VIDEO / Mutu a ajuns „groparul“ lui Ajaccio

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Mutu (stânga) are un singur gol la Ajaccio. FOTO: Adevărul
Adrian Mutu (stânga) are un singur gol la Ajaccio. FOTO: Adevărul

„Briliantul“ a fost adus cu surle şi trâmbiţe în Corsica, însă, în loc să salveze echipa, e aproape de o „performanţă“ jenantă pentru cariera sa.

Cu Mutu în primul „11“, Ajaccio nu bate pe nimeni! Sau, mai bine spus, are nevoie de un miracol pentru a câştiga. 

De când s-a transferat în Ligue 1, Mutu a fost titular în şase partide pentru Ajaccio. Bilanţul? O singură victorie, două egaluri şi trei înfrângeri.

Ultimul eşec a venit sâmbătă seară.

Ce s-a întâmplat?

Mutu a fost titular în partida de pe teren propriu cu Sochaux. Deşi a fost integralist, atacantul de 33 de ani n-a reuşit să-şi salveze echipa, Ajaccio fiind învinsă cu 1-0.

Singura „realizare“ a lui Mutu a fost un „galben“ pe care l-a încasat în minutul 52. De altfel, de când a ajuns în prima ligă franceză, românul s-a specializat în a lua avertismente. 

Mutu are un gol şi patru „galbene“ la Ajaccio în şapte partide şi 515 de minute bifate.

Retrogradează din nou?

După 13 runde, Ajaccio rămâne printre formaţiile ameninţate cu retrogradarea. Gruparea din Corsica e pe locul 14 din 20 cu 14 puncte, cu două mai multe decât ocupanta locului 18, primul care duce în liga secundă.

În sezonul trecut, Mutu a retrogradat cu Cesena, echipă care a terminat pe ultimul loc în Serie A.

VEZI REZUMATUL MECIULUI AJACCIO - SOCHAUX

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite