Văicăreala fetelor răsfățate revoltă tenisul: „Știi ce meriți? Să iei mai puțini bani!“

0
Publicat:

Tot ce-i mult strică, inclusiv banii. În sportul mondial, vedem o confirmare a acestei situații în tenis. Unde, pe fondul creșterii premiilor, s-a creat o suprasaturație printre vedetele circuitelor ATP și WTA.

Iga Swiatek, nemulțumită că a jucat prea mult. FOTO: Facebook
Iga Swiatek, nemulțumită că a jucat prea mult. FOTO: Facebook

Iar la fete, această situație deranjantă a dat naștere la alta, la fel de alarmantă. Vorbim despre apariția jucătoarelor care „n-au dansat decât o vară“. Exemplele Bianca Andreescu, Emma Răducanu sau Eugenie Bouchard, care au avut o ascensiune fulminantă, și-au făcut „plinul“ din punct de vedere financiar, după care au pierdut legătura cu marea performanță, sunt elocvente. De asemenea, „vorbesc“ de la sine sumele pe care le-au adunat, în 2024, primele jucătoare din clasamentul banilor și pe care le regăsim în tabelul de mai jos. Paradoxal, fix aceste jucătoare se și plâng cel mai mult de calendarul competițional.

Iga Swiatek (Polonia, 2 WTA) a fost extrem de vocală la acest capitol, plângându-se, sistematic, că a jucat mult prea mult. Acum, Swiatek a primit un răspuns chiar din partea unei foste colege de circuit. Vorbim despre Garbiñe Muguruza (31 de ani), numită directoarea WTA Finals 2024, întrecere găzduită, în această perioadă, de Riad.

Cât am jucat, nu m-am plâns niciodată de calendar. Asta e, avem o mulțime de oportunități, îți poți face și tu propriul program. Nu trebuie să joci fiecare turneu. E grozav să ai atât de multe turnee, atât de multe oportunități pentru jucătoarele care nu sunt în Top 50 sau în Top 10. Nu cred că există niciun motiv de plângere, ba chiar cred că e invers. Îți faci propriul program și îți cunoști abilitățile. Mai ales dacă câștigi foarte multe meciuri, îți spui: <<OK, poate ar trebui să mă relaxez acum>>“, a spus Muguruza, potrivit Eurosport.

În cazul Garbiñei se impune, totuși, o precizare: ea reprezintă un alt caz din care reiese că, atunci când banii sunt prea mulți, dispare motivația. Muguruza și-a anunțat retragerea în aprilie, după o carieră de 12 ani, însă, realist vorbind, pentru ea tenisul s-a cam terminat de prin 2022, pe când avea 29 de ani. Cu aproape 25 de milioane de euro în cont, sumă strânsă doar din premiile turneelor, ea s-a dedicat călătoriilor în jurul lumii, ajungând inclusiv în România.

Revenind la fetele care se plâng acum de oboseală și de prea multe meciuri, ele, în frunte cu Swiatek, au primit un răspuns și mai dur din partea rusului Evgheni Kafelnikov, ajuns acum la 50 de ani. Fost lider ATP, cu două trofee de Grand Slam în palmares, Kafelnikov a avut o postare acidă, când a văzut supărarea lui Swiatek: „Cineva te obligă să joci? Tot ce faci e să te vaiți. Îți spun eu ce meriți. Meriți să fii plătită cu sume mult mai mici decât cele pe care le iei acum! Ce zici de asta?“.

Și, într-adevăr, rusul Kafelnikov, apărut în circuitul ATP în 1992, a prins vremurile în care nu existau sumele de acum în tenis. Așa se și explică faptul că, deși a jucat 18 ani – s-a retras în 2010 – cu rezultate foarte bune, Kafelnikov a strâns „doar“ vreo 24 de milioane de dolari din premii. Dacă ar fi evoluat acum, în mod cert, rezultatele sale ar fi fost mult mai profitabile.

Avertismentul lui Djokovici

Problema cea mare a tenisului nu e însă calendarul competițional, ci faptul că din acest sport trăiesc prea puțini sportivi. Pentru că grosul banilor ajunge la jucătorii din Top 100 în probele de simplu și de dublu. Iar cei din afara Top 100 au venituri foarte mici și se chinuiesc să ajungă la turnee din cauza costurilor aferente. Un semnal de alarmă în această privință a tras Novak Djokovici (Serbia, 5 ATP, 37 de ani), anul trecut.

Trebuie să creștem numărul de jucători care trăiesc din acest sport. Sunt doar 350 sau 400 de jucători, atât bărbați, cât și femei, de simplu, de dublu, din toate categoriile, care trăiesc din tenis pe această planetă. Acest lucru e foarte îngrijorător pentru mine. Vorbim mai mereu despre câștigătorul unui Grand Slam și atunci accentul e pus pe marele premiu. Dar cum rămâne cu nivelul de bază? Cred că facem, în continuare, o treabă foarte proastă acolo. Tenisul e un sport global, iubit de milioane de copii care iau o rachetă și vor să joace. Dar noi nu-l facem accesibil“, a spus Nole.

Topul banilor din circuitul WTA în 2024

Nume Suma adunată Meciuri jucate

1. Aryna Sabalenka (26 de ani) 8,694,260 68

2. Iga Swiatek (23 de ani) 7,515,693 68

3. Jasmine Paolini (28 de ani) 5,030,798 59

4. Coco Gauff (20 de ani) 4,548,847 67

5. Jessica Pegula (30 de ani) 3,911,622 54

*sumele sunt exprimate în dolari americani

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite