Britanicii se lasă de fumat în masă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Din ce în ce mai mulţi britanici renunţă la fumat FOTO: Shutterstock
Din ce în ce mai mulţi britanici renunţă la fumat FOTO: Shutterstock

O campanie naţională care îndeamnă fumătorii să se lase de ţigări timp de o lună a fost astăzi lansată de guvernul Marii Britanii.

Cei opt milioane de fumători din Anglia vor fi încurajaţi să renunţe la acest obicei timp 28 de zile începând cu 1 octombrie, într-o campanie care face parte din „Stoptober”, a anunţat Departamentul de Sănătate.

Şeful medicilor din Anglia, Dame Sally Davies („dame” este echivalentul feminin al titlului de cavaler) spune că este pentru prima dată când guvernul lansează o campanie „de renunţare la ţigări în masă”.

Iniţiativa, susţinută şi de Fundaţia Britanică de Cercetare a Cancerului şi a Bolilor de Inimă, va fi sprijinită de anunţuri la radio şi la televiziune, un fel de serviciu de mesagerie zilnic şi de campanii prin toată ţara.

„Fumatul este încă cea mai mare cauză a morţii premature din Anglia, luând peste 100.000 de mii de vieţi anual. Este pentru prima dată când am lansat o provocare la renunţare în masă, în cadrul «Stoptober», şi îi încurajăm pe cei care vor să renunţe la acest obicei să se implice”, spune Davies.

Cei ce se vor opri din fumat pentru 28 de zile, conform cercetărilor, sunt de cinci ori mai predispuşi să nu mai pună ţigara în gură.

Jean King, directorul Cercetării împotriva Cancerului din Marea Britanie, a spus că „fumatul este responsabil de unul din patru decese provocate de cancer şi de aproape o cincime din toate cazurile de cancer, aşa că este vital ca munca să continue şi să-i ajutăm pe fumători se se lase”. „Să învingi dependenţa este dificil, asemenea campanii noi şi inovative sunt foarte importante”, a adăugat el. 

Maureen Talbot, de la Fundaţia Britanică a Bolilor de Inimă, a adăugat că „a nu mai fuma este cel mai bun lucru pe care îl poţi face pentru propria sănătate şi pentru cei apropiaţi. Aproape două treimi dintre fumători spun că ar vrea să se lase, aşa că «Stopctombrie» oferă o mare oportunitate de a se alătura miilor de oameni care sunt în aceeaşi situaţie cu ei şi să lase ţigările definitiv.”

Ministrul Sănătăţii, Norman Lamb, care a dezvăluit presei că s-a lăsat de fumat săptămâna trecută, a spus că preţul acestei campanii este de „câteva milioane” de lire sterline. El a mărturisit pentru BBC că „Serviciul Naţional de Sănătate cheltuieşte 2,7 miliarde de lire sterline anual pentru cei 1.200 de oameni internaţi zilnic în spital din cauza fumatului”. 

„Din cauza numărului mare de vieţi care se pierd şi numărului mare de familii care sunt distruse ca rezultat direct al fumatului, să aloci un pic de resurse pentru o asemenea campanie care poate ajuta la salvarea vieţilor, face toţi banii”, încheie Norman Lamb.

Stil de viață

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite