Succesul vine din interior: Zitec, companie de IT, campioană multiplă la sailing INTERVIU

A fost odată ca niciodată...O piață a muncii unde totul se rezuma la a sta la laptop între orele 9 și 18. A fost. Astăzi, joburile înseamnă satisfacție, autodesăvârșire, dorința de a face lumea un loc mai bun prin muncă și apartenență la o comunitate reală. Iar un capitol din povestea organizațiilor care construiesc o astfel de cultură internă este despre Zitec, companie IT & campioană multiplă la sailing.

Navigarea pe mare, într-o barcă împinsă de vânt, a devenit pentru echipa Zitec nu doar un hobby, ci și o adevărată filozofie de business. Au descoperit în sportul cu vele o modalitate unică de a-și da “log out”, de a se relaxa și de a-și testa limitele în afara biroului. În interviul ce urmează, Alexandru Lăpușan, CEO al Zitec, alături de colegii săi Bogdan Ioniță, Listera Tecuci și Irina Macovei, ne împărtășesc povești despre începuturile lor tumultoase pe mare, despre provocările și bucuriile acestui sport, dar și despre modul în care sailingul a devenit parte a culturii organizaționale Zitec.

De unde provine pasiunea ta pentru sailing?

Alexandru Lăpușan: Începutul acestei povești e “învolburat”, mai degrabă din categoria “așa nu”. Imaginați-vă doar atât: Ciclade, luna iulie, furtună de nivel 8 Beaufort (dintr-un maximum de 12). Nici nu știam că există această scară pentru a măsura intensitatea furtunilor și am aflat direct cum arată nivelul 8. Valurile erau pe undeva la 6-7 metri și eram pe o barcă de 56 de picioare (n.r. – 17 metri), greu de imaginat că aceasta poate să cadă în gol între valuri, nu? Așa mi-a fost ”botezul” - toți cei din echipaj am ajuns la mal în siguranță, însă aproape toți s-au simțit îngrozitor. Toți minus unu, mai exact un dereglat care striga încântat ”încă o dată, încă o dată!”... vă dați seama despre cine vorbesc!

Ceva mai târziu, am ajuns și la Regattele CEO Clubs, context unde am început să descopăr cu adevărat acest sport: cum arată o marină, cum arată mai multe iahturi, de ce “vânt din pupa” nu este tocmai ceva ce iți dorești deși tot românul așa îți urează, etc. Acolo am înțeles că sailingul e un sport de care n-o să mă dezlipesc prea curând, un sport de echipă, și iată-ne aici, 8 ani mai târziu, cu multe concedii pe barcă la activ, cu și mai multe participări la competiții și din ce în ce mai multe planuri pe care de abia aștept să “le dăm la apă”.

Cum este pentru un novice experiența sailingului în general, dar și a unui concurs? Cât de greu e să te deprinzi cu tot ce ai de făcut pe o barcă?

Bogdan Ioniță: Acum 6 ani când am intrat în echipaj, am fost șocat că e mai greu la antrenamente decât în competiție. Nu știu dacă ține de cum ne antrenăm noi, dar expresia “Antrenament ușor, meci greu - antrenament greu, meci ușor” descrie perfect situația. Îmi amintesc primul concurs la care am participat - nu știu să vă explic cât de horror a fost ieșirea pe mare de dinainte, însă știu să vă explic cât de bine s-a simțit victoria de după. În rest, e un sport solicitant, dar mult mai accesibil decât pare..

Listera Tecuci: Sunt, momentan, cea mai nouă din “gașcă” și ce vă pot spune că m-a ajutat semnificativ a fost cursul teoretic pe care l-am primit cadou de “bun venit” la bord. Oamenii au un vocabular specific pe barcă, iar nevoia vitezei mari de reacție vine la pachet cu o altă nevoie - ca tot echipajul să vorbească aceeași limbă. Eu vorbeam pe limba “mâner roșu” și “sfoară albastră”, dar mi-au fost de ajuns cursul și 2-3 ieșiri în larg ca să mă familiarizez cu tot ce e nevoie. Și mai e un lucru esențial: să ai oameni faini în echipaj, dornici să-ți explice și să aibă răbdare cu tine. Dacă nu i-aș fi avut pe ei, nu știu dacă m-aș fi bucurat la fel de întreaga experiență. Poți să scrii un mare “mulțumesc” în articol, ca să rămână și în scris?

Cum a venit decizia de a integra acest hobby în cadrul Zitec?

Alexandru Lăpușan: Odată ce vezi cum te simți când navighezi fie de plăcere, fie într-un concurs (pentru că sunt lucruri diferite), îți dai seama că ai parte de o libertate aparte. E un sport în care te poți deconecta în maxim 15 minute după ce pleacă barca de la cheu (și știm cu toții cât de greu e să închizi toate tab-urile din creier în așa puțin timp). Acesta este unul dintre lucrurile pe care le căutăm în orice activitate extra-job la Zitec - să le oferim colegilor șansa de a se relaxa pe bune. În sailing în particular, totul e despre cât de frumoasă e marea, despre puternicul sentiment de libertate atunci când ești la timonă cu orizontul în față, despre cum se sudează o echipă într-un sezon de concurs sau o gașcă de prieteni în concediu,

Mai există și un alt aspect care ține atât de Simona, soția mea & cofondator Zitec, cât și de mine: ne-am dorit dintotdeauna să le oferim colegilor experiențe neconvenționale și autentice, care să-i învețe lucruri practice în timp ce le testează limitele în afara biroului. După cum bine știm, în România nu avem o tradiție a navigației. Ne lăudăm, ca întotdeauna, cu niște excepții, dar ne lipsește tradiția maritimă reală. Și există și o teamă puternică de mare, apă, de sailing, iar oamenii îl pun pe “nu” în față: ”nu mă duc, ce-mi trebuie mie, pare greu.”. Sunt mândru că am reușit performanța de a convinge mai mulți colegi să dea cu fricile lor de pământ și să urce pe o barcă, într-un context pe care ei îl găsesc sigur, distractiv și educativ.

A fost tribul de sailing primul din Zitec?

Alexandru Lăpușan: Conceptul de “triburi” din Zitec a văzut pentru prima oară lumina zilei acum doi ani. Degeaba recrutezi cel mai tare programator în echipa ta, dacă nu te asiguri că acel coleg se simte parte din comunitate. Fie că e ora 10 sau 19, suntem aceiași oameni, cu aceleași obiceiuri, aspirații sau hobby-uri. Și pentru că la Zitec ne dăm voie să fim oameni, au apărut comunități de colegi în cadrul companiei, uniți de scopuri și pasiuni personale comune - comunități pe care acum le numim “triburi”. Tribul de sailing a apărut odată cu prima Regattă IT la care am participat în 2016. Fun fact: am și câștigat-o și n-am mai ratat nicio Regatta de atunci. Pe parcursul acestor 8 ani, ne-am strâns nu mai puțin de 44 de membri în tribul de sailing, iar lucrurile au avansat și datorită tenacității celor de la Red Lotus, care ne-au “bătut la cap” să ducem povestea peste mări și țări, la propriu!

Primul trib real a fost cel de fotbal, care are peste 15 ani, timp în care au fost rare săptămânile fără vreun meci. Văzând aceste tendințe, fotbalul fiind un exemplu, sailingul un altul, ne-am spus: „Hai să vedem dacă putem să amplificăm această tendință.” Eu așa cred că se dezvoltă o cultură organizațională reală, plecând de la tendințe ce apar natural în echipă și dându-le șansa să crească. Nu poți să vii tu cu o idee deșteaptă din nori și să spui: ”Dragi colegi, de mâine văruim copaci pe stradă”, și să crezi că toată lumea se va bucura că se vor vărui copacii. Trebuie să existe o fundație puternică la nivel individual; am remarcat că este ușor de identificat în jurul sporturilor, fotbal, alergare, bicicleta, sailing, dar nu numai – avem triburi care citesc, care joacă board games – nu sunt toate legate de un sport, ci sunt legate de un hobby puternic, cu care colegii rezonează și unde deja investestesc timp din viața lor, așa că le vine natural să o facă și cu colegii de la muncă. Avantajul este că pe lângă relațiile interpersonale pe care le avem, mai ales într-un mediu hibrid, unde se rărește rețeaua de relații sociale, aceste triburi creează alte rețele cu alte tipuri de relații între aceiași oameni. Eu am un grup de colegi cu care lucrez, sunt împlinit că fac proiecte cu impact, dar am un alt grup de colegi cu care joc fotbal, un altul cu care joc board games și altul cu care merg la sailing.

Care sunt asemănările dintre a naviga printre proiectele tech pe care le coordonați și a naviga pe mare?

Bogdan Ioniță: Atât la birou, cât și la sailing, există o doză mare de inedit. E adrenalina faptului că nu știi ce urmează - care pe noi nu ne blochează, ci ne provoacă să explorăm dincolo de aparențe. Până la urmă, nu există performanță fără puțină nebunie, nu?

Listera Tecuci: Fiind Project Manager, oricât de cu capul în nori m-ar duce navigatul, jobul mă ține ancorată în realitate, iar partea de planificare e asemănarea cea mai evidentă pentru mine. Niciun an de sailing nu începe fără a decide la ce competiții participăm, în ce formulă și ce obiective ne propunem. Pe parcurs, viața ne reamintește că nu toate planurile merg ca pe hârtie: mai “pierzi” membri, realizezi că nu stăpâneștii o anumită manevră, antrenamentele devin mai obositoare, pot apărea probleme tehnice și trebuie să găsești soluții potrivite pentru întreg echipajul. Practic, o nouă strategie pentru competiție. Din punct de vedere al managementului riscurilor, la fel cum un skipper trebuie să fie mereu pregătit pentru neprevăzut pe apă, un project manager are de navigat printre obstacolele neașteptate dintr-un proiect. Iar dincolo de toate acestea e și partea de “recrutare”, la care ne descurcăm foarte bine: am strâns atât în jurul proiectelor tech, cât și în jurul velierului oameni cu aceleași valori - e imposibil să nu ne coordonăm exemplar.

Irina Macovei: Și ultimul, dar nu cel din urmă, feedback-ul. Fiind un criteriu obligatoriu la intrarea în Zitec, cu toții suntem orientați spre feedback - dispuși să îl oferim, maturi să îl primim, iar rezultatul e o muncă în echipă mult mai eficientă și distractivă. Partea faină e că acest proces se întâmplă constant și peste tot, fie că ne uităm la bord sau în întreaga cultură Zitec.

Așa cum orice hobby cultivat cu multă pasiune vine la pachet și cu victorii, care e competiția de care sunteți cei mai mândri? Ce o face atât de specială?

Alexandru Lăpușan: Știu că o să sune foarte ciudat, dar am fost extrem de mândru la prima etapă a Cupei României din acest an: colegii mei s-au dus, au câștigat multe curse, iar eu nu am fost acolo! Fiecare victorie e un motiv de mândrie și orice loc pe podium sau departe de podium vine cu senzații de bucurie, însă a fi doar spectator la victoria colegilor e un sentiment aparte și incredibil de fain.

Sunt foarte mândru și de Campionatul Național de anul trecut care, din câte știm, ne-a făcut primul echipaj din România al unei companii care câștigă acest trofeu. În 2023 au fost 9 curse, din care se anulează una, cel mai slab rezultat - astfel că nouă ne-au anulat o cursă în care am ieșit… pe locul întâi. E foarte rar să se întâmple așa ceva: am câștigat toate cursele și nu a fost tot timpul ușor, mai ales că am concurat împotriva multor oameni pricepuți. Ce a făcut diferența? Echipa noastră, implicarea și asistența echipei Red Lotus, pasiunea și tenacitatea..

Totodată, simt că voi avea în viitorul apropiat și alte motive și momente de mândrie. Echipa noastră e din ce în ce mai închegată și, odată cu asta, vine dorința de a pune trofee și mai mari pe raft. Vara aceasta ne găsiți pe mare în cel puțin 7 weekenduri, cu pânzele sus în Cupa României & Campionatul Național, iar la toamnă plecăm la Bosphorus Cup în Turcia, de unde intenționăm să ne întoarcem acasă cu ceva mai mult decât baklava.

Ne-a răspuns și Alex, spuneți-ne și voi: de ce credeți că ați câștigat Campionatul Național în 2023? Ce v-a motivat? Ați avut un ingredient secret care a făcut diferența față de competitorii voștri?

Bogdan Ioniță: Rețeta e simplă: un mix de coordonare bună și echipaj constant, fiecare cu motorul personal turat la maxim. În plus, anul trecut am adoptat un alt stil de leadership pe barcă. Ni s-a potrivit ca o mănușă pentru că era logic, matematic, avea niște argumente mai solide decât ”trage de aia că e bine” – așa am ajuns la nivelul următor. Performanța în echipă vine când tot echipajul anticipează și înțelege de ce e bine să faci anumite manevre, chiar dacă le-am fi făcut oricum.

Irina Macovei: Subscriu și adaug cuvinte de laudă pentru căpitanul nostru, Cristian Rădulescu, care excelează în ceea ce face. Și “excelează” nu e un cuvânt ales la întâmplare.

Alex Lapusan: Cum îi mai zic eu lui Cristi din când în când: “Las-o așa, ești perfect!”

Listera Tecuci: Plus White Rabbit, iepurașul nostru de pe velă, care fuge și nimeni nu-l ajunge.

Știm că eforturile într-o astfel de competiție sunt mari și responsabilitățile sunt bine împărțite între membrii echipajului, aceștia susținându-se unii pe alții pentru succesul întregii echipe. A fost dificil să clădiți această sinergie pe barcă?

Alexandru Lăpușan: Nu este un rol care face diferența, dacă nu te orchestrezi în lanțuri de două-trei persoane, manevra pur și simplu nu iese. Faptul că suntem o echipă sudată, cu valori bune în munca de zi cu zi, contează mult la sailing - chiar e un sport care îți arată o cultură organizațională bună sau proastă. Există echipe care vin la linia de start cu mindsetul de ”hai să câștigăm acum, cu orice preț, nu contează ce ne zicem unul altuia și cum ne purtăm unii cu alții.” - și, astfel, primul lor an împreună pe barcă devine și ultimul. E o greșeală enormă, o carență de leadership enormă, care distruge bucuria sportului. Dacă pierzi, n-ai rămas cu nimic. Ai rămas doar cu chestiile nasoale pe care le-ai tolerat și n-ai obținut nici victoria. Dacă nu ai această fundație în echipă, ce faci când pierzi? Îți dorești victoria, dar nu poți să te antrenezi și doar asta să conteze. Pe barcă, totul e multiplicat, ai un echipaj de 10 – 12 oameni care toți trebuie să simtă la fel, în același timp.

Și noi am mai ratat curse, normal, dar n-am ratat niciodată ocazia de a ne uita la înfrângere din unghiul sănătos. Mereu a mai ridicat câte un coleg mâna și a spus: ”Da, ok, am pierdut, dar uite că s-a întâmplat ceva interesant. Nu am mai văzut asta, putem să o facem mai bine data viitoare” – și n-a mai fost așa de amară senzația pentru că am învățat împreună, într-un sistem de toți pentru unul și unul pentru toți. Asta numesc eu sinergie. Fără orgolii personale, cu egalitate și viziune comună.

Care au fost cele mai grele situații pe care le-ați întâlnit pe mare și cum le-ați depășit?

Bogdan Ioniță: Eu sunt un caz clasic - mi-a fost extrem de rău prima oară când am ieșit cu velierul și nu știam ce să fac. La a doua tură, am scăpat de prima provocare și a apărut o alta - practic, la fel ca la job. Pe măsură ce capeți experiență, unele lucruri devin banale, dar mereu urmează the next level. Și ți-e puțin “rău” non-stop de-a lungul drumului, însă, paradoxal, din ce în ce mai bine.

Concluzia e că barca îți oglindește foarte bine temerile pe care le ai în viață. Fie că vorbim despre necunoscut, lipsa de încredere față de oamenii din jurul tău sau chiar moarte, zilele pe barcă ți le aduc pe toate la suprafață, rând pe rând, și le evaporă. De abia după luptele astea am început să mă bucur de sailing. Orice sport mai nonconformist are același lucru: nu o să fii bun la el până nu înveți să te bucuri de el. Când te simți bine, iese bine.

Listera Tecuci: La campionat, am avut un gennaker (n.r. – tip de velă asimetrică), pe care am învățat să-l folosesc cu o zi înainte de campionat, într-un antrenament extrem de intens. În prima zi de concurs, a trebuit să deschidem gennaker-ul. Vântul bătea atât de tare, încât am ajuns să atârn jumătate în afara bărcii, dar țineam în continuare gennaker-ul, iar un coleg mă ținea de vesta de salvare ca nu cumva să cad peste bord. Doar așa am reușit să-l desfacem. Ulterior, când a trebuit să-l coborâm în barcă, gennaker-ul a avut iar alte planuri: a căzut peste Irina și, fiind vorba de o velă foarte mare, ne-a fost foarte greu să îl dăm la o parte pentru a ajunge la Irina - aici a fost mai mult amuzant decât periculos.

Irina Macovei: Îmi amintesc de momentul în care s-a desprins școta (n.r. - frânghie cu care se fixează colțul de jos al unei vele) de colțul gennaker-ului și a trebuit să sar să-l prind, ieșind aproape din barcă. Altfel, s-ar fi desprins vela și nu am mai fi putut efectua manevra necesară, riscând să fim descalificați. Poți avea o zi foarte proastă, chiar având experiență și știind ce ai de făcut pe postul tău, dar cred că ceilalți colegi sesizează asta și reușesc să te ajute. De asta e bine să știi ce au de făcut și colegii de pe barcă, să fiți cross-functional. Asta e definiția mea de competiție cu echipaj matur - atmosfera e îndeajuns de lejeră încât să te simți autonom și să îți faci treaba pe rol, dar știi că toți sunt pe poziții dacă intri în pericol.

Veți participa la Bosphorus Cup, în Turcia. Aveți un ritual, o superstiție, etc?

Bogdan Ioniță: Nicio competiție fără un borcan de castraveți murați!

Listera Tecuci: Și nicio competiție fără o fotografie pe barcă și baton de ciocolată.

Irina Macovei: Și nicio competiție fără un mic moment în care ne încurajăm unii pe alții pentru ce urmează. Ne reamintim cât de importantă e fiecare persoană din echipaj, intrăm în mindsetul de competiție și navigăm spre victorie!

Cum ați rezuma într-o singură frază experiența voastră de sailing și de ce ați recomanda o astfel de activitate alături de colegii de muncă?

Listera Tecuci: Toată experiența merită trăită pe viu; dacă nu mergi cu barca, nu poți simți ceea ce povestesc alții. Recomand și pentru că nu este un sport obișnuit - e o terapie pentru suflet.

Irina Macovei: Cred că suntem norocoși că Zitec face asta pentru echipă - sunt foarte puține companii care investesc în sailing și care încurajează întreaga echipă să se implice. Eu am avut ocazia să fac sailing și înainte, extra-job, iar existența acestui trib a fost un motiv în plus pentru mine să aleg compania. E un sport care ne pune față în față așa cum munca nu o face și ne reconfirmă că există viață dincolo de muncă, alături de colegii de muncă. Fără a fi despre muncă.

Bogdan Ioniță: Eu nu aveam nicio treabă cu bărcile, e ceva de care ”m-au îmbolnăvit” colegii mei. Aș recomanda-o către alții din două motive: la nivel personal, e un mod bun de a descoperi o nouă fațetă a personalității tale. Iar din alt punct de vedere, îți mai strângi o gașcă. Niște coechipieri, căci fugim de conceptul de “familie”, dar ne place să spunem că suntem o mare echipă de sport Zitec. Dacă vreți un exercițiu de teambuilding out of the ordinary, faceți chestia asta. E încă o dovadă că a lua oameni din diverse părți și a-i uni sub același scop funcționează.