Trombetta: "Roma e mult mai puternică faţă de acum doi ani!"
0Maurizio Trombetta, antrenorul italian cu care CFR Cluj a învins (2-1) pe AS Roma în sezonul 2008-2009 al Ligii Campionilor, a declarat că meciul din această seară nu va semăna deloc cu partida amintită.
"Roma de azi e o echipă mult mai puternică. Despre Cluj nu ştiu dacă sunt la fel de tari ca acum doi ani. Cert e că sezonul trecut au câştigat tot în România. În această seară, Roma pleacă din postura de mare favorită, dar meciurile de Liga Campionilor trebuie tratate cu atenţie, pentru că surprizele nu sunt excluse", a declarat Maurizio Trombetta.























































