiul pregătirilor pentru 4 iulie, probabil orașul aștepta un aflux ceva mai semnificativ de turiști. Așa că merită să luați în considerare vizitarea unor astfel de destinații cu puțin înaintea unor evenimente importante care aduc mulți vizitatori, aşa putând avea șansa de a vizita un oraș ceva mai liber.

Abraham Lincoln, al XVI-lea președinte american. FOTO: Constantin Ciobanu
Abraham Lincoln, al XVI-lea președinte american. FOTO: Constantin Ciobanu

Muzeele din Washington au intrarea liberă. Am vizitat Smithsonian National Air and Space Museum și National Museum of the American Indian. Pentru primul, am făcut rezervarea online cu două zile înainte, având în vedere cererea de vizitare mai mare. Biletele au fost primite pe mail, fără niciun cost. La National Museum of the American Indian ne-am dus fără nicio programare, accesul fiind liber. Acest muzeu este un obiectiv pe care vi-l recomand pentru a înțelege mai bine istoria nativilor americani.

Peste tot, indiferent pe unde am umblat, a fost imposibil să nu remarc amabilitatea americanilor, disponibilitatea lor de a te ajuta, de a te face să te simți bine. Într-una dintre seri, după mulți kilometri parcurși pe jos, stăteam la semafor să trecem strada. Ne abordează un domn care vindea bilete pentru a vizita Statuia Libertății. În primă fază, soția și fiica îl refuză politicos, îi spun că am vizitat deja obiectivul, dar omul a rămas lângă noi pentru că ne-a văzut obosiți. A glumit, a fost atât de energic încât rapid a reușit să ne facă să râdem. Ne-a mulțumit că am zâmbit și că ziua lui este mai bună că trei fețe ușor triste erau acum vesele. Asta este o parte importantă din America.

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite