Tempestini, obiectiv îndrăzneţ în Raliul Letoniei: vrea să urce pe 2 în Campionatul European

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tempestini

De şase ori campion naţional absolut în România, Simone Tempestini vrea să cucerească Europa în acest an, iar în weekend, în Letonia, va lua startul în cea de-a cincea etapă a Campionatului European de Raliuri FIA ERC cu obiectivul de a urca pe poziţia secundă în clasamentul general.

În acest moment, la mijlocul sezonului, pilotul clujean se află pe un incredibil loc 3, cu 55 de puncte, la 10 de locul 2, Nil Solans, şi la 34 de puncte în urma liderului Efren Llarena.

Deşi iniţial această etapă nu era în programul său, Tempestini a hotărât să concureze în Letonia tocmai datorită faptului că se află foarte aproape de un rezultat istoric pentru motorsportul românesc. Pe un model Skoda Fabia Rally2 şi cu Sergiu Itu copilot, Tempestini se va afla astfel printre cei 91 de piloţi înscrişi la start.

Nu vor lipsi rivalii săi, spaniolii Llarena şi Solans, însă lista este una generoasă, din această mai făcând parte nume precum Javier Pardo, Alberto Battistolli, Simone Wagner şi Hayden Paddon, ultimul având inclusiv victorie în WRC.

Pentru a fi sigur că urcă pe locul doi în clasamentul general după etapa din Letonia, Tempestini are nevoie de un podium, iar spaniolul Solans să termine mai jos de locul 6. Un loc în Top 5 i-ar asigura românului menţinerea pe poziţia a treia a topului european.

Anul trecut, Tempestini şi Itu au încheiat pe 10 la prima lor participare cu Skoda Fabia Rally2 în Letonia. „Am făcut eforturi pentru a fi prezenţi la această etapă, vrem să luptăm până în ultima secundă pentru visul nostru. Le mulţumim tuturor celor care cred în noi şi vrem să avem o evoluţie cât mai bună în acest weekend”, a spus Tempestini.

Prima probă specială din totalul de 12 programate în Letonia va avea loc sâmbătă dimineaţă de la ora 10:35. Raliul se va încheia duminică în jurul orei 19:00.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite