România a evitat o ruşine, dar ţinteşte sus: Evenimentul pe care vrem să-l organizăm în 2028

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Stanciu şi colegii săi de la naţională au mari emoţii în privinţa participării la Euro 2020, competiţie care va avea patru meciuri la Bucureşti, dar în 2021
Nicolae Stanciu şi colegii săi de la naţională au mari emoţii în privinţa participării la Euro 2020, competiţie care va avea patru meciuri la Bucureşti, dar în 2021

Peste doar câteva zile, ar fi trebuit să înceapă Campionatul European de fotbal din cadrul căruia patru partide au fost acordate Bucureştiului. Doar că, pe scurt, nimic nu e gata şi doar pandemia de coronavirus ne-a salvat.

Euro 2020 a fost amânat pentru 2021 (11 iunie - 11 iulie), iar noul termen ne oferă timp suficient să terminăm lucrările de organizare, ce-i drept, cu nişte întârzieri jenante.

Din fericire, acest eşec nu pare să-i fi descurajat pe cei de la Guvern, care au planuri mari şi pentru viitor, expuse, astăzi, de ministrul Sporturilor, Ionuţ Stroe, în cadrul unei intervenţii antologice la Pro X. 

Ce a spus Ionuţ Stroe?

*Euro 2028 în România e o idee generoasă şi fezabilă. Putem organiza în parteneriat cu Serbia, Ungaria şi Grecia. Toate cele patru ţări îndeplinim cerinţele legate de stadioane. Mai sunt chestiuni legate de infrastructură şi de transport care trebuie puse la punct. Având în vedere că vorbim de un termen îndelungat, cred putem să rezolvăm. Putem avea un dosar foarte bun şi cu şanse reale de reuşită. 

*Depinde mult de turneul final de la anul. Dacă UEFA vede că putem organiza patru meciuri sau mai multe la nivel european, va conta mult asta. Acum avem stadioanele care îndeplinesc condiţiile pentru organizare: Arena Naţională, Ghencea, Cluj Arena şi «Ion Oblemenco».

CITEŞTE ŞI:

VIDEO Moment halucinant: Ministrul Ionuţ Stroe a vorbit la TV în chiloţi! Moderatorul, şocat

Ionuţ Stroe, prima reacţie după faza zilei: Cum şi-a explicat intervenţia televizată în chiloţi

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite