Sorana Cîrstea nu s-a stricat doar la burtă: „Boala“ care i-a marcat cariera se manifestă din nou

0
Publicat:

Sorana Cîrstea (33 de ani, 32 WTA) a încântat România, în luna martie, oferindu-ne două turnee succsive de nivel înalt, Indian Wells și Miami, în care a înregistrat 9 victorii în 11 meciuri.

Sorana Cîrstea are 20 de victorii și 12 înfrângeri, în 2023
Sorana Cîrstea are 20 de victorii și 12 înfrângeri, în 2023

Valul de entuziasm, care a însoțit cele două rezultate notabile – sferturi la Indian Wells și semifinale la Miami – a fost justificat, mai ales dacă amintim că, între 15 și 29 martie, „Sori“ a bătut în trei meciuri cu adversare de Top 5 mondial. De două ori a trecut de Caroline Garcia, când aceasta ocupa locul 4 și 5 în lume, și o dată de Aryna Sabalenka, care și acum e pe 2 WTA.

Mai mult decât atât, Cîrstea a lăsat impresia că a scăpat de marea problemă a carierei sale: inconsistența! Pentru că, la Miami, în drumul ei spre careul de ași, Cîrstea a câștigat cinci meciuri la rând. Nu mai avusese o asemenea serie din aprilie 2021, pe zgura de la Istanbul, când a câștigat al doilea titlu WTA din palmaresul ei de până acum.

Există însă o vorbă: „Să ajungi la vârf e greu. Dar și mai greu e să reziști acolo“. Ceea ce, din păcate, Sorana n-a reușit. Și a revenit la vechea ei meteahnă: inabilitatea de a lega victoriile. La French Open, marți, ea a fost învinsă după primul meci: 5-7, 6-2, 2-6 cu italianca Jasmine Paolini (27 de ani, 53 WTA). Desigur, în interviul acordat pentru Eurosport, „Sori“ și-a pus eșecul pe seama problemelor cu care s-a confruntat, în ziua partidei: „Am avut niște probleme de sănătate, la stomac. Astăzi (n.r. - marți), m-am trezit cu ele și am încercat tot ce am putut. Am fost fără energie, mi-a fost greu să împing în picioare, le simțeam ca de gelatină. Asta e, se mai întâmplă să fie zile nefaste din punct de vedere al sănătății“.

Declarațiile de mai sus pot explica eliminarea de la French Open, însă, din păcate, nu și ce s-a întâmplat cu Sorana, după „dubla“ de vis, de la Indian Wells și Miami. Pentru că trecerea pe zgură a făcut din Cîrstea o jucătoare inconsistentă. Din nou!

Semnele eșecului de la French Open erau acolo

Cîrstea și-a început pregătirile pentru al doilea Grand Slam al anului, la Madrid. Cu o eliminare în turul II. Ce-i drept, acolo a învins-o Sabalenka, a doua jucătoare a lumii. Într-o tentativă de a se obișnui cu jocul pe zgură, Sorana s-a înscris apoi la un turneu mic, Challenger-ul de la Reus. Pe care, firește, l-a câștigat, având în vedere că adversarele ei s-au numit Bolsova Zadoinov (131 WTA), Schmiedlova (98 WTA), McNally (54 WTA), Davis (58 WTA) și Mandlik (118 WTA). Din păcate, cele cinci partide de la Reus n-au îmbunătățit jocul lui Cîrstea pe zgură.

Revenită la o întrecere de categoria WTA 1000, la Italian Open, românca a fost învinsă, din nou, după al doilea meci: 3-6, 6-3, 2-6 cu Ostapenko (17 WTA). Într-o tentativă disperată de a se redresa, înainte de French Open, Sorana s-a dus, la Strasbourg. Adică, la un turneu unde, în 2021, juca finala, pierdută cu Barbora Krejcikova. De această dată, din păcate, parcursul lui Cîrstea s-a încheiat foarte repede, după primul meci: 6-7, 5-7 cu franțuzoaica Clara Burel (122 WTA).

Așadar, cu o asemenea pregătire, care a inclus două victorii în cinci meciuri în turneele adevărate – lăsăm deoparte Challenger-ul de la Reus, de liga secundă a tenisului – erau semne destul de clare că Sorana va dezamăgi, la French Open. Ceea ce s-a și întâmplat, cu precizarea că și ghinionul apariției unei probleme medicale a contribuit la această contraperformanță de la Paris.

Păcat de șansa ratată

Ceea ce sporește regretele în cazul lui „Sori“ e că ea a irosit o mare oportunitate, în acest sezon de zgură. Pentru că avea șansa de a-și depăși cea mai bună clasare din carieră de până acum – locul 21 WTA, atins în august 2013 – și de a pătrunde, în premieră, în Top 20 mondial.

În acest moment, în ierarhia live, actualizată în timp real, românca ocupă locul 30. Vestea bună e că sportul îți oferă mereu noi șanse. Așa că Sorana își poate relua ascensiunea în clasament, odată cu trecerea pe iarbă. Și ea speră la acest lucru, dacă ne uităm la declarațiile ei, oferite pentru prosport.ro:Mă așteptam la un Roland Garros mult mai lung, un French Open cu un rezultat mult mai bun. Sunt destul de matură, în momentul de față, îmi văd de treaba mea, de munca mea. Rezulatatele vin în anumite momente, munca nu-ți e neapărat rasplătită. Asta s-a întâmplat aici, la Roland Garros, după ce am muncit foarte mult, în ultima săptămână. Dar face parte din viață. Învățăm! Așa că încerc să mă pun pe picioare. Și să sperăm că totul va fi OK pe durata sezonului de iarbă“.

La Wimbledon, următorul Grand Slam al anului, Cîrstea a atins de patru ori turul III (2009, 2012, 2017 și 2021), aceasta fiind performanța ei cea mai bună, la All-England Club.

3

iulie e data la care va începe turneul de la Wimbledon, al treilea Grand Slam al sezonului, care se joacă pe iarbă.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite