România U21, rezultat remarcabil cu Germania U21: Tricolorii mici au spălat rușinea cu Portugalia

0
Publicat:

Selecţionata de fotbal Under-21 a României a terminat la egalitate, 0-0, cu echipa similară a Germaniei, campioana europeană en titre la această categorie de vârstă, marţi seara, pe Stadionul Municipal din Sibiu, într-un ultim meci de pregătire înaintea turneului final al Campionatului European de tineret.

Emil Săndoi, selecționer România U21
Emil Săndoi, selecționer România U21

Ambele echipe şi-au creat situaţii de gol în acest ultim test în care Germania a avut un plus la capitolul posesie şi iniţiativă. Oaspeţii au avut primele ocazii clare, dar Târnovanu a respins mingea trimisă de Weisshaupt (22), iar apoi Racoviţan a blocat şutul lui Keitel (22).

Cea mai mare ocazie a României a venit în min. 33, după un corner executat de Işfan, la care Baiaram a reluat cu capul de la 6-7 metri, dar portarul Atubolu a respins.

În repriza secundă, Stiller (55) a trimis cu capul din 7 metri, prea slab pentru a-i da emoţii lui Târnovanu. Işfan a şutat modest, prin faţa porţii (66), după ce a fost găsit bine în careu de Albu. Pantea (66) şi Dican (79) au blocat şuturile expediate de Weisshaupt, respectiv Bisseck. Markovic (76) a trimis şi el un şut de la distanţă, prins fără emoţii de portarul oaspeţilor.

România rămâne fără victorie în acest mandat al selecţionerului Emil Săndoi (numit în august), după 1-4 cu Spania şi 0-0 cu Olanda, ambele la Cluj-Napoca, în septembrie, şi 0-2 cu Portugalia, vineri, la Bucureşti.

România şi Georgia vor găzdui turneul final al Campionatului European Under-21, între 21 iunie şi 8 iulie. În Grupa B, România va juca pe 21 iunie contra Spaniei, pe 24 iunie va întâlni Ucraina, iar pe 27 iunie va înfrunta Croaţia, toate partidele tricolorilor fiind programate pe Stadionul Steaua.

România - Germania 0-0

Sibiu, Stadion Municipal

Under-21 - meci amical

Au evoluat echipele:

România: 1. Ştefan Târnovanu - 15. Alexandru Pantea, 4. Bogdan Racoviţan, 14. Victor Dican, 3. Valentin Ţicu (20. Andres Dumitrescu, 85) - 6. Dragoş Albu (22. Vlad Pop, 62), 13. Vladimir Screciu (căpitan; 16. Mihai Lixandru, 74) - 11. Alexandru Işfan (18. David Miculescu, 62), 24. Ştefan Baiaram (19. Rareş Ilie, 74), 7. Claudiu Petrila (10. Alexi Pitu, 62) - 21. Daniel Bîrligea (9. Jovan Markovic, 74). Selecţioner: Emil Săndoi.

Rezerve neutilizate: 12. Marius Popa, 23. Andrei Gorcea - 2. Alexandru Ţîrlea, 5. Marco Ehmann, 8. Constantin Grameni, 17. Marius Corbu.

Germania: 23. Noah Atubolu - 16. Eric Martel (21. Faride Alidou, 76; 3. Noah Katterbach, 90+5), 4. Yann Aurel Bisseck, 19. Jordan Beyer (5. Tan-Kenneth Schmidt, 75), 22. Luca Netz - 10. Angelo Stiller, 8. Yannik Keitel (căpitan; 13. Patrik Osterhage, 69), 18. Denis Huseinbasic - 7. Ansgar Knauff (20. Jamie Leweling, 68), 9. Jessic Ngankam (11. Maurice Malone, 69), 17. Noah Weisshaupt (14. Hennig Matriciani, 74). Selecţioner: Antonio Di Salvo.

Rezerve neutilizate: 1. Nico Mantl, 12. Jonas Urbig.

Arbitru: Rareş Vidican; arbitri asistenţi: Raul Ghiciulescu, Ionuţ Bebe

Cartonaşe galbene: Keitel (11), Martel (14), Bîrligea (16), Ngankam (30), Bisseck (48), Pitu (78).

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite